ICCJ. Decizia nr. 128/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 128/2010
Dosar nr. 1081/108/200.
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea adresată Tribunalului Arad, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.B.C.B. Arad a chemat în judecată Comisia Specială a unor Bunuri care au aparţinut cultelor Religioase din România şi a solicitat modificarea Deciziei nr. 1648 din 6 martie 2008 emisă de această comisie, în sensul admiterii cererii de retrocedare nr. 685339/C înregistrată la data de 20 ianuarie 2006.
În motivarea cererii se arată că s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul din Arad, înscris în C.F. nr. 14337 Arad, compus din clădire de biserică în stil gotic şi terenul aferent de 1422 mp, clădire care a fost demolată, dar prin Decizia atacată a fost respinsă cererea, astfel că nu-şi pot repara prejudiciul creat prin preluarea clădirii şi a terenului fără nicio despăgubire şi în mod abuziv.
Tribunalul Arad, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 217 din 16 iunie 2008, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (7) din OUG nr. 94/2000 şi art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
După înregistrarea cauzei pe rolul Curţii de Apel Timişoara, prin încheierea din 12 noiembrie 2008, a fost sesizată Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 1 alin. (1), (2), (3) din OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Prin Decizia nr. 357 din 17 martie 2009, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată cu motivarea că autorul acesteia urmăreşte completarea textului de lege în aşa fel încât şi aceste imobile să fie incluse în reglementarea contestată, cerere care excede competenţei instanţei de contencios constituţional, instanţă ce se poate pronunţa, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 160 din 25 mai 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantă.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că drepturile reclamantei la retrocedarea imobilelor preluate de Statul Român sunt reglementate de OUG nr. 94/2000 iar, în speţă se solicită acordarea de despăgubiri pentru o construcţie care a fost demolată şi care nu mai exista în natură la data formulării cererii de restituire, or potrivit art. 1 alin. (3) teza I din OUG nr. 94/2000 sunt imobile, în sensul acestui act normativ, numai „construcţiile existente în natură" şi nu cele demolate, astfel că s-a considerat că Decizia atacată este legală şi nu poate fi modificată.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta C.B.C.B. Arad.
În motivele de recurs este criticată soluţia instanţei de fond pentru că a fost interpretat greşit art. 1 alin. (3) din OUG nr. 94/2000 deoarece acele clădiri existau la data preluării abuzive de către Statul Român.
Se apreciază că prin soluţia de respingere a acţiunii li se încalcă drepturile conferite de Constituţia României dar şi de dispoziţiile legale în materie pentru că imobilul şi terenul au fost preluate abuziv de către stat, fără plata vreunei despăgubiri şi s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru teren.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Comisia specială de retrocedare a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
S-a depus la dosar, de către Comisia specială de retrocedare, Decizia nr. 1797 din 26 iunie 2008 a acestei comisii şi copia cererii de retrocedare formulată de reclamantă.
Recurenta a depus note de şedinţă în care a învederat aspecte de neconstituţionalitate ale OUG nr. 94/2000.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Reclamanta-recurentă a solicitat acordarea de despăgubiri pentru clădirile ce au fost situate în Arad, înscrise în C.F. nr. 14337, clădiri care au fost preluate şi demolate în perioada comunistă.
Prin Decizia nr. 1648 din 6 martie 2008, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea de retrocedare deoarece solicitările nu se încadrează în obiectul de reglementare al OUG nr. 94/2000.
Este adevărat că domeniul de aplicare al OUG nr. 94/2000 îl constituie imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ, astfel cum a fost modificat.
Însă, art. 1 alin. (3) din OUG nr. 94/2000 defineşte care sunt imobilele care fac obiectul restituirilor, iar în sensul acestui act normativ, sunt „imobile" construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor nerestituite până la data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Chiar dacă nu este prevăzut expres, din modul de redactare al textului, rezultă că nu pot fi acordate despăgubiri pentru construcţiile demolate.
De altfel, la pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 94/2000 aprobate prin HG nr. 1164/2002 modificate prin HG nr. 1094/2005, se precizează expres că nu intră sub incidenţa OUG nr. 94/2000, construcţiile demolate.
Prin urmare, aceasta este prevederea legală care a dus la respingerea cererii de acordare a despăgubirilor pentru imobile care au fost preluate abuziv dar care au fost demolate şi care au aparţinut cultelor religioase.
Recurenta invocă şi faptul că a solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul aferent construcţiilor demolate.
Din actele depuse la dosar rezultă că aceste despăgubiri pentru terenul aferent de 1422 mp au făcut obiectul altei cereri de restituire şi prin Decizia nr. 1797 din 26 iunie 2008 Comisia Specială de Retrocedare a propus acordarea de despăgubiri iar dosarul urma a fi înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea stabilirii cuantumului acestora.
Deşi au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs nu s-au prezentat argumente pentru incidenţa acestora.
În notele scrise, recurenta a prezentat aspecte de neconstituţionalitate ale OUG nr. 94/2000, dar acestea nu vor putea fi analizate deoarece ele au făcut deja, obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, iar Curtea Constituţională prin Decizia nr. 357 din 17 martie 2009 a respins excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.
De altfel, şi anterior, Curtea Constituţională a respins aceeaşi excepţie ca inadmisibilă pentru că pretinsa neconstituţionalitate este determinată exclusiv de omisiunea legislativă, iar Parlamentul, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, are atribuţii în modificarea şi completarea normelor juridice.
În acest sens, s-a pronunţat instanţa de contencios constituţional prin deciziile nr. 596 din 19 iunie 2007 şi nr.911 din 18.10.2007.
Şi practica instanţei supreme este constantă în sensul respingerii cererilor de acordare de despăgubiri pentru imobile demolate ce au aparţinut cultelor religioase şi care au fost preluate în perioada regimului comunist (Î.C.C.J., S.C.A.F., Decizia nr. 3561 din 26 septembrie 2007).
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.B.C.B. Arad împotriva sentinţei civile nr. 160 din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1279/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1287/2010. Contencios → |
|---|
