ICCJ. Decizia nr. 1314/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1314/2010
Dosar nr. 2083/45/200.
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Iaşi sub nr. 13.348 din 6 iulie 2005 reclamanta SC M.I. SA Iaşi a chemat în judecată Consiliul Judeţean Iaşi, pentru a se constata dreptul său de proprietate asupra 456,36 mp construcţie şi terenul aferent în folosinţă, din imobilul situat în Iaşi.
Pe timpul derulării la termenul din 9 februarie 2006 reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului ministrului culturii şi cultelor nr. 2182 din 1 iulie 2005, în partea referitoare la includerea imobilului menţionat în Anexa 1 a Listei monumentelor istorice din 2004, la poziţia 7, sub motivaţia că în procesul de adoptare a acestui act normativ nu au fost respectate procedurile legale pentru constatarea interesului public, că hotărârile prin care s-a decis trecerea în domeniul public a imobilului sunt nule, că procedura de clasare a imobilului s-a făcut fără acordul său şi că nu există nici un act normativ care să permită clasarea din oficiu a bunului imobil ca făcând parte din patrimoniul naţional.
Prin sentinţa civilă nr. 4021 din 6 aprilie 2006, Judecătoria Iaşi a declinat competenţa soluţionării excepţiei de nelegalitate în favoarea Curţii de Apel Iaşi .care, prin sentinţa civilă nr. 120/CA din 6 noiembrie 2006, a respins această excepţie .
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a constatat că actul administrativ atacat a fost emis de autoritatea competentă în limita şi aplicarea legii, iar regimul juridic dobândit de imobil înainte de intrarea în administrarea reclamantei continuă să dăinuie, rămânând supus prevederilor Legii nr. 422/2001 .
În fundamentarea soluţiei, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că :
- imobilul în litigiu a fost construit în perioada 1920- 1921, fiind considerat reprezentativ pentru patrimoniul cultural local din 1 decembrie 1934 a trecut în proprietatea statului, în acesta funcţionând redacţia Revistei „Viaţa Românească"; în anul 1979, imobilul a fost înscris în Lista monumentelor istorice şi de arhitectură din judeţul Iaşi; fiind clasificat sub nr. 24 B 013 – în categoria monumentelor istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local.
- prin Dispoziţia nr. 233 din 14 aprilie 1983 emisă de fostul Consiliu al Culturii şi Educaţiei Socialiste, imobilul a fost transmis din administrarea Tipografiei Iaşi în administrarea întreprinderii de prestări servicii, construcţii şi industrie mică, fiind ulterior inclus în capitalul social al SC M.I., înfiinţată în 1991;
- în anul 1991, Comisia naţională a monumentelor, ansamblurilor si siturilor istorice a inclus imobilul menţionat în noua listă a monumentelor si ansamblurilor de arhitectură.
- la 28 ianuarie 1999, Consiliul Judeţean Iaşi a emis Hotărârea nr. 10, prin care a aprobat preluarea imobilului din patrimoniul SC M.I., SC R. SA şi SC C.J. SA în domeniul public de interes judeţean ;
- acţiunea în anularea hotărârii menţionate, promovată de SC M.I. şi Prefectul judeţului Iaşi a fost respinsă, prin Decizia nr. 1767 din 10 mai 2001 a Î.C.C.J;
- reclamanta SC M.I. S.A. a promovat acţiune pentru constatarea nulităţii parţiale a HG nr. 1354/2001, privind atestarea domeniului public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi al judeţului Iaşi, în partea referitoare la imobilul în litigiu, care a fost respinsă de Curtea de Apel Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 35/CA din 10 martie 2003, iar caua a fost trimisă spre rejudecare, prin Decizia nr. 3441 din 31 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa civilă nr. 5/CA din 16 ianuarie 2006 Curtea de Apel a admis acţiunea SC M.I. şi a constatat nulitatea parţială a HG nr. 1354/2001, soluţie atacată cu recurs.
Este de asemenea necontestat faptul că, dat fiind locul pe care îl ocupă în cultura română revista "Viaţa românească" şi implicit imobilul ce a adăpostit "casa" ei, construcţia, în întregul ei, a fost înscrisă în categoria monumente reprezentative pentru patrimoniul cultural local, clasificare ce rezultă din Codul LMI atribuit, alături de Casa poetului V.A., postelnicului M.I. şi Palatul C.P., toate situate pe aceeaşi stradă.
Înscrierea în lista monumentelor istorice a Casei revistei „ Viaţa românească" s-a realizat în baza propunerilor făcute de autorităţile competente în anul 1979, toate lucrările ulterioare acestei date, întocmite de Comisia Naţională a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice nefăcând altceva decât să reconfirme statutul de monument istoric al imobilului pe care autoarea excepţiei l-a primit în administrare în anul 1983, prin preluare de la I.T. Iaşi.
În anul 1991, C.N.M.A.S.I. – înfiinţată prin Decretul nr. 91 din 5 februarie 1990 elaborează monumentelor istorice, în care este inclusă şi Casa revistei „Viaţa Românească" ce a fost avizată de Comisia naţională, faptul clasării în această categorie fiind adusă la cunoştinţa persoanelor care au cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de la Fondul Proprietăţii de Stat prin chiar dosarul de prezentare întocmit la 31 mai 1999, ce a stat la baza privatizării SC M.I. SA Iaşi.
La intrarea în vigoare a Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, nici Ministerul Culturii şi nici autorităţile deţinătoare ale imobilului nu erau obligate a face alte demersuri pentru clarificarea statului şi regimului juridic al imobilului, întrucât, potrivit art. 60 alin. (1) din actul normativ citat, lista cuprinzând monumentele, ansamblurile şi siturile istorice, aprobată de C.N.M.A.S.I. în anii 1991-1992, rămânea în vigoare şi producea efecte ca atare pentru o perioadă de încă 3 ani.
1
În termenul şi în considerarea normei legale evocate, Ministerul Culturii a emis Ordinul nr. 2314/2004, prin care a aprobat Lista monumentelor istorice clasate în grupa A sau B (cazul de faţă), actualizată, în care, la poziţia 844, figurează Casa revistei "Viaţa româneasca".
Înscrierea imobilului menţionat în Lista monumentelor istorice nu fost contestată de nici o persoană, în procedura şi în termenele prevăzute art. 14 din Legea nr. 422/2001, astfel că statutul de monument istoric al Casei revistei "Viaţa românească" trebuie considerat ca definitiv şi opozabil oricărei persoane, indiferent care ar fi dreptul pe care acestea l-ar reclama.
În succesiunea actelor ce au urmat includerii imobilului respectiv în Lista monumentelor istorice, în anul 1979, Ordinul nr. 2.182. din 1 iulie 2005 nu aduce nici o modificare în ceea ce priveşte statutul regimul juridic al acestuia, ci doar pune de acord vechea numerotare a construcţiilor de pe cu actuala numerotare, precizând că obiectivul Casa revistei Viaţa românească" se află la numărul 6 şi nu la numărul 12, cum s-a menţionat în Lista aprobată prin Ordinul nr. 2314 din 8 iulie 2004, nici un alt element de identificare şi individualizare a monumentului istoric nefiind modificat.
În cadrul procedurii utilizate de reclamanta SC M.I. SA consacrată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, nu este posibilă verificarea legalităţii actelor în baza cărora imobilul a fost trecut în domeniul public şi cu atât mai puţin a stabili care sunt drepturile acestora.
Împotriva sentinţei nr. 120/CA din 6 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, a declarat recurs reclamanta SC M.I. SA
În motivarea cererii de recurs s-a arătat în esenţă că:
- Trebuie avută în vedere modalitatea specială de constituire a societăţii recurente ca urmare a Legii nr. 15/1990 – privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale. Astfel, deşi în lege se prevede că bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, Consiliul Judeţean Iaşi a ignorat aceste dispoziţii legale.
- În speţă nu au fost respectate dispoziţiile legale referitoare la procedurile prealabile clasificării ca şi monument istoric cât şi cele referitoare la exproprierea pentru cauză de utilitate publică cu justa şi prealabila despăgubire.
- Deşi Legea nr. 422/2001 stabileşte criteriile şi normele de protejare a monumentelor istorice, acestea se referă doar la consemnarea bunurilor imobile considerate imobile istorice şi nu s-a dorit instituirea unei restricţii legale în privinţa titularului dreptului de proprietate. În conceperea referatului de clasificare nu s-a ţinut cont de faptul că SC M.I. SA este proprietarul imobilului clasificat ca şi monument istoric.
- A mai arătat că imobilul situat în Iaşi, s-a aflat dintotdeauna la aceeaşi adresă de la edificarea sa şi până în prezent, neintervenind vreo schimbare din punctul de vedere al denumirii şi numerotării străzii pe care este situat imobilul, propunerea de schimbare a numărului străzii este scrisă olograf peste un scris tehnoredactat de către Consiliul Judeţean Iaşi – ceea ce este peste lege. De asemenea documentele prezentate de intimaţi prezintă iregularităţi privind semnătura şi ştampila reprezentanţilor legali.
În drept cererea de recurs se întemeiază pe prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Intimaţii-pârâţi Consiliul Judeţean Iaşi, Ministerul Culturii şi Cultelor au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul din 24 aprilie 2007, petenta SC C.J. SA Iaşi aflată în procedură de insolvenţă a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul recurentei SC M.I. SA Iaşi, fără a prezenta motivele cererii sale.
Având în vedere că cererea de intervenţie formulată nu respectă prevederile art. 112 C. proc. civ. şi de asemenea împrejurarea că această cerere formulată prin administrator special nu a fost însuşită de lichidatorul judiciar desemnat în procedura de lichidare, respectiv L.C. S.P.R.L. Iaşi, Înalta Curte nu a mai pus în discuţie admisibilitatea în principiu a acestei cereri (fila 153, 175 dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Tot la termenul din 24 aprilie 2007 reclamanta SC M.I. SA a solicitat „înscrierea în fals" împotriva înscrisului depus şi aflat la dosarul cauzei, denumit „Extras din Lista Monumentelor Istorice din 1991" – (fila 105-dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ) şi întrucât la data de 3 mai 2007, recurenta a formulat plângere penală împotriva Secretarului Judeţului Iaşi şi Directorului Direcţiei Juridice din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi pentru infracţiunile de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, vizând acelaşi înscris (2 file) Înalta Curte a dispus prin încheierea de şedinţă pronunţată la 16 octombrie 2007 suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ. până la soluţionarea plângerii penale (fila 142).
La data de 12 ianuarie 2010, cauza a fost din oficiu repusă pe rol pentru a se verifica stadiul cercetărilor penale.
După repunerea cauzei pe rol, la doar s-au depus rezoluţiile Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi din 13 octombrie 2008 şi din data de 23 martie 2009 – de neîncepere a urmării penale (fila 183 – 186 dosar).
Analizând cererea de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
- În speţă, având în vedere că excepţia de nelegalitate invocată priveşte Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2182 din 1 iulie 2005 – referitor la clasificarea imobilului din Iaşi ca monument istoric – nu are relevanţă aspectul constituirii societăţii recurente ca urmare a Legii nr. 15/1 990 şi nici împrejurarea că ar fi deţinut în patrimoniul conform acestei legi imobilul, nu vine în contradicţie cu Ordinul contestat. Acesta atestă calitatea de bun imobil aparţinând patrimoniului cultural naţional, constituind o actualizare a Listei monumentelor istorice – aşa cum au fost aprobate prin Ordinul MC nr. 2314/2004.
- În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, acestea au fost analizate cu titlu irevocabil de instanţele judecătoreşti. Astfel prin sentinţa civilă nr. 869 din 5 aprilie 2006 Tribunalul Iaşi a respins acţiunea reclamantei – recurente SC M.I. SA Iaşi prima retrocedare a imobilului, în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 – sentinţă definitivă prin Decizia civilă nr. 146 din 27 octombrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi – (fila 95-101 dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
- În ceea ce priveşte criteriile şi normele de protejare a monumentelor istorice stabilite prin Legea nr. 422/2001 – nu aveau incidenţă asupra imobilului în cauză datorită faptului că prin ordinul contestat nu s-a produs clasificarea imobilului ca monument istoric. Lista cuprinzând monumentele, ansamblurile şi siturile istorice a fost aprobată de C.N.M.A.S.I. în anii 1991 – 1992 pentru o perioadă de încă 3 ani. Ministerul Culturii a emis Ordinul nr. 2182 din 1 iulie 2005 – pentru aprobarea Listei monumentelor istorice - modificări şi completări în care la nr. 7 este înscrisă Casa revistei „Viaţa Românească" situată în Iaşi cu menţiunea „modifică poziţia nr. 844 - cum aceasta figura în Ordinul nr. 2314/2004.
De altfel aşa cum a reţinut şi instanţa de fond era de notorietate că această construcţie era încă din 1979 înscrisă în categoria monumentelor istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local iar reclamanta l-a primit în administraţie în anul 1983 prin preluare de la Întreprinderea Tipografică Iaşi. În 5 august 1998, recurenta a fost încunoştiinţată că imobilul în discuţie face parte din domeniul public fiind înregistrată în inventarul monumentelor istorice ale Ministerului Culturii (fila 69 – dosar fond).
- Referitor la schimbarea numărului cadastral, se constată că recurenta vrea să susţină că ar fi vorba de un alt imobil – cel clasificat ca şi monument istoric dar este o ipoteză pe care Înalta Curte nu o împărtăşeşte. Imobilul a purtat iniţial nr. 12, în prezent nr. 6, este înscris în lista monumentelor istorice la nr. 24 – B – 013. Lista imobilelor a fost verificată şi actualizată deoarece au dispărut sau au fost demolate mai multe clădiri datorită avariilor pe care le aveau, urmare cutremurului din martie 1977.
Împrejurarea că imobilul este acelaşi, deşi de-a lungul timpului i s-a schimbat numărul poştal este în mod evident dovedită de plăcuţa comemorativă ce face referire la construcţia sa în 1920-1921 pentru a adăposti redacţia „Viaţa Românească" înfiinţată din martie 1906, animată de G.I. – împrejurare necontestată de reclamanta – recurentă – (fila 141 – dosar fond).
Concluzionând, se constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că Ordinul nr. 2314/2004 a fost emis în temeiul şi în considerarea normelor legale prevăzute în Legea nr. 422/2001.
În raport de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M.I. S.A. Iaşi, prin lichidator judiciar E.L. I.P.U.R.L. Iaşi împotriva sentinţei nr. 120/CA din 6 noiembrie 2006 al Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1312/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1315/2010. Contencios → |
|---|
