ICCJ. Decizia nr. 1313/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1313/2010
Dosar nr. 430/32/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 145 din 20 octombrie 2009, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.08 nr. 0311/1995 emis de Ministerul Turismului formulată de reclamanta R.L., prin procurator R.C., în contradictoriu cu pârâţii SC B. SA, SC P.M. SA Slănic Moldova, P. Slănic Moldova, A.V.A.S., SC C. SA, prin lichidator SC E. SRL, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Intervenienţii, SC M.I.G. SRL Dărmăneşti, C.A.S. Bacău, SC J.F.I.C. SRL Bacău, SC M. S.R.L. prin administrator judiciar SC C. SA, V.M., V.I., SC M. SRL Tg. Ocna şi S.E.A.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, faptul că actul administrativ unilateral cu caracter individual contestat în cauză a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, motiv pentru care nu poate face obiectul excepţiei de nelegalitate, în temeiul art. 4 din această lege, pentru asigurarea respectării principiului stabilităţii raporturilor juridice, precum şi dreptului la un proces echitabil.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta R.L., care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.08 nr. 0311/1995 emis de Ministerul Turismului.
În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că terenul care face obiectul actului administrativ a cărui nelegalitate o invocă a fost deţinut în proprietate de către autorul său, S.I.I., şi a fost naţionalizat în mod abuziv prin Decretul nr. 92/1950.
Recurenta a precizat că a adus la cunoştinţă intimatei SC P.M. SA, beneficiara certificatului aflat în discuţie, faptul că a formulat cerere pentru restituirea terenului.
Analizând sentinţa atacată, în raport de motivele de recurs formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Astfel, în cadrul cererii deduse judecăţii, recurenta-reclamantă a invocat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.08 nr. 0311/1995 emis de Ministerul Turismului.
Instanţa de control judiciar apreciază că excepţia de nelegalitate a actul administrativ unilateral cu caracter individual anterior nominalizat este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate; în acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ şi suspendă cauza (…).
Actul administrativ aflat în discuţie este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Pe acest aspect, este de menţionat faptul că instanţa constituţională, prin deciziile nr. 425 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) şi art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ sunt constituţionale, în raport de prevederile art. 1, 5, 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, 23 şi 44 din Legea fundamentală a ţării.
Însă, în ceea ce priveşte cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din Constituţie, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către legiuitor" (a se vedea C.E.D.O., hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D.P. contra României, nr. 2, M. Of. nr. 830/5.12.2007).
Aşadar, prin raportare la normele C.E.D.O. şi la jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în speţa de faţă a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reţinând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenţionale a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În concret, normele aflate în discuţie, întrucât permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 C.E.D.O., precum şi de art. 47 din C.D.F.U.E., prin prisma atingerii aduse principiului securităţii juridice.
Ca o consecinţă a celor expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 din Constituţia României, instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre legală atunci când a apreciat că excepţia de nelegalitate invocată în cauză este inadmisibilă, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) şi art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.L. împotriva sentinţei nr. 145/2009 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1305/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1316/2010. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
