ICCJ. Decizia nr. 1316/2010. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1316/2010
Dosar nr. 8057/2/2008
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâtul C.N.A. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea deciziei pârâtului nr. 1066 din 28 noiembrie 2008.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că Decizia contestată a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente în materie, întrucât societatea nu se face vinovată de săvârşirea faptei pentru care a fost sancţionată.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2291 din 1 iunie 2009, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 1066 din 28 noiembrie 2008, pârâtul a sancţionat reclamanta cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (1) şi (2), art. 71 alin. (1) lit. a) şi alin. (3), art. 78 alin. (1) lit. a) şi b), art. 58 şi art. 59 din Decizia CNA nr. 187/2006.
Pentru aplicarea acestei sancţiunii, pârâtul a avut în vedere faptul că acuzaţiile aduse la adresa d-nei U.E., în cadrul ştirilor electorale din perioada 25 - 26 noiembrie 2008, au fost de natură să prejudicieze dreptul la propria imagine, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 48 din Decizia C.N.A. nr. 187/2006 privind dreptul la replică.
Autoritatea pârâtă a constatat faptul că postul de televiziune nu a acordat candidatei în cauză dreptul la replică, ci a continuat activitatea de defăimare a acesteia.
Instanţa de fond a apreciat că Decizia contestată este legală, în condiţiile în care SC A. SA nu şi-a respectat obligaţia de a difuza conţinutul dreptului la replică ce i-a fost comunicat, fără a-l însoţi de comentarii care reluau practic acuzaţiile formulate anterior la adresa candidatei.
În plus, instanţa a reţinut că nu sunt incidente, în speţă, dispoziţiile art. 56 din Codul audiovizualului care reglementează situaţiile în care radiodifuzorul poate refuza dreptul la replică, respectiv când persoana care solicită acest drept nu respectă condiţiile prevăzute de art. 52 din aceeaşi reglementare, sau atunci când radiodifuzorul deţine dovezi care probează adevărul faptelor prezentate.
De asemenea, instanţa a arătat că pentru îndeplinirea obligaţiei de acordare a dreptului la replică era suficientă difuzarea textului transmis de persoana care se considera lezată, nefiind necesară exprimarea de către aceasta a unui punct de vedere la solicitarea unor jurnalişti.
În opinia instanţei de fond, în raport de modalitatea în care a fost prezentată ştirea „drept la replică", în mod corect s-a reţinut de către pârât faptul că a fost încălcat de către reclamantă principiul asigurării imparţialităţii, echilibrului şi favorizării liberei formări a opiniilor, principiu reglementat de art. 71 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A. SA, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor nominalizate în Decizia de sancţionare contestată în cauză.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici:
Decizia de sancţionare a postului de televiziune este nelegală, întrucât cererea de solicitare a dreptului la replică adresată de persoana interesată nu a îndeplinit condiţiile cerute de lege, respectiv nu au fost indicate datele de contact ale persoanei în cauză, precum şi textul replicii;
hotărârea C.N.A. din 27 noiembrie 2008, prin care membrii Consiliului au dispus ca postul A. să acorde d-nei U.E. dreptul la replică, nu a fost comunicată decât la data de 28 noiembrie 2008;
hotărârea anterior individualizată nu conţinea dispoziţii obligatorii pentru postul A., în sensul acordării dreptului la replică, ci lăsa la aprecierea radiodifuzorului legalitatea şi legitimitatea solicitării, cu respectarea dispoziţiilor art. 52 coroborate cu cele ale art. 56 şi art. 57 din Codul Audiovizualului.
Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Decizia contestată în speţă, recurenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională pentru încălcarea dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi (2), art. 71 alin. (1) lit. a) şi alin. (3), art. 78 alin. (1) lit. a) şi b), art. 58 şi art. 59 din Decizia C.N.A. nr. 187/2006.
În concret, autoritatea intimată a avut în vedere faptul că, în zilele de 25 - 26 noiembrie 2008, postul de televiziune A. a difuzat, în cadrul grupajelor de ştiri electorale, o ştire cu privire la activitatea electorală a d-nei U.E.
În urma difuzării acestei ştiri, candidata U.E. a adresat intimatului plângerea înregistrată sub nr. 17597 din 26 noiembrie 2008, în care relata despre acuzaţiile ce i-au fost aduse fără a fi dovedite şi în care solicita sancţionarea posturilor A.T. şi A. pentru lezarea drepturilor şi intereselor sale legitime.
În ziua de 27 noiembrie 2008, candidata U.E. a adresat intimatului o altă petiţie, înregistrată cu nr. 17639, prin care îl înştiinţa despre faptul că a solicitat Trustului de presă Intact acordarea dreptului la replică.
La data de 27 noiembrie 2008, după ce a analizat plângerea anterior arătată, precum şi rapoartele de monitorizare ale emisiunilor incriminate, C.N.A. a decis, în prezenţa reprezentantului postului A., acordarea dreptului la replică petentei, în condiţiile prevăzute de art. 58 din Codul Audiovizualului.
În aceste condiţii, este lipsită de relevanţă juridică susţinerea recurentei în sensul că Decizia C.N.A. privind acordarea dreptului la replică nu i-a fost comunicată decât la data de 28 noiembrie 2008, în condiţiile în care reprezentantul său a fost prezent la dezbateri şi a luat cunoştinţă de această decizie.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine faptul că petenta U.E. a transmis Trustului de presă Intact dreptul la replică, în care erau identificate elementele prevăzute de art. 52 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 187/2006, respectiv nume, adresă, emisiunile în care s-a produs pretinsa lezare a imaginii publice, precum şi textul replicii.
Ca atare, este nefondată critica recurentei, în sensul că solicitarea petentei nu îndeplinit condiţiile impuse de normele în vigoare.
În legătură cu transmiterea dreptului la replică, instanţa de control judiciar constată că postul A. a difuzat o ştire, intitulată „drept la replică", în care a reluat acuzaţiile formulate anterior, fără a reda cele precizate de candidată în solicitarea sa.
Aşadar, în mod corect autoritatea intimată a apreciat că modalitatea în care a fost prezentată această ştire a condus la încălcarea principiului asigurării imparţialităţii, echilibrului şi favorizării liberei formări a opiniilor.
În altă ordine de idei, Înalta Curte apreciază că este nefondată şi critica recurentei referitoare la faptul că Decizia C.N.A. din 27 noiembrie 2008 nu conţine dispoziţii obligatorii privind acordarea dreptului la replică, lăsând la aprecierea radiodifuzorului dacă îl acordă sau nu.
În sprijinul acestei concluzii, trebuie amintite dispoziţiile art. 48 din Decizia C.N.A. nr. 187/2006, conform cărora orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate beneficiază de dreptul la replică.
De asemenea, Înalta Curte constată că este corectă concluzia primei instanţe în sensul că nu sunt incidente în prezenta cauză prevederile art. 56 din Codul Audiovizualului [(lit. d) şi e)], în condiţiile în care dreptul la replică a fost solicitat de persoana lezată, iar radiodifuzorul nu a adus dovezi în sprijinul celor prezentate.
În raport de cele anterior reţinute, instanţa de control judiciar apreciază că Decizia de sancţionare a recurentei este legală şi temeinică.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2291 din 1 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1313/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1335/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
