ICCJ. Decizia nr. 133/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 133/2010
Dosar nr. 600/44/2009
Ședința publică din 15 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 134 din 26 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea reclamantului S.I. în contradictoriu cu I.N.M.L. M.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa investită cu soluţionarea acţiunii introductive a reţinut că reclamantul a solicitat anularea avizului Comisiei Superioare, act prin care îi este încălcat dreptul de a conduce autovehicule.
Instanţa de fond a reţinut că actul atacat nu are natura juridică a unui act administrativ susceptibil de a fi atacat pe calea contenciosului administrativ, întrucât nu îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Astfel, recurentul a arătat că instanţa de fond a făcut o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
A precizat că avizul atacat în cauză a condus la suspendarea dreptului reclamantului de a conduce pe drumurile publice, astfel încât nu a avut doar caracterul unui aviz consultativ, aşa cum a reţinut instanţa de fond în mod greşit, ci actul a fost emis în exercitarea prerogativelor instituţiei pârâte privind stabilirea şi evaluarea ştiinţifică a concluziilor unor constatări sau a unor expertize medico-legale, conform atribuţiilor stabilite prin lege.
În cauză a formulat întâmpinare intimatul I.N.M.L. M.M. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat în temeiul dispoziţiilor art. 299 coroborate cu art. 4 C. proc. civ., analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004. Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual reparaţii pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.
Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei deduse judecăţii îl reprezintă anularea avizului Comisiei Superioare din 2008, prin care a fost aprobat Raportul de Expertiză medico-legală din 27 septembrie 2007 efectuat de I.M.L. Iaşi prin avizul din 14 octombrie 2007.
Dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 definesc actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Analizând actul atacat în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a interpretat corect natura juridică a actului dedus judecăţii şi a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, constatând că actul atacat nu îmbracă cerinţele esenţiale ale unui act administrativ.
Actul, a cărui anulare se cere, are caracterul unui aviz dat asupra raportului de constatare medico-legală. Avizul, în esenţă, reprezintă o manifestare unilaterală de voinţă, care fundamentează manifestarea unilaterală de voinţă cuprinsă în actul supus avizării, fără însă a produce el însuşi efecte juridice.
Avizele, atât cele consultative cât şi cele conforme, deşi concretizează opinia unui organ al statului, nu sunt acte administrative de sine stătătoare, ci operaţiuni administrative, constituind o condiţie de legalitate a actului administrativ.
În cauza de faţă, actul care a produs efecte juridice este raportul de constatare medico-legală şi nu avizul, care nu are existenţă independentă de actul administrativ.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de S.I. împotriva sentinţei nr. 134 din 26 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 132/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 134/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
