ICCJ. Decizia nr. 1967/2010. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1967/2010
Dosar nr. 7493/2/2008
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1036 din 11 martie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC E.G. SA în contradictoriu cu pârâtul C.N.A. şi a dispus anularea deciziei nr. 16.140 din 7 noiembrie 2008 şi Decizia nr. 795 din 30 septembrie 2008, ambele emise de pârât.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 795 din 30 septembrie 2008 a C.N.A., în baza art. 15 din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus, în ceea ce o priveşte, pe reclamantă „intrarea de îndată în legalitate în privinţa spotului publicitar pentru brand-ul U., derulat pe posturile de televiziune, în sensul că acesta să fie difuzat cu respectarea regulilor privind publicitatea în audiovizual", deoarece s-a constatat că spotul respectiv stimulează un comportament imoral, încălcând astfel prevederile art. 29 lit. g) din lege.
C.N.A. a apreciat că spotul publicitar stimulează un comportament imoral atât prin gestul tânărului D., care lovind neglijent mingea a distrus obiecte din situl arheologic, cât şi prin susţinerea pe care acest gest a avut-o din partea colegilor de muncă, acest comportament aducând atingere valorilor culturale.
Instanţa de fond a reţinut că Decizia atacată a fost adoptată de C.N.A. cu exces de putere, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca fiind „exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti".
Aceasta, pentru că prin acţiunea sa personajul D. nu stimulează un comportament imoral, intenţia sa nefiind de a distruge obiectele din situl arheologic, el sugerând mai degrabă un personaj naiv, ghinionist, mereu ridiculizat de colegii săi de muncă, stârnind cel mult amuzamentul sau compasiunea publicului pentru ghinionul şi neîndemânarea sa.
Cât priveşte comportamentul colegilor săi, instanţa de fond reţine că din vizionarea spotului nu rezultă că ar fi unul imoral, acesta neputând fi socotit ca unul de susţinere al comportamentului personajului D., ci mai degrabă ca unul care sugerează doar indiferenţă şi lipsă de atitudine faţă de astfel de distrugeri, practic colegii făcând haz de greşeala lui.
Reclama în sine, reţine instanţa de fond, are un pregnant iz de satiră şi umor, chiar dacă o anumită parte a publicului îl consideră un umor îndoielnic şi nu face altceva decât să sublinieze ignoranţa personajelor din reclamă, cu care e greu de crezut că cineva îşi doreşte să se identifice sau să le urmeze comportamentul.
Pe de altă parte, reţine instanţa de fond, trebuie avut în vedere şi faptul că publicul ţintă al reclamelor la alcool (difuzate în intervalul orar 22,00 – 6,00 potrivit regulamentului C.N.A.) îl reprezintă adulţii, a căror capacitate de înţelegere a satirei şi umorului exclude posibilitatea ca spotul publicitar să stimuleze un comportament imoral.
Motivul de nulitate al deciziei pe considerentul că au fost încălcate prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, text conform căruia „exprimarea fiecărui vot deschis este însoţită de motivarea acestuia", a fost considerat nefondat, instanţa de fond apreciind că prin exprimarea punctelor de vedere al membrilor consiliului în cadrul deliberării ce a avut loc cu prilejul dezbaterii sesizării a fost asigurată finalitatea avută în vedere de legiuitor şi în plus Decizia emisă şi care produce de fapt efecte juridice a fost motivată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul C.N.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, următoarele motive de recurs:
- în mod greşit, instanţa de fond a considerat că Decizia atacată a fost emisă de autoritatea pârâtă cu exces de putere.
Potrivit prevederilor art. 10 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, C.N.A. este garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, autoritate unică de reglementare în domeniu, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor legii, fiind evidentă competenţa sa în a aprecia asupra conţinutului audiovizual.
Ceea ce a reţinut a fi imoral în spotul publicitar respectiv, susţine recurentul-pârât, este atitudinea ignorantă, lipsită de responsabilitate faţă de valorile culturale a personajului principal şi a colegilor săi, aceştia având un comportament care nu este deloc de natură a descuraja comportamentul lui D., ci de a-l încuraja, implicit în condiţiile în care au atitudine pasivă, cu nuanţe amuzante relativ la gestul acestuia de a sparge vasul din şantierul arheologic.
- instanţa de fond a apreciat în mod greşit că publicitatea comercială nu are un rol educativ, şi a concluzionat eronat că o astfel de „pretenţie" a C.N.A. faţă de reclame dovedeşte un exces de putere.
Recurenta susţine că publicitatea, chiar dacă este un produs de ficţiune şi are umor nu poate folosi mijloace ilegale pentru a-şi atinge scopul şi anume promovarea sa, astfel cum motivează în mod greşit instanţa de fond.
- instanţa de fond nu arată norma legală încălcată de C.N.A. prin emiterea deciziei de sancţionare, soluţia fiind motivată pe argumente extrajudiciare, conţinutul spotului fiind interpretat de instanţă dintr-o perspectivă proprie.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 299 – 316 C. proc. civ.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate cu consecinţa menţinerii celor două decizii emise de C.N.A.
Intimata-reclamantă SC E.G. SA a formulat întâmpinare la cererea de recurs şi a solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea ca fiind legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond.
Analizând cererea de recurs formulată, prin prisma motivelor invocate, în raport de normele legale incidente în cauză şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv ce atrage modificarea sentinţei atacate.
Instanţa de control judiciar, reţine că, urmărind spotul publicitar U., situl arheologic, difuzat pe posturile de televiziune, C.N.A. a apreciat în mod corect că acesta încalcă prevederile art. 10 alin. (3) lit. f) precum şi pe cele ale art. 29 alin. (1) lit. g) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.
Potrivit art. 10 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 504/2002, C.N.A. are, în calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, obligaţia de a asigura protejarea culturii.
În sensul art. 29 alin. (1) lit. g) din aceeaşi lege publicitatea nu trebuie să stimuleze comportamente imorale.
În fapt, C.N.A. a apreciat în mod corect că gestul tânărului D. de a arunca mingea fără a avea grijă ca aceasta să nu atingă obiectele din sit-ul arheologic precum şi susţinerea pe care acest gest a avut-o din partea celorlalţi colegi de muncă sunt de natură a demonstra o atitudine ignorantă, lipsită de responsabilitate faţă de valorile culturale.
Aşa cum corect susţine recurentul-pârât, important este, nu faptul că personalul D. a distrus vasele de ceramică din neglijenţă şi nu cu intenţie, iar colegii săi s-au amuzat practic de neglijenţa lui, ci lipsa de reacţie pe care aceştia au avut-o faţă de distrugerea „valorilor inestimabile ale civilizaţiei", astfel cum este precizat la începutul spotului.
În mod riguros C.N.A. a arătat în Decizia atacată că astfel de manifestări sunt de natură a afecta cultura şi istoria şi de a oferi o variantă de comportament necivilizat, imoral.
Este eronată aprecierea instanţei care se concentrează pe „neglijenţa" lui D. în distrugerea vaselor arheologice, respectiv pe indiferenţa şi lipsa de atitudine faţă de gestul său a colegilor, întrucât aceştia practic au încurajat atitudinea sa ce a avut drept rezultat provocarea unei „pagube inestimabile" civilizaţiei şi culturii.
Aşadar, instanţa de fond a reţinut în mod eronat faptul că Decizia C.N.A. a fost emisă cu exces de putere, printr-o interpretare exagerată a semnificaţiei şi efectelor spotului publicitar.
Cât priveşte rolul educativ al publicităţii comerciale, astfel cum susţine recurentul-pârât, contrar interpretării greşite dată de instanţa de fond care motivează în sentinţă că rolul publicităţii nu este acela de a educa cetăţenii, este de precizat că acesta trebuie să existe chiar dacă Legea audiovizualului nu cuprinde o dispoziţie expresă care să oblige la atribuirea unui rol educativ publicităţii.
Atâta timp cât legiuitorul nu a prevăzut faptul că publicitatea, fiind ficţiune poate utiliza orice mijloace pentru a-şi atinge scopul, respectiv vânzarea/promovarea unui produs, ba mai mult a înţeles să o supună aceloraşi norme privind informarea corectă a publicului, precum şi altor reguli referitoare la conţinutul comunicării audiovizuale, interpretarea instanţei de fond este greşită şi poate duce la concluzia că publicitatea, ca produs de ficţiune, dacă are umor, poate folosi mijloace ilegale pentru a-şi atinge scopul, promovarea.
Nu poate fi primită nici motivarea instanţei de fond în sensul că spotul se adresează unui public ţintă, consumatorii sau potenţiali consumatori de alcool, care ar avea posibilitatea de a înţelege satira şi umorul şi nu ar adopta un comportament imoral.
Astfel cum corect susţine recurentul-pârât, indiferent de nivelul de instruire al persoanelor cărora li se adresează spotul, respectul ce trebuie acordat unor valori culturale nu poate fi prejudiciat.
Promovarea unui interes privat, comercial, cel al unui producător de băuturi alcoolice spirtoase, nu se poate face în dauna unui interes public, în speţă, apărarea unor valori culturale importante pentru societate.
Ca o concluzie a celor precizate se constată că într-adevăr, instanţa de fond a dat o interpretare proprie conţinutului spotului, precizând, fără suport juridic pe care să-şi întemeieze soluţia, că Decizia a fost emisă cu exces de putere, deşi dreptul de apreciere al C.N.A. a operat în limitele competenţei legale.
Ca o consecinţă, recursul urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., iar sentinţa instanţei de fond modificată în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, deciziile atacate fiind emise cu respectarea legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N.A., împotriva sentinţei nr. 1036 din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1914/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2052/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
