ICCJ. Decizia nr. 1351/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1351/2010
Dosar nr. 4853/2/2009
Şedinţa publică din 10 martie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3298 din 14 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă N.A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional, acţiunea având ca obiect anularea OUG nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, anularea Ordinului nr. 217 din 27 aprilie 2009 emis de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional prin care a fost eliberată din funcţie şi suspendarea executării OUG nr. 37/2009 şi a Ordinului a căror anulare se cere.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Ordinul nr. 217 din 27 aprilie 2009 reclamanta a fost eliberată din funcţia de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional Ilfov începând cu data de 24 mai 2009, ordinul fiind fundamentat pe dispoziţiile art. III alin. (1) şi art. 11 din OUG nr. 37/2009 şi art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, fiindu-i pusă la dispoziţie funcţia de consilier clasa I gradul profesional superior treapta de salarizarea 1 din structura Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Ilfov, funcţie pe care reclamanta a acceptat-o.
A reţinut prima instanţă că Ordinul emis este legal deoarece este dat în baza prevederilor OUG nr. 37/2009 şi a art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, nefiind încălcat principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei publice de vreme ce reclamantei i s-a oferit funcţia publică de consilier clasa I gradul profesional superior treapta de salarizare 1 din structura Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Ilfov.
Cât priveşte cererea de anulare a OUG nr. 37/2009, instanţa de fond a reţinut că nu se poate pronunţa asupra acestui aspect, singura care poate verifica dacă prin Ordonanţă au fost încălcate dispoziţii constituţionale fiind Curtea Constituţională.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta N.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând în esenţă că Ordinul nr. 217 din 27 aprilie 2009, de eliberare a sa din funcţia de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Ilfov, este nelegal, fiind fundamentat pe prevederile modificatoare ale Legii nr. 188/1999 aduse prin OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, Ordonanţă care la data de 6 octombrie 2009 a fost abrogată de OUG nr. 105 din 6 octombrie 2009, iar prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009 a fost declarată neconstituţională.
Susţine recurenta-reclamantă că prin emiterea Ordinului nr. 217 din 27 aprilie 2009, a fost încălcat principiul stabilităţii funcţiei publice consacrat de art. 3 din Legea nr. 188/1999, iar acceptarea funcţiei publice ce i s-a oferit de consilier clasa I s-a făcut în condiţiile în care dacă ar fi refuzat acel post ar fi riscat să rămână fără nicio sursă de venit.
A fost invocat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Ordinul nr. 217 din 27 aprilie 2009 emis de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, astfel cum susţine recurenta-reclamantă este fundamentat pe dispoziţiile art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice şi pe prevederile art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale alin. (2), (3) şi (5), precum şi cele ale art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare.
Din conţinutul dispoziţiilor art. III alin. (1) - (4) din OUG nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a administraţiei publice, rezultă că au fost desfiinţate posturile deţinute de funcţionarii publici, respectiv directori executivi şi directori executivi adjuncţi, fiind create în locurile acestora alte funcţii de demnitate publică, respectiv cea de director coordonator şi adjuncţi ai acestuia, persoane numite în urma câştigării unui concurs anume organizat, prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciul public deconcentrat respectiv şi care îşi exercita funcţiile în baza unui „contract de management" încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ori, contract asimilat „contractului individual de muncă".
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că prin OUG nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţia României, prin reglementările sale OUG nr. 37/2009 „afectând" statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptate de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică.
OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin OUG nr. 105 din 6 octombrie 2009, iar Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea Legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009.
Aşadar, după cum corect susţine recurenta-reclamantă, funcţia publică de conducere ocupată a fost desfiinţată prin efectul unei legi abrogate şi ulterior declarată neconstituţională.
Mai mult decât atât, au fost înfrânte dispoziţii clare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cum ar fi prevederile art. 3 lit. f) din Legea care consacră „principiul stabilităţii", principiu ce stă la baza exercitării funcţiei publice şi prevederile art. 4 alin. (2) potrivit cărora „exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru a conferi eficienţă şi viabilitate principiului mobilităţii".
Trebuie observat, deci, că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecţie a funcţionarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice, ca de pildă obligativitatea existenţei acordului funcţionarului public pentru modificarea raportului de serviciu, limitarea la minimum a posibilităţii angajatorului de a avea iniţiativa suspendării din funcţia publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a situaţiilor în care poate interveni încetarea raporturilor de muncă.
În acest sens, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1257 din 6 octombrie 2009 arată clar că „Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând, astfel dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie".
Iată deci că fundamentarea Ordinului emis şi contestat de reclamanta-recurentă pe dispoziţiile OUG nr. 37/2009 nu-i conferă caracterul de legalitate, în plus, faptul că nu cuprinde o reală motivare a emiterii sale, limitându-se doar la a arăta faptul că funcţia avută în vedere se desfiinţează, fără a se indica motivele concrete ale desfiinţării funcţiei ori caracterul imputabil reclamantului al măsurii dispuse, constituie încă o dovadă a nelegalităţii acestuia.
Trebuie precizat şi faptul că reglementările aduse prin OUG nr. 37/2009 încalcă şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, care recunoaşte şi garantează dreptul la muncă.
Aşa fiind, recursul se priveşte ca fondat şi urmează a fi admis, sentinţa instanţei de fond modificată în tot în sensul admiterii în parte a acţiunii şi a anulării Ordinului nr. 217 din 27 aprilie 2009 emis de intimatul-pârât Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.
Cât priveşte capătul de cerere referitor la anularea OUG nr. 37/2009 acesta este inadmisibil, astfel cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe introduce acţiunea la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate".
Textul de lege restrânge astfel dreptul persoanei vătămate de a introduce acţiunea la instanţă, al cărei obiect principal să fie cererea de sesizare directă a Curţii Constituţionale pentru a declara ca neconstituţională o ordonanţă sau dispoziţii de ordonanţă, şi cu atât mai mult pentru a se solicita anularea Ordonanţei.
În al doilea rând, OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, este un act normativ cu putere de lege, adoptat de Guvern în virtutea delegării legislative, reglementate de art. 115 alin. (4) – (8) din Constituţia României, republicată, deci nu se înscrie în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) teza 1 din Legea contenciosului administrativ, care defineşte actul administrativ ca fiind, actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice", numai acesta fiind susceptibil de anulare şi eventual suspendarea executării, în condiţiile impuse de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte capătul de cerere privind suspendarea executării Ordinului nr. 217 din 27 aprilie 2009 şi a OUG nr. 37/2009, se constată că acesta a rămas fără obiect, acţiunea reclamantei fiind soluţionată pe fond.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta N.A. împotriva sentinţei civile nr. 3298 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în consecinţă:
Admite în parte acţiunea formulată.
Anulează Ordinul nr. 217 din 27 aprilie 2009 emis de pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Respinge capătul de cerere privind anularea OUG nr. 37 din 2 aprilie 2009, ca inadmisibil.
Respinge cererea de suspendare a Ordinului nr. 217 din 27 aprilie 2009 şi OUG nr. 37 din 2 aprilie 2009, ca rămasă fără obiect.
Obligă intimatul-pârât Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional la plata de 800 lei către recurenta-reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1350/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1372/2010. Contencios → |
|---|
