ICCJ. Decizia nr. 1350/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1350/2010
Dosar nr. 1851/101/200.
Şedinţa de la 9 martie 201.
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în urma declinării de la Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 592 din 26 martie 2009 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii D.L.C., M.V. şi pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Mehedinţi a reţinut, în esenţă, că art. 36 al OUG nr. 27/2006 prevede că personalul salarizat potrivit acestei ordonanţe, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, C.S.M., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3803 din 10 noiembrie 2009 a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, persoanele care se consideră discriminate pot să pretindă despăgubiri proporţional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun, iar în situaţia în care faptele de discriminare directă sunt săvârşite de instituţiile la care sunt încadraţi în muncă, a raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun, al muncii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Obiectul acţiunii reclamanţilor îl reprezintă plata unor drepturi salariale la care aceştia consideră că sunt îndreptăţiţi.
Prevederile cuprinse în art. 36 alin. (1) din OUG nr. 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, se referă la personalul salariat care, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie la organele de conducere, prevăzute în mod expres în text.
Drepturile salariale se stabilesc după caz, de ministrul justiţiei, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de preşedintele C.S.M. sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform dispoziţiilor art. 9 din OUG nr. 27/2006.
Potrivit OUG nr. 27 din 29 martie 2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi alte categorii de personal din sistemul justiţi-aceştia au dreptul pentru activitatea desfăşurată la o indemnizaţie de încadra brută lunară stabilită în raport de nivelul instanţelor sau parchetelor, cu funcţia deţinută şi vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/20C republicată cu modificările şi completările ulterioare, pe baza valorii de referire sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare.
Art. 4 din OUG nr. 27/2006 prevede că judecătorii, procurorii şi personal asimilat acestora şi magistraţii asistenţi beneficiază, în raport de vechime numai în funcţiile de judecător, procuror, magistrat asistent la Înalta Curte Casaţie şi Justiţie sau de personalul asimilat judecătorilor şi procurorilor de indemnizaţie de încadrare brută lunară, după cum urmează: de la 3 la 5 ani – 10%, de la 5 la 10 ani – 15%, de la 10 la 15 ani – 20%, de la 15 la 20 ani – 25 şi peste 20 ani – 30%.
Art. 36 prevede că personalul salarizat potrivit OUG nr. 27/2006 nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, C.S.M., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Împotriva hotărârilor organelor prevăzute mai sus, se poate face plângere la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie pentru Colegiul de conducere a Î.C.C.J., sau după caz a Curţii de Apel Bucureşti pentru celelalte hotărâri.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe D.L.C., M.V., Ministerul Finanţelor Publice, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1322/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1351/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
