ICCJ. Decizia nr. 1373/2010. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1373/2010

Dosar nr. 204/51/ 2009

Şedinţa publică din 10 martie 201.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 280/2009 pronunţată la data de 9 iulie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii B.E.L., N.L., P.M., P.D.L., P.E. şi T.N.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, acţiunea având ca obiect cererea de obligare a pârâtului la echivalarea studiilor efectuate de aceştia la Universitatea Liber Internaţională din Moldova, în sensul emiterii şi eliberării atestatelor de echivalare a diplomelor de licenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârât prin întâmpinare aceasta este neîntemeiată, dat fiind că în speţă se solicita cenzurarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamanţilor, caz în care nu este impusă efectuarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că în privinţa diplomelor acordate de instituţii de învăţământ din Republica Moldova, cadrul normativ de echivalare a acestora este dat de Legea nr. 39 din 12 martie 1999 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice acordate de instituţii de învăţământ acreditate în România şi Republica Moldova, cât şi de dispoziţiile cuprinse în Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 4022/2008 potrivit cărora în situaţia existenţei unei diferenţe de curriculum, echivalarea diplomelor se realizează condiţionat de susţinerea unor examene de diferenţă şi nu în mod automat.

Cum în cauză, precizează instanţa de fond, comisia de specialitate cu atribuţii specifice privind sistemul de echivalare a stabilit că reclamanţii trebuie să susţină examene de diferenţe la materii care nu au fost studiate de aceştia la UniversitateaLiber Internaţională din Moldova, soluţionarea cererii de echivalare a diplomelor formulate de către aceştia nu se poate realiza decât în condiţiile susţinerii unui examen de diferenţă.

Conchide instanţa de fond că nu a existat un refuz nejustificat din partea pârâtului în soluţionarea cererii reclamanţilor.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă, prin motivele de recurs formulate, că sunt grav prejudiciaţi prin nerecunoaşterea studiilor făcute în Republica Moldova, studii ce le sunt absolut necesare pentru transformarea posturilor de grefieri pe care le ocupă la instanţele din localitatea Târgu Jiu, din studii medii în studii superioare, iar faptul că nu au putut susţine cele 6 examene de diferenţă solicitate, nu le este imputabil, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Stat din Craiova fiind de acord să susţină aceste diferenţe dar taxa fixată de 2500 Ron este mult prea mare şi ei nu o pot suporta.

Recurenţii-reclamanţi nu au încadrat motivele de recurs în motivele de casare sau modificare a sentinţei prevăzute de art.304 C. proc. civ.

Recursul este nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., cauza fiind examinată sub toate aspectele în condiţiile art. 3041 C. proc. civ.

Astfel, cum corect reţine şi instanţa de fond, cadrul normativ de echivalare a diplomelor acordate de instituţii de învăţământ din Republica Moldova este reprezentat de Legea nr. 39 din 12 martie 2009 pentru ratificarea acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice, acordate de instituţii de învăţământ acreditate în România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău la 20 iunie 1998.

Potrivit art. 5 din Acord, „Diplomele de licenţă eliberate de instituţiile de învăţământ superior din România şi diplomele de învăţământ superior eliberate de instituţiile similare din Republica Moldova se recunosc reciproc pe teritoriul României".

Există astfel condiţia, pentru recunoaşterea diplomelor, de a fi eliberate de instituţii similare din cele două state, aspect ce a determinat emiterea Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 4022/2008, potrivit căruia este necesară o procedură de evaluare a dosarelor de recunoaştere/echivalare a diplomelor, Centrul Naţional de Recunoaştere / Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului verificând dacă studiile efectuate de solicitanţi sunt compatibile cu programul de studii din România, în caz de constatare a unor diferenţe majore propunându-se măsuri compensatorii, cum ar fi examene de diferenţă.

În speţă, aşa cum de altfel recunosc şi recurenţii-reclamanţi, Comisia de specialitate care desfăşoară atribuţii specifice privind sistemul de echivalare, a stabilit ca în vederea echivalării, reclamanţii-recurenţi trebuie să susţină examen de diferenţă la materii pe care nu le-au studiat la Universitatea Liber Internaţională din Moldova, acestea fiind în număr de şase – drept civil – român (teoria obligaţiilor), drept procesual civil român, drept penal român – partea specială, drept procesual penal român, drept comercial român şi dreptul muncii.

Deci în cazul existenţei unor diferenţe de curriculum, echivalarea diplomelor se face condiţionat de susţinerea unor examene de diferenţă şi nu în mod automat, astfel cum corect motivează instanţa de fond.

Faptul că recurenţii-reclamanţi nu au reuşit să susţină până în prezent aceste examene de diferenţă, impedimentele fiind de natură di ferită - fie nu a fost admisă solicitarea lor (Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu), fie nu şi-a dat acordul UE – CNRED pentru că Facultatea de drept respectivă nu era acreditată (Facultatea de Drept Craiova), ori taxele stabilite nu au putut fi suportate de recurenţi (Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Stat din Craiova), nu-i îndreptăţeşte pe recurenţii-reclamanţi să ceară emiterea şi eliberarea atestatelor de echivalare a diplomelor de licenţă trecându-se peste această condiţie obligatorie.

Aşadar, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că în speţă nu este un refuz nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea recurenţilor – reclamanţi de echivalare a diplomelor şi a respins acţiunea acestora ca neîntemeiată.

Ca o consecinţă, recursul declarat de reclamanţi se va respinge ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ., menţinându-se ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanţii B.E.L., N.L., P.M., P.D.L., P.E. şi T.N.L. împotriva sentinţei civile nr. 280 din 9 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2010

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1373/2010. Contencios