ICCJ. Decizia nr. 1322/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1322/2010
Dosar nr. 6776/1/2009
Şedinţa publică din 9 martie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 880 din 3 martie 2009, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul P.V. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Ministerul Turismului, a anulat ordinul nr. 707 din 13 august 2007 emis de Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, a obligat această autoritate publică să procedeze la reintegrarea reclamantului pe funcţia de conducere deţinută anterior şi să-i plătească drepturile salariale aferente pe perioada 16 iulie 2007 – până la reintegrarea efectivă; de asemenea, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti aferente perioadei 2005-2007 şi a obligat primul pârât la 2.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În cuprinsul ordinului nr. 707 din 13 august 2007 emis de Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale s-a menţionat că reclamantul – care îndeplinea funcţia de ministru consilier la Ambasada României din Roma – şi-a încheiat misiunea permanentă în străinătate şi că, începând cu data de 16 iulie 2007, acesta îşi reia activitatea la Compartimentul Sinteză Comerţ Exterior, în funcţia publică de execuţie de consilier clasa I, grad profesional superior, treaptă I de salarizare, cu un salariu lunar de 1.676 lei, un spor de confidenţialitate de 15% din salariul de bază şi un spor de vechime de 25%.
La data emiterii ordinului nr. 194 din 21 ianuarie 2004, prin care reclamantul a fost numit în funcţia de ministru consilier la Ambasada României din Roma, acesta ocupa funcţia publică de consilier A I/1 director, în cadrul Guvernului României.
În temeiul dispoziţiilor art. 94 lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, raportul de serviciu al reclamantului era suspendat de drept pe perioada în care acesta a fost desemnat să desfăşoare activităţi în cadrul unor misiuni diplomatice ale României.
În baza art. 96 alin. (3) şi (4) din aceeaşi lege, pe perioada suspendării raportului de serviciu, autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice. Ocuparea acestuia se face pe o perioadă determinată, în condiţiile legii. Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici nu pot înceta şi nici nu pot fi modificate, decât la iniţiativa sau cu acordul funcţionarului public în cauză. Perioada suspendării raporturilor de serviciu, în condiţiile art. 94 lit. c) şi art. 95 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999, se consideră vechime în funcţia publică.
În urma interpretării acestor dispoziţii legale, prima instanţă a concluzionat în sensul că autoritatea publică pârâtă avea obligaţia să-i ofere reclamantului un post în structura sa, corespunzător postului ocupat de acesta la data numirii sale la misiunea diplomatică, obligaţie pe care acesta nu şi-a respectat-o. Acest fapt a determinat modificarea raportului de serviciu al reclamantului, fără acordul acestuia.
În plus, curtea a constatat că Direcţia Asia – Oceania, direcţie la care reclamantul a funcţionat anterior plecării în misiunea diplomatică există în structura ministerului de resort, motiv pentru care a dispus reintegrarea reclamantului pe postul de director deţinut anterior.
Pe de altă parte, Curtea de Apel a apreciat că este neîntemeiată cererea reclamantului de acordare a drepturilor salariale pe perioada 2005 – 2007, întrucât în această perioadă raportul de funcţie al acestuia a fost suspendat de drept, iar salarizarea sa s-a făcut conform dispoziţiilor art. 1 din Ordinul nr. 194 din 21 ianuarie 2003 şi prevederilor legale aplicabile ulterior.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul P.V., care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor:
- OUG nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice;
- OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005;
- OUG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006;
- OUG nr. 6/2007 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007.
În concret, recurentul a arătat că personalul fostului Departament de Comerţ Exterior al Secretariatului General al Guvernului a fost preluat de către Ministerul Economiei şi Comerţului prin protocol, cu nivelul de salarizare prevăzut în Anexa nr. 1 a OUG nr. 192/2002 şi, respectiv, a OUG nr. 123/2003.
Recurentul a susţinut faptul că nu a beneficiat de modificările drepturilor salariale prevăzute de OUG nr. 92/2004 şi de OUG nr. 2/2006.
În cererea aflată la fila 13 dosar recurs se arată că, în temeiul dispoziţiilor OUG nr. 115 din 23 decembrie 2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, se înfiinţează Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin reorganizarea Ministerului Economiei şi prin preluarea activităţilor de comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii şi mediu de afaceri şi a structurilor specializate în aceste domenii de la Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care se desfiinţează.
La termenul de judecată, Înalta Curte a dispus introducerea în cauză în calitate de intimaţi a Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 94 lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, raportul de serviciu al recurentului a fost suspendat de drept pe perioada în care acesta a fost desemnat să desfăşoare activităţi în cadrul unor misiuni diplomatice ale României.
Ca atare, salarizarea recurentului s-a făcut în raport cu prevederile art. 1 din Ordinul nr. 194 din 21 ianuarie 2003 şi cu cele care au reglementat ulterior salarizarea personalului misiunilor diplomatice, motiv pentru care acesta nu putea beneficia în perioada aflată în discuţie (2005-2007) de contravaloarea indexărilor legale aplicabile în ţară.
Desigur, după cum a reţinut şi prima instanţă, la momentul încetării suspendării raportului de serviciu, recurentul urmează să fie încadrat pe postul de director deţinut anterior şi să beneficieze de salariul aferent acestei funcţii publice de conducere, cu toate indexările aplicate până la data de 16 iulie 2007.
Aşadar, drepturile salariale cuvenite recurentului pe perioada începând cu 16 iulie 2007 şi până la reintegrarea efectivă urmează să fie calculate raportat la nivelul salariului de director de la data de 16 iulie 2007, cu toate indexările legale aplicate pe perioada în care raportul de funcţie al recurentului a fost suspendat de drept.
Prin urmare, este nefondată critica recurentului în sensul că judecătorul fondului nu a ţinut seama de prevederile art. 35 alin. (3) din OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, art. 39 alin. (3) din OUG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006 şi art. 37 alin. (3) din OUG nr. 6/2007 care prevăd că salariile funcţionarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunţări, cu excepţia reţinerilor din salariu efectuate în conformitate cu prevederile legale, întrucât acestea sunt lovite de nulitate absolută.
Cu alte cuvinte, salariul cuvenit recurentului nu a suferit vreo limitare, ci a fost stabilit în acord cu dispoziţiile legale aplicabile în materie.
De asemenea, Înalta Curte reţine că este nefondată şi critica recurentului referitoare la încălcarea prevederilor art. 40 din OUG nr. 2/2006 care dispun că funcţionarii publici ale căror raporturi de serviciu au fost suspendate în condiţiile legii şi care îşi reiau activitatea după data de 1 ianuarie 2006 vor beneficia de salariile de bază prevăzute de prezenta ordonanţă, după parcurgerea procedurii de reîncadrare aplicate funcţionarilor publici în anul 2005, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Dimpotrivă, dispoziţia normativă anterior citată reprezintă un argument legal în favoarea soluţiei adoptate de prima instanţă.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.V. împotriva sentinţei civile nr. 880 din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1320/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1350/2010. Contencios → |
|---|
