ICCJ. Decizia nr. 1433/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1433/2010
Dosar nr. 773/45/200.
Şedinţa publică din 12 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
În cadrul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Iaşi prin care reclamanta SC R.I.G. SA Bucureşti a chemat în judecată pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. SA, sucursala Iaşi, pentru a fi obligată la plata sumei de 146.402,51 lei reprezentând încasarea necuvenită a Tarifului Orar de Utilizare realizată în executarea contractelor de transport, pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. SA, sucursala Iaşi, a invocat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a cazului de forţă majoră nr. 393 din 4 august 2008 şi a avizului pentru existenţa cazului de forţă majoră nr. 12 din 17 octombrie 2008 emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Tribunalul Iaşi, prin încheierea din 5 noiembrie 2009, în baza dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, a suspendat judecarea cauzei şi a sesizat Curtea de Apel Iaşi pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate, cauza fiind înregistrată sub nr. 773/45/2009.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 226/CA din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi a fost admisă excepţia de nelegalitate invocată de S.N.T.F.M. C.F.R. SA, sucursala Iaşi, în contradictoriu cu SC R.I.G. SA Bucureşti şi Camera de Comerţ şi Industrie a României, în sensul că a fost constatată nelegalitatea certificatului de atestare a cazului de forţă majoră nr. 393 din 4 august 2008 şi a avizului pentru existenţa cazului de forţă majoră nr. 12 din 17 octombrie 2008 emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de contencios administrativ sesizată cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, a constatat că reclamanta, direct interesată de activitatea operatorilor de descărcare din portul Constanţa, avea posibilitatea să cunoască despre incidentele intervenite în perioada în litigiu între patronat şi salariaţi şi care ar fi fost de natură a-i afecta activitatea de transport a mărfii pentru export şi să identifice căile de evitare a blocării mărfii sale în mijloacele de transport CFR în staţia de expediţie.
De asemenea, Curtea a reţinut că reclamanta avea posibilitatea de a evita consecinţele negative ale grevei prin mai multe posibilităţi, enumerând pe larg acestea, respectiv: să nu depună eşalonarea decalată din cadrul programului de transport lunar aferent lunii iulie 2008 în cadrul contractului de prestaţii transport nr. 60011/2008, ceea ce ar fi avut semnificaţia, conform art. 63 din contract, a unei „renunţări tacite" la încărcare în perioada următoare, respectiv a suspendării transporturilor pe perioada grevei, cu reprogramarea lor, să nu încheie contracte de transport, să descarce transcontainerele de pe vagoane, pentru a evita imobilizarea lor cu plata TOU; să opteze pentru alte terminale de containere concurente ale C.S.C.T. Constanţa.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii actelor a căror nelegalitate a fost invocată, instanţa de fond a considerat că, potrivit art. 28 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 335/2007, Camera de Comerţ şi Industrie a României are îndatorirea de a aviza, la cerere, pentru societăţile româneşti, pe bază de documentaţie, existenţa cazurilor de forţă majoră şi efectele acestora asupra executării obligaţiilor comerciale internaţionale şi că această activitate a fost autorizată de lege în vederea satisfacerii interesului legitim public constând atestarea evenimentelor de forţă majoră şi determinarea efectelor lor asupra obligaţiilor contractuale şi, de aceea, actele emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României în exercitarea acestei atribuţii sunt supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC R.I.G. SA solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă.
În motivele de recurs se arată că hotărârea atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Plecând de la prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, recurenta consideră că, pentru a fi admisibilă excepţia de nelegalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
- excepţia să se refere la legalitatea unui act administrativ;
- excepţia să aibă în vedere un act administrativ unilateral, individual sau normativ, cu excepţia celor prevăzute de art.5 din lege;
- trebuie să existe un proces pe rolul instanţelor de judecată;
- de actul administrativ care face obiectul excepţiei de nelegalitate să depindă soluţionarea litigiului pe fond.
Deşi instanţa de fond a reţinut că actele emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României pot fi cenzurate de instanţa de contencios administrativ, recurenta apreciază că aceste susţineri sunt greşite având în vedere art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv definiţia actului administrativ, dar şi art. 2 lit. f) din aceeaşi lege care defineşte contenciosul administrativ.
Pornind şi de la prevederile art. 1 din Legea nr. 335/2007, recurenta consideră că, în raport de scopul său, Camera de Comerţ şi Industrie nu este o autoritate publică iar actele emise de această instituţie nu sunt acte administrative şi nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.
Au fost criticate şi referirile la „satisfacerea interesului legitim public, constând în atestarea evenimentelor de forţă majoră şi determinarea efectelor lor" prin prisma prevederilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 care defineşte interesul legitim public.
Pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile obligatorii de admisibilitate s-a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate invocată.
În ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate este criticată soluţia instanţei de fond cu privire la condiţia imprevizibilităţii producerii grevelor şi a arătat că societatea recurentă nu putea întrerupe operaţiunile economice şi să suspende activitatea comercială pentru o perioadă de timp incertă, în vederea aşteptării unei greve generale.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate invocată ca inadmisibilă.
Intimata S.N.T.F.M. C.F.R. SA, sucursala Iaşi, a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză a fost invocată excepţia de nelegalitate a Certificatului de atestare a cazului de forţă majoră nr. 393 din 4 august 2008 şi a Avizului pentru existenţa cazului de forţă majoră nr. 12 din 17 octombrie 2008, ambele emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Atât în faţa instanţei de fond, cât şi a celei de recurs a fost invocată inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate considerându-se că actele a căror nelegalitate este invocată nu sunt acte administrative, in sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru că nu sunt emise de o autoritate publică.
Instanţa de fond a considerat că actele emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României sunt acte supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate.
În rezolvarea excepţiei inadmisibilităţii trebuie pornit de la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit acestui text, excepţia de nelegalitate poate fi invocată numai în legătură cu un act administrativ.
Pentru a stabili dacă actele a căror nelegalitate se invocă, pe calea excepţiei, sunt sau nu acte administrative, vom analiza prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Conform acestui text de lege, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Deci, prima condiţie ca un act să fie considerat administrativ este aceea ca actul să fie emis de o autoritate publică.
Legea contenciosului administrativ, în art. 2 alin. (1) lit. b), defineşte autoritatea publică – orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul legii, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de autoritate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Este important de stabilit dacă, potrivit legii, Camera de Comerţ şi Industrie a României este sau nu o autoritate publică pentru că numai actele emise de o autoritate publică pot fi supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ, pe calea acţiunii directe sau pe cea a excepţiei de nelegalitate.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 335/2007 privind camerele de comerţ din România, „Camerele de comerţ sunt organizaţii, autonome, neguvernamentale, apolitice, fără scop patrimonial, cu personalitate juridică, create în scopul de a reprezenta, apăra şi susţine interesele membrilor lor şi ale comunităţii de afaceri în raport cu autorităţile publice şi cu organismele din ţară şi din străinătate".
Legea nr. 554/2004, aşa cum am arătat, prin asimilare, sunt autorităţi publice şi persoane juridice de drept privat, dar cu condiţia ca, prin lege sau prin hotărâre de guvern, să fi dobândit statut de „utilitate publică", fiind astfel atrase în puterea serviciilor publice, în regim de putere publică, deşi sunt persoane juridice de drept privat.
Cum, în speţă, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, camerele de comerţ sunt organizaţii autonome, neguvernamentale şi nu au dobândit statutul de „utilitate publică", rezultă că nici actele emise de o asemenea autoritate nu sunt acte administrative.
Instanţa de fond a făcut referire la faptul că, la cererea societăţilor comerciale, Camera de Comerţ şi Industrie a României avizează existenţa cazurilor de forţă majoră şi efectele acestora asupra executării obligaţiilor comerciale internaţionale şi că această activitate a fost autorizată de lege în vederea satisfacerii interesului legitim public, dar noţiunea de interes public legitim este legată direct de noţiunea de autoritate publică pentru că autoritatea publică, inclusiv persoanele juridice de drept privat asimilate, acţionează pentru satisfacerea unui interes public legitim.
Apreciind că soluţia instanţei de fond a fost dată cu încălcarea legii, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/204, va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa atacată şi va fi respinsă excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a cazului de forţă majoră nr. 393 din 4 august 2008 şi a avizului nr. 12 din 17 octombrie 2008 emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României, ca inadmisibilă.
Pentru că excepţia de nelegalitate a fost respinsă ca inadmisibilă, nu se mai impune analizarea motivelor ce vizează fondul acestei excepţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC R.I.G. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 226/CA din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a cazului de forţă majoră nr.393 din 4 august 2008 şi a avizului nr. 12 din 17 octombrie 2008 emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1422/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1436/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
