ICCJ. Decizia nr. 1392/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1392/2010
Dosar nr. 6585/2/2008
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – A.N.R.P., obligarea acestuia la modificarea art. 1 al deciziei nr. 1517 din 14 decembrie 2007, titlu de plată sau la emiterea unei noi decizii, după caz, în sensul acordării de despăgubiri reprezentând diferenţa dintre valoarea de circulaţie a terenului la data de 29 august 2008 şi data plăţii efective şi suma de 84.683,34 RON plătită cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 247/2005.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin Decizia atacată se aduce o vătămare gravă dreptului de proprietate, prin neacordarea unor despăgubiri juste, la valoarea de circulaţie actuală a imobilului pentru care s-a dispus măsuri reparatorii prin echivalent. A mai precizat că Decizia nr. 1517 din 14 noiembrie 2007 i s-a comunicat la data de 24 septembrie 2008, la aproape un an de la emiterea acesteia.
A mai arătat că prin Decizia nr. 126 din 27 martie 2006 s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 84.683,24 RON, reprezentând valorile actualizate potrivit indicelui de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică, a titlurilor de valoare nominală emise la data de 30 iunie 2005, deşi suma a fost remisă efectivă după trei ani de zile, respectiv la data de 23 septembrie 2008.
Prin încheierea din data de 9 iulie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de P.N., ca neîntemeiată, reţinând că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin sentinţa civilă nr. 661 din 18 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul P.N.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume ce urmează a se acorda ca despăgubire se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, care procedează la analizarea dosarelor şi le transmite evaluatorului pe cele în care s-a respins cererea de restituire în natură.
A mai reţinut instanţa de fond că în baza raportului de evaluare Comisia va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, iar după acest moment persoana îndreptăţită poate să-şi exprime opţiune cu privire fie la plata în numerar, fie la emiterea unor titluri de conversie.
În acest context juridic, instanţa de fond a constatat că reclamantul nu a avut obiecţiuni la dispoziţia Primarului municipiului Piteşti din 09 martie 2005 şi nu a contestat nici Decizia emisă de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor nr. 126 din 27 martie 2006, ce conţine cuantumul despăgubirilor, document în baza căruia a fost emis titlul de plată contestat.
A concluzionat prima instanţă în sensul că nu există temei legal care să permită A.N.R.P. – Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar să actualizeze sumele de bani stabilite prin deciziile emise de Comisia Centrală pentru acordarea despăgubirilor.
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din data de 9 decembrie 2008 a declarat recurs reclamantul P.N., care a invocat ca temei dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- Încheierea de şedinţă din data de 9 decembrie 2008 a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, ceea ce atrage nulitatea absolută a acesteia şi reluarea judecăţii de la data şi de la actul procedural respectiv;
- Sentinţa civilă nr. 661 din 18 februarie 2009 este casabilă în condiţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., fiind dată cu încălcarea art. 137 C. proc. civ., instanţa de fond neanalizând şi nesoluţionând excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de către autoritatea pârâtă.
Autoritatea publică pârâtă a depus întâmpinare, prin care au fost reluate susţinerile privind fondul cauzei, fiind solicitată respingerea recursului.
Recursul va fi respins pentru următoarele motive care vor fi prezentate în continuare.
1. În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva încheierii F.N. din 9 decembrie 2008, instanţa de recurs reţine că acesta este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri irevocabile.
Într-adevăr, prin încheierea respectivă a fost soluţionată cererea de reexaminare formulată în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu privire la modul de stabilire a taxei de timbru.
Or, potrivit art. 18 alin. (3) din aceeaşi lege, încheierea prin care se soluţionează o astfel de cerere de reexaminare este irevocabilă, ceea ce face ca, în raport cu dispoziţiile art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., recursul să fie inadmisibil.
2. În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 661 din 18 februarie 2009, instanţa de recurs reţine că acesta este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. şi motivat pe faptul că instanţa de fond nu a soluţionat excepţia lipsei procedurii prealabile, ceea ce face ca recursul să nu fie fondat pe un interes procesul.
Astfel, este adevărat că autoritatea publică intimată, prin întâmpinarea depusă la fond, a invocat, între altele, excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile de către recurentul-reclamant, care a fost soluţionată implicit, prin soluţionarea fondului cauzei de instanţa de fond, astfel că A.N.R.P. este singura parte a litigiului dedus judecăţii care ar fi putut justifica un interes procesual în promovarea unui recurs fondat pe un asemenea motiv.
Analizând soluţia recurată şi în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., instanţa de recurs constată că nu există alte motive care, potrivit art. 306 alin. (2) din C. proc. civ. să poată fi invocate şi din oficiu, astfel că recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.N., împotriva sentinţei civile nr. 661 din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi a încheierii de şedinţă din 9 decembrie 2008 a aceleiaşi instanţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1399/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1387/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
