ICCJ. Decizia nr. 1380/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1380/2010
Dosar nr. 9464/1/2009
Şedinţa publică din 10 martie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a, reclamanţii I.G. şi I.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârăta A.N.V. prin D.R.A.O.V. Bucureşti obligarea acestora din urmă la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare şi suplimentul corespunzător treptei în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare, începând cu data de 01 ianuarie 2004 şi până la data încetării raporturilor de serviciu, actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 623 din 10 februarie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 2527/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi obligată pârâta să achite reclamanţilor suplimentul corespunzător treptei de salarizare şi suplimentul gradului începând cu data de 11 ianuarie 2004 şi până la data de 16 septembrie 2009, actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut în esenţă că reclamanţii au calitatea de funcţionari publici la A.N.V.-D.R.V.B.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188 din 08 decembrie 1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată devenit art. 31 alin. (1) după republicarea legii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Aplicarea dispoziţiilor sus indicate referitoare la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate succesiv prin două acte normative până la data de 31 decembrie 2006. respectiv art. 44 din OUG nr. 92 din 10 noiembrie 2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76 din 07 aprilie 2005 şi art. 48 din OG nr. 2 din 12 ianuarie 2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417 din 16 noiembrie 2006, reintrând de drept în vigoare începând cu data de 01 ianuarie 2007.
Instanţa a mai reţinut că sporurile privind suplimentul postului şi al funcţiei se cuvin, reclamanţilor întrucât nici executivul şi nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu mai poate fi anulat, suspendarea neputând afecta substanţa acestor drepturi ci doar exerciţiul lor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând în esenţă că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii întrucât acordarea acestor drepturi salariale a fost suspendată prin lege, sporurile cuvenite funcţionarilor publici nu pot fi decât acelea prevăzute în sistemul de salarizare aprobat prin lege specific acestor categorii de salariaţi şi nu poate determina întinderea suplimentelor salariale, nefiind reglementată modalitatea de acordare a suplimentelor, aceste beneficii nereprezentând un drept de natură salarială ci doar o vocaţie, ce se poate realiza doar în măsura reglementării conţinutului prin legea de salarizare unitară a funcţionarilor publici.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1664 din data de 18 iunie 2009, a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă A.N.V. prinD.R.A.O.V. Bucureşti în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi I.G. şi I.I., a modificat în tot sentinţa recurată în sensul că a respins acţiunea reclamanţilor în totalitate ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele deciziei, următoarele:
Reclamanţii vorbesc despre un drept care tinde să fie lipsit de conţinut, ori se observa din lacunara prevedere legislativă de la art. 31 din Legea nr. 188/1999, că legiuitorul nici nu a determinat conţinutul acestui drept şi nici nu a delegat alte autorităţi să emită acte prin care să se reglementeze modul de punere în aplicare a prevederii legale sau modul de acordare a acestor suplimente.
Arată instanţa că s-a reglementat un drept lipsit de conţinut, astfel încât s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat prin stabilirea unui cuantum al dreptului fie pe cale administrativă, fie pe cale judiciară, iar instanţa ar pronunţa o hotărâre prin care s-ar depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti.
Mai mult reclamanţii nu au motivat în nici un fel de ce solicita acordarea suplimentelor în cuantum de 25% pentru fiecare atâta timp căt legea nu a cuantificat în nici un mod aceste suplimente şi neexistând nici un criteriu legal de stabilire a celor două suplimente, instanţa este în imposibilitate de a stabili cuantumul acestora în condiţiile în care sunt reglementate în toată legislaţia sporuri variabile care pot porni de la 1% şi până la 100%.
Concluzionând instanţa a constat că nu poate fi vorba nici de incidenţa în cauză a prevederilor art. 38 şi 39 C. muncii deoarece nu se poate vorbi de renunţarea la drepturi şi nici de limitarea unor drepturi atâta timp căt întinderea drepturilor nu a fost stabilită.
Instanţa a susţinut că a avut în vedere Deciziile Curţii Constituţionale nr. 818/2008, 819/2008 care a statuat că „instanţele nu mai pot aplica prevederile unor alte acte normative în privinţa salarizării unor categorii de salariaţi, funcţionari publici, acte normative care nu le sunt aplicabile acestora şi să refuze aplicarea actelor normative aplicabile acestor categorii".
La data de 3 decembrie 2009, reclamanţii I.I. şi I.G. au formulat cerere de revizuire, invocând în drept dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Precizează revizuenţii că sentinţa nr. 623 din data de 16 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureştii ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2527/3/2009, prin care s-a admis, în parte acţiunea reclamanţilor este în contradicţie cu Decizia nr. 1664 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel, prin care a soluţionat recursul promovat împotriva sentinţei mai sus amintite, prin care s-a respins în totalitate acţiunea.
Cererea de revizuire va fi respinsă, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor irevocabile, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când se evocă fondul, dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Pentru a fi admisă o cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se cer a fi îndeplinite următoarele condiţii:
- să fie vorba de hotărâri contradictorii, chiar dacă nu s-a rezolvat fondul pricinii;
- hotărârile să fi fost pronunţate în aceeaşi pricină, adică să fi existat identitate de părţi, cât şi de obiect şi cauză;
- hotărârile să fi fost pronunţate în dosare diferite;
- să nu fi fost invocată excepţia de autoritate de lucru judecat în cadrul celui de-al doilea proces sau să fi fost ridicată şi să nu fi fost pusă în discuţie;
- să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri pronunţate.
Verificând actele depuse la dosar rezultă că în speţă nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru că se invocă o contrarietate între sentinţa nr. 623/2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, şi Decizia nr. 1664/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin urmare, hotărârile contradictorii invocate nu sunt contradictorii, de aceea, cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii I.I. şi I.G. împotriva deciziei nr. 1664 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1379/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1411/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
