ICCJ. Decizia nr. 1399/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1399/2010

Dosar nr.8518/1/2009

Şedinţa publică din 11 martie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 1/30080/1154 din 23 septembrie 2009, doamna F.M., judecător la Tribunalul Dolj a solicitat recunoaşterea gradului profesional de judecător de Curte de apel, apreciind că a dobândit acest grad profesional potrivit Ordinului din 10 aprilie 1996 emis de Procurorul General al României, anterior eliberării din funcţia de procuror.

În motivarea cererii petenta a arătat că, anterior numirii în funcţia de judecător a dobândit gradul profesional de „procuror gradul I”, conform menţiunilor din carnetul de muncă, potrivit sistemului de promovare la acel moment. În acest sens, a fost emis ordinul mai sus-menţionat, fiind salarizată corespunzător unui procuror de Parchet de pe lângă Curtea de apel, deşi şi-a desfăşurat activitatea la Parchetul Judeţean Dolj.

A mai arătat că a fost numită în funcţia de judecător la Judecătoria Băileşti, prin Decretul Preşedintelui României din 13 aprilie 2006, iar ulterior, prin hotărârea nr. 275 din 19 aprilie 2007 Consiliul Superior al Magistraturii a dispus recunoaşterea gradului profesional de judecător de tribunal, având în vedere că în perioada 01 ianuarie 1995 – 28 mai 1996 a exercitat funcţia de procuror la Parchetul Judeţean Dolj.

Prin hotărârea nr. 1771 din 15 octombrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de recunoaştere a gradului profesional de judecător de Curte de apel, formulată de către doamna F.M., judecător la Tribunalul Dolj.

În motivarea hotărârii, Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut că prin hotărârea nr. 867/A/2008, Plenul a statuat că avansarea prin examen, în condiţiile art. 10 din Legea nr. 52/1991 nu îşi găseşte echivalentul în instituţia promovării în funcţii superioare de execuţie la tribunale, Curţi de apel şi Parchetele de pe lângă acestea, în conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (41) din Legea nr. 92/1992, modificată prin OUG nr. 179/1999. S-a mai reţinut prin hotărârea plenului menţionată mai sus, că cele două dispoziţii nu sunt susceptibile de a fi comparate, întrucât cele două acte normative au obiecte diferite de reglementare, iar gradul profesional obţinut potrivit Legii nr. 52/1991 nu se identifică cu gradul instanţei sau Parchetului la care se poate promova în condiţiile Legii nr. 92/1992, cu modificările şi completările ulterioare, prima vizând salarizarea magistraţilor, iar cea de a doua vizând cariera acestora.

În continuarea acestui raţionament, Consiliul Superior al Magistraturii a invocat şi dispoziţiile hotărârii nr. 654 din 20 septembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturiiprin care s-a stabilit că noţiunea de avansare în grad sau trepte profesionale, astfel cum este prevăzută la art. 10 din Legea nr. 52/1991, produce efecte asupra nivelului de salarizare al judecătorilor şi procurorilor, care, în funcţie de vechime pot trece, progresiv, de la gradul IV până la gradul I şi nu asupra nivelului instanţei sau Parchetului ierarhic superior la care poate funcţiona judecătorul sau procurorul care a dobândit un anumit grad profesional.

A concluzionat autoritatea emitentă a hotărârii atacate că la momentul susţinerii examenului de grad de către doamna judecător F.M., respectiv în luna aprilie 1996, erau în vigoare dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 92/1992, privind organizarea judecătorească, referitoare la ierarhia funcţiilor de execuţie, în raport cu nivelul pregătirii şi al vechimii, distincţia între avansarea în grade profesionale şi avansarea în funcţii, pe loc, în raport de nivelul instanţei sau al Parchetului fiind introdusă abia ulterior, potrivit Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, iar doamna judecător, pe parcursul carierei nu a exercitat funcţia de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Curtea de apel.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs F.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a invoca vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., indicând ca temei de drept dispoziţiile art. 47 şi ale art. 67 din Legea nr. 92/1992, precum şi ale art. 65 din Legea nr. 303/2004.

Prin cererea de recurs, recurenta, susţine că potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora „judecătorul sau procurorul eliberat din funcţie din motive neimputabile îşi păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanţelor sau Parchetului, iar la data eliberării sale din funcţia de procuror – 28 mai 1996, potrivit înscrierii în carnetul de muncă avea o vechime de 14 ani şi 9 luni.

Susţine, de asemenea, că raportat la dispoziţiile art. 67 lit. c) din Legea nr. 92/1992 care prevăd că pentru funcţiile de judecător de Curte de apel sau procuror la Parchetele de pe lângă Curţile de apel – magistratul să aibă o vechime în magistratură de cel puţin 10 ani, rezultă că gradul profesional la eliberarea din funcţie este dat de vechimea în muncă şi nu de instanţa la care a fost încadrat la momentul eliberării.

Recursul nu este întemeiat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând motivele invocate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 67 lit. c) din Legea nr. 92/1992, forma în vigoare la data eliberării recurentei din funcţie (28 mai 1996), pentru a fi numit sau avansat în funcţii superioare, magistratul trebuia să aibă o activitate meritorie, atestată prin notele calificative acordate, iar pentru promovarea ca judecător la Curtea de apel sau procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de apel, era prevăzută şi condiţia unei vechimi minime în magistratură de 10 ani.

Analiza textului relevă condiţia specială de promovare ca judecător la Curtea de apel sau procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de apel a vechimii minime în magistratură de 10 ani.

Ulterior, statutul magistratului a fost reglementat prin Legea nr. 303/2004, lege care prin art. 107 alin. (2) lit. b) a abrogat dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 92/1992.

Aşadar, la data când reclamanta a formulat cererea de acordare a gradului profesional de judecător la Curtea de apel, solicitând valorificarea gradului I de procuror, textul art. 67 din Legea nr. 92/1992 era abrogat expres.

Consecinţa abrogării unei dispoziţii legale o constituie inaplicabilitatea acesteia asupra situaţiilor juridice născute după data ieşirii dispoziţiei normative din vigoare.

Astfel, prin abrogarea art. 67 din Legea nr. 92/1992 şi intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004, această reglementare şi-a încetat efectele, urmând a fi aplicate dispoziţiile legii noi.

Potrivit art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 magistraţii în funcţie la data intrării în vigoare a acestei legi se consideră că îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor în care sunt numiţi.

Acelaşi act normativ a reglementat în cuprinsul art. 43 modalitatea de promovare a magistraţilor în funcţii de execuţie, în sensul că aceasta se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, ţinându-se seama de vechimea în magistratură şi de activitatea profesională a magistratului, precum şi de posturile vacante existente.

Din expunerea prevederilor legale efectuată mai sus Înalta Curte constată că legiuitorul a reglementat două ipoteze.

Prima ipoteză, cuprinsă în art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 tratează situaţia magistraţilor aflaţi în funcţie la data intrării în vigoare a legii, aceştia fiind consideraţi, prin efectul legii, că îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor în care sunt numiţi.

Magistraţii care nu ocupau funcţia de procuror/judecător la Parchetul de pe lângă Curtea de apel, se circumscriu celei de a 2 a ipoteze, situaţie în care pentru a ocupa o funcţie de judecător la Curtea de apel, trebuie să susţină examenul de promovare în funcţia respectivă, în condiţiile legii nr. 303/2004.

Recurenta, la data eliberării din funcţie, nu ocupa funcţia de procuror la Curtea de apel, aşa încât pentru obţinerea funcţiei, trebuie să parcurgă procedurile din Legea nr. 303/2004.

Gradul profesional I obţinut de recurentă nu prezintă relevanţă sub aspectul echivalării gradului profesional de judecător la Curtea de apel, după cum va rezulta din expunerea ce se va efectua în continuare.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 52/1991, cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătoreşti, procurorii se încadrau în gradele profesionale I, II, III, IV şi V.

Încadrarea în gradele de mai sus avea ca prim efect stabilirea salariului, aşa încât la data respectivă un magistrat cu grad I putea funcţiona atât la Parchetul de pe lângă judecătorie cât şi la tribunal.

Numai în situaţia în care recurenta ar fi ocupat funcţia de procuror la Parchetul de pe Curtea de apel la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, aceasta ar fi obţinut gradul corespunzător funcţiei ocupate sau dacă ulterior se conformau prevederilor acestei legi, respectiv ar fi susţinut concursul pentru promovare.

Întrucât recurenta ocupa funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă tribunal, prin aplicarea prevederilor art. 100 din Legea nr. 303/2004, acesteia i s-a acordat gradul profesional de judecător de tribunal.

Promovarea prin examen la gradul profesional I a avut ca efect stabilirea salariului de bază, potrivit acestui grad profesional.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004 recurenta a avut numai vocaţia de a promova la un Parchet ierarhic superior/instanţă judecătorească, dar prin intrarea în vigoare a noilor norme, vocaţia respectivă a încetat, astfel că nu se mai poate pune în discuţie valorificarea acesteia.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa instanţei comunităţilor europene privind prevalarea de un drept dobândit, Înalta Curte arată s-a reţinut ca şi condiţie privind respectarea drepturilor dobândite, existenţa faptului generator sub imperiul unui anumit statut anterior modificării dispoziţiilor statutare.

În cauza de faţă aşa cum s-a explicat mai sus, recurenta nu au obţinut gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de apel, anterior modificării dispoziţiilor legale.

La adoptarea Legii nr. 303/2004 s-a respectat principiul drepturilor dobândite, deoarece în art. 100 alin. (1) s-a dispus în mod expres că magistraţii în funcţie la data intrării în vigoare a acestei legi se consideră că îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor în care sunt numiţi.

Gradul 1 de procuror constituia numai unul dintre criteriile de promovare la Parchetele ierarhic superioare, alături de acestea în Legea nr. 92/1992 fiind incluse şi alte criterii ce se impuneau a fi îndeplinite în vederea promovării, precum activitatea meritorie, vechimea în funcţia de magistrat.

Din prezenta motivare rezultă că nu exista la data modificării statului profesional, faptul generator al dreptului.

În concluzie, Înalta Curte constată că soluţia Consiliul Superior al Magistraturii are justificare obiectivă, întemeiată pe prevederile legale în vigoare care au fost aplicate corect situaţiei de fapt supuse analizei şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursul formulat de F.M., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de F.M., împotriva hotărârii nr. 1774 din 15 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1399/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs