ICCJ. Decizia nr. 1396/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1396/2010
Dosar nr. 1839/36/2008
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la data de 5 noiembrie 2008, reclamantul D.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii I.G.P.R. şi M.A.I., să se dispună:
- în principal anularea dispoziţiei din 25 august 2008 emisă de I.G.P.R., prin care s-a dispus sancţionarea sa cu „amânarea promovării în gradul profesional pe o perioadă de 2 ani" şi a Ordinului M.A.I. nr. 237269 din 1 octombrie 2008 prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamant împotriva actului administrativ de sancţionare;
- în subsidiar, modificarea acestor acte în sensul aplicării unei sancţiuni disciplinare prevăzute de art. 58 lit. a) sau b) din Legea nr. 360/2002.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin încheierea din 5 august 2008 a consiliului de disciplină, preluată integral prin actele administrativ atacate, se reţine că subcomisarul de poliţie D.L. a săvârşit abaterile disciplinare de „comportare necorespunzătoare în societate care aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei" şi „neglijenţa manifestată în îndeplinirea dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici" prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) teza a III-a şi lit. b) teza a II-a din Ordinul nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.I.R.A., cu modificările şi completările ulterioare.
Reclamantul a criticat actele administrative de sancţionare ca fiind nelegale şi netemeinice, invocând următoarele motive:
1. În încheierea consiliului de disciplină se face referire la prevederile art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului respectiv comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei, fără să se retină şi lit. b) a aceluiaşi articol deşi se menţionează şi neglijenţa manifestată în îndeplinirea dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici.
Mai mult, a susţinut reclamantul, în acelaşi act există o contradicţie între textul de lege care prevede sancţiunea, respectiv art. 58 lit. b) care reglementează sancţiunea diminuării drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5 - 20% pe o perioadă de 1 - 3 luni şi sancţiunea care se propune, respectiv lit. c), amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare, pe o perioadă de la 1 la 3 ani.
2. Dispoziţia de sancţionare este lovită de nulitate absolută întrucât nu cuprinde unul din elementele arătate în art. 35 alin. (2) din HG nr. 1210/2003, ce prevede că, sub sancţiunea nulităţii absolute, în actul administrativ de sancţionare se cuprinde în mod obligatoriu precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină, prevederi care lipsesc în actul sancţionator.
3. Sancţiunea aplicată este arbitrară şi injustă deoarece nu au fost avute în vedere împrejurările concrete ale producerii evenimentelor şi a avut la bază o anchetă efectuată superficial şi cu încălcarea oricăror norme procedurale, precum şi că s-a dispus împotriva sa o sancţiune prea severă pentru o abatere considerată dintre cele mai puţin grave, cu încălcarea dispoziţiilor art. 58 din Legea nr. 360/2002.
A mai motivat reclamantul că până la incidentul produs nu a mai fost sancţionat disciplinar, primind solde de merit şi recompense materiale pentru activitatea desfăşurată, iar fapta din 23 mai 2008 s-a petrecut în timpul liber al reclamantului, în afara orelor de program, fiind sancţionat contravenţional pentru aceasta cu amendă în cuantum de 200 lei, pe care a şi plătit-o.
A susţinut reclamantul că pentru aceeaşi faptă a fost sancţionat încă o dată cu sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 58 lit. c) din Legea nr. 360/ 2002, pentru motivul că, în esenţă, a parcat maşina neregulamentar. Motivul pentru care a lăsat parcat autoturismul în locul respectiv 15 ore a fost acela că între reclamant şi patronul magazinului aflat la parterul blocului exista un conflict mai vechi, determinat de atitudinea şicanatorie a patronului magazinului care în repetate rânduri l-a înjurat pe reclamant cât şi pe soţia acestuia, a zgâriat maşina, a interzis chiar parcarea.
A mai relatat că, deşi a formulat plângere penală, patronul magazinului şi-a continuat şirul de invective şi injurii la adresa sa.
Prin sentinţa civilă nr. 89/ CA din 25 februarie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială a respins ca nefondată acţiunea formulată de D.L.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- Prin dispoziţia I.G.P.R. din 25 august 2008 s-a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantului D.L., subcomisar de poliţie – ofiţer specialist II la S.I.F. din cadrul I.P.J.T. cu „amânarea promovării în gradul profesional următor pe o perioadă de 2 ani", pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv „comportare necorespunzătoare în societate care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiul instituţiei".
- Fapta reţinută în sarcina reclamantului constă în aceea că în seara zilei de 23 mai 2008, în jurul orelor 19,25, a parcat autoturismul proprietate personală în dreptul uşii de acces în magazin, proprietatea numitului S.D., situat în municipiul Tulcea, blocând astfel calea de acces în magazin şi făcând imposibilă închiderea magazinului. De asemenea, s-a reţinut refuzul reclamantului de a muta autoturismul şi de a debloca astfel calea de acces în magazin, pe o durată de aproximativ 14 ore, situaţie ce a determinat o amplă mediatizare negativă a cazului şi producerea unor grave prejudicii de imagine Poliţiei Române.
- Împotriva deciziei de sancţionare reclamantul a formulat contestaţie adresată şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea, respectiv M.I.R.A., contestaţie ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin Ordinul nr. 237269 din 1 octombrie 2008.
În ceea ce priveşte motivele de nulitate formală ale încheierii consiliului de disciplină, instanţa de fond a constatat că abaterile disciplinare reţinute în sarcina reclamantului şi pentru care se propune sancţionarea cu „amânarea promovării în grade profesionale pe o perioadă de 2 ani" sunt: „comportare necorespunzătoare în societate care aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei" şi „neglijenţă manifestată în îndeplinirea dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici".
- A apreciat prima instanţă că, în condiţiile în care nu există vreun dubiu cu privire la faptele reţinute şi la sancţiunea propusă, indicarea necorespunzătoare a temeiurilor legale reprezintă doar o eroare materială care nu ar putea să atragă nulitatea absolută a încheierii, ci eventual o nulitate relativă, condiţionată de dovedirea unei vătămări ce nu ar putea fi altfel înlăturată decât prin anularea actului.
- Referitor la nulitatea dispoziţiei de sancţionare pentru faptul că nu cuprinde unul din elementele arătate în art. 35 alin. (2) din HG nr. 1210/2003, respectiv precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină, instanţa de fond a constatat că nici acest motiv de nulitate nu se justifică, deoarece, în calitate de poliţist, reclamantul este supus reglementărilor speciale cuprinse în Legea nr. 360/2002 şi, respectiv în Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, instanţa reţine că dispoziţiile HG nr. 1210/2003 nu sunt aplicabile. Astfel, art. 62 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 prevede în mod expres elementele pe care trebuie să le cuprindă actul administrativ de sancţionare, elemente ce se regăsesc întru totul în cuprinsul deciziei contestate.
- A mai reţinut prima instanţă că susţinerea privitoare la caracterul arbitrar şi injust al sancţiunii aplicate este nefondată, deoarece, prin probele administrate în cauză s-a făcut dovada că în seara zilei de 23 mai 2008 reclamantul a parcat autoturismul proprietate personală în dreptul uşii de acces în magazinul proprietatea numitului S.D., situat în municipiul Tulcea, blocând astfel calea de acces în magazin şi făcând imposibilă închiderea magazinului. De asemenea, s-a dovedit refuzul reclamantului de a muta autoturismul şi de a debloca astfel calea de acces în magazin, pe o durată de aproximativ 14 ore, precum şi reacţiile negative ale mass-media cu privire la incidentul creat.
S-a concluzionat în sensul că, în realitate, reclamantul contestă, nu fapta în sine, ci calificarea acesteia ca abatere disciplinară şi gravitatea sancţiunii aplicate, susţinând că nu au fost avute în vedere împrejurările concrete ale producerii evenimentelor, neprezentând relevanţă pentru caracterizarea atitudinii poliţistului împrejurarea că între el şi proprietarul magazinului a cărui uşă a fost blocată existau conflicte mai vechi cu privire la locul de parcare şi nici nu se poate reţine ca o circumstanţă în favoarea acestuia faptul că mediatizarea a fost excesivă şi că incidentul a avut loc în afara orelor de program.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul D.L. care a invocat ca temei legal, în mod generic, dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut critici vizând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii recurate.
Astfel, s-a susţinut că hotărârea adoptată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 255 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de fond trebuia să pronunţe o sentinţă, iar nu o decizie.
De asemenea, s-a susţinut că hotărârea recurată este nelegală fiind dată cu nesocotirea art. 35 alin. (2) din HG nr. 1210/2003 care se referă la conţinutul actului administrativ de sancţionare.
În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, recurentul a susţinut că aceasta este nelegală, organul administrativ competent făcând o greşită individualizare a sancţiunii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 şi cu ignorarea împrejurărilor în care a fost comisă abaterea disciplinară, a conduitei sale anterioare, precum şi a faptului că efectele negative s-au produs nu doar de fapta comisă, cât şi de mediatizarea artificială şi excesivă a evenimentului respectiv.
Recursul este întemeiat pentru motivele care vor fi prevăzute în continuare.
Primele două susţineri vor fi înlăturate, pronunţarea unei decizii, în locul unei sentinţe, fiind o eroare materială care va putea fi înlăturată în condiţiile art. 281 C. proc. civ., iar pe de altă parte, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 35 alin. (2) din HG nr. 1210/2003, ci dispoziţiile Legii nr. 360/2003 privind statutul poliţistului şi ale Ordinului nr. 400/2004, care stabilesc în mod expres elementele actului administrativ de aplicare a sancţiunii disciplinare.
În ceea ce priveşte cea de-a treia critică, într-adevăr actul administrativ atacat este nelegal, fiind emis cu încălcarea prevederilor art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2003 cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, la stabilirea sancţiunii, organul administrativ competent este obligat să ţină seama de activitatea desfăşurată anterior, de împrejurările în care a fost săvârşită abaterea disciplinară, de cauzele, gravitatea şi consecinţele acesteia, de gradul de vinovăţie a poliţistului, precum şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.
Or, instanţa de fond, apreciind că actul administrativ este legal, a ignorat încălcarea dispoziţiilor art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, de către organul care a aplicat sancţiunea, pronunţând astfel o hotărâre nelegală şi netemeinică.
Astfel, organul administrativ competent a ignorat conduita profesională anterioară a poliţistului, care nu a mai fost sancţionat, fiind evaluat cu calificative de „Bine" şi „Foarte Bine", fiind premiat cu premii în bani şi salariu de merit.
De asemenea, organul administrativ competent nu a apreciat şi nu a evaluat împrejurările în care a fost comisă abaterea disciplinară şi consecinţele acesteia.
Astfel, este necontestat faptul că abaterea disciplinară a fost comisă ca o reacţie la conduita şicanatorie şi injurioasă pe care proprietarul magazinului o avusese anterior faţă de familia poliţistului.
De asemenea, este necontestat că atingerea adusă prestigiului Poliţiei Române şi demnităţii poliţistului s-a realizat cu contribuţia mass-media, care nu s-a limitat la informarea opiniei publice în legătură cu fapta comisă, ci în ziua respectivă şi în perioada următoare, a realizat o adevărată campanie mediatică de acuzare a „clasicelor abuzuri miliţieneşti".
Astfel fiind, actul administrativ de sancţionare este nelegal în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, fiind emis cu încălcarea art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, ceea ce impunea analizarea acestuia de către instanţa de fond şi aplicarea unei sancţiuni mai uşoare.
În concluzie, având în vedere că individualizarea sancţiunii potrivit dispoziţiilor art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, reprezintă un aspect de legalitate al regimului juridic al actului administrativ de sancţionare, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată, va admite acţiunea în sensul că va modifica actul administrativ atacat şi, potrivit considerentelor de mai sus, va proceda la reindividualizarea sancţiunii disciplinare, înlocuind sancţiunea aplicată cu sancţiunea diminuării drepturilor salariale, cu 10% pe o perioadă maximă prevăzută la art. 58 lit. b) din Legea nr. 360/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.L. împotriva sentinţei civile nr. 89/ CA din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, pe fond, admite acţiunea şi modifică dispoziţia nr. 1915 din 25 august 2008 în sensul că înlocuieşte sancţiunea aplicată cu sancţiunea diminuării drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de trei luni.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1395/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 675/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
