ICCJ. Decizia nr. 1395/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1395/2010
Dosar nr. 1595/33/2008
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.M.I. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii I.G.P.R., anularea dispoziţiei I.P.J.C. nr. 41 din 3 septembrie 2008, aşa cum aceasta a fost modificată prin dispoziţia I.G.P.R. nr. 2113 din 29 septembrie 2008 emisă ca urmare a contestaţiei formulate de către reclamant şi a admiterii acesteia în condiţiile art. 66 alin. (3) lit. b) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării acţiunii.
În fapt, reclamantul R.M.I. a arătat că deţine funcţia de inspector principal de poliţie, şef birou la B.I.C. din cadrul P.M.C.N. şi împotriva sa a fost iniţiată cercetarea disciplinară, cercetare finalizată cu aplicarea de sancţiuni.
Astfel, prin dispoziţia din 3 septembrie 2008 emisă de către şeful I.P.J.C. a fost dispusă sancţionarea reclamantului cu "trecerea în funcţia inferioară de ofiţer specialist II", ca urmare a reţinerii în sarcina sa a comiterii de abateri disciplinare, constând în „neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici", această sancţionare fiind dispusă în baza raportului de cercetare prealabilă din 10 iulie 2008 şi încheierea C.D. din 3 septembrie 2008.
A mai arătat reclamantul că împotriva dispoziţiei din 3 septembrie 2008 a formulat contestaţie, în acord cu dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 360/2002 şi art. 65 din Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, solicitând admiterea contestaţiei şi anularea dispoziţiei de sancţionare.
Prin dispoziţia I.G.P.R. din 29 septembrie 2008 a fost admisă contestaţia, însă s-a dispus în acord cu dispoziţiile art. 66 alin. (3) lit. b) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată prin dispoziţie, o sancţiune mai uşoară, respectiv „mustrare scrisă".
Reclamantul fiind nemulţumit de soluţionarea contestaţiei de către I.G.P.R., s-a adresat instanţei de contencios administrativ spre a fi anulată integral dispoziţia de sancţionare.
A precizat reclamantul că, emitentul încheierii din 3 septembrie 2008 este consiliul de disciplină care a fost constituit avându-se în vedere dispoziţia din 27 august 2008 a I.G.P.R.
Astfel, arată reclamantul, anterior deciziei contestate prin prezenta, pentru aceleaşi fapte imputate în sarcina sa, a fost emisă dispoziţia şefului I.P.J.C. din 7 august 2008, prin care a fost dispusă luarea măsurii disciplinare împotriva reclamantului de trecere într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional obţinut. Această dispoziţie anterioară a fost emisă în baza încheierii consiliului de disciplină din data de 21 iulie 2008.
Împotriva dispoziţiei şefului I.P.J.C., reclamantul a formulat contestaţie care a fost soluţionată prin dispoziţia I.G.P.R. din 27 august 2008, dispunându-se „reanalizarea cazului de către un nou consiliu de disciplină, a cărui propunere să fie motivată şi prin prisma evaluării concluziilor raportului de cercetare prealabilă".
Având în vedere întreaga stare de fapt, reclamantul apreciază că sancţiunea aplicată este netemeinică şi nelegală, că aceasta s-a bazat pe propunerile formulate de către noul consiliu de disciplină care nu a realizat o analiză temeinică şi nici în conformitate cu dispoziţia I.G.P.R., fără a lua în considerare probele administrate în cadrul cercetării, raportul întocmit şi fără o analiză unitară şi coroborată a dispoziţiilor legale.
Reclamantul consideră că se impune anularea dispoziţiei de sancţionare pentru următoarele principale motive:
- stabilirea şi aplicarea sancţiunilor se realizează, potrivit art. 59 din Legea nr. 360/2002 numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea consiliilor de disciplină, iar efectuarea cercetării prealabile în condiţii de nelegalitate atrage nelegalitatea actului de sancţionare.
Astfel, arată reclamantul că, în dispreţul prevederilor art. 59 alin. (6) din Legea nr. 360/2002, i-a fost grav încălcat dreptul la apărare, fiindu-i refuzat în mod explicit dreptul de a fi asistat de către un avocat în cadrul procedurilor prealabile care au stat la baza emiterii dispoziţiei contestate, acest motiv de nelegalitate fiind invocat şi cu prilejul contestaţiei formulate, însă nu a fost primit de către pârâţi, cu motivarea că actele normative în vigoare nu prevăd ca drept al poliţistului faptul de a fi asistat de un avocat, refuzul fiindu-i comunicat reclamantului şi în scris prin adresa din 1 septembrie 2008
- altă critică formulată de reclamant se referă la faptul că în cursul cercetării prealabile şi a audierilor i-a lipsit fişa postului, această lipsă a fost reţinută ca un motiv temeinic cu prilejul soluţionării contestaţiei de către I.G.P.R., apreciindu-se că în lipsa fişei postului nu se poate cuantifica o abatere a reclamantului faţă de obligaţiile care ar fi trebuit a fi evidenţiate în aceasta, aplicându-se sancţiunea de "mustrare scrisă".
Reclamantul apreciază că din moment ce nu pot fi cuantificate presupusele carenţe în activitate, în aceeaşi măsură nu poate fi cuantificată o vinovăţie a sa şi deci nu poate fi reţinută nici existenţa unei vinovăţii, aceasta fiind un element esenţial al antrenării răspunderii disciplinare a reclamantului.
În continuarea motivării acţiunii, reclamantul a relevat netemeinicia propunerilor consiliului de disciplină, propuneri ce au stat la baza emiterii actului atacat.
Astfel, reclamantul apreciază că din starea de fapt conturată în speţă şi rezultată din probele dosarului nu se pot desprinde fapte care să fie calificate ca abateri disciplinare.
A arătat reclamantul că sancţiunea aplicată este netemeinică, ea având la bază propunerile noii comisii de disciplină, propuneri ce nu au avut în vedere dispoziţia de îndrumare a I.G.P.R., nu au fost rodul unei activităţi axate pe principiile instituite la art. 39 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 care ar fi conturat în mod corect starea de fapt, cu posibilitatea de a se da o valoare corectă împrejurărilor şi care, în final, ar fi condus la concluzia că cele imputate nu se pot constitui în abatere disciplinară.
Mai relevă reclamantul că nu există o încălcare a prevederilor O.M.I. nr. 830/1999 din partea acestuia, atâta vreme cât nu a permis lui P.T.L. părăsirea garnizoanei, astfel cum acest termen este regăsit în actul normativ precizat. Cu atât mai mult, reclamantul consideră că s-a achitat în întregime de obligaţiile ce îi reveneau, în contextul în care a asigurat disponibilitatea a 1/3 din personalul B.I.C.C. din cadrul I.P.J.C., personal care avea obligaţia de a asigura această permanenţă la domiciliu, toţi lucrătorii, implicit dl. P.T.L. cunoscând aceste obligaţii, precum si situaţia de gradul 2 în care se afla I.P.J.C., la momentul respectiv.
Din acest punct de vedere, abaterea disciplinară reţinută în sarcina reclamantului nu întruneşte elementele constitutive prevăzute de dispoziţiile legale, lipsind orice intenţie din partea reclamantului de a contraveni prin conduita adoptată prevederilor legale, în acelaşi timp, fiind în prezenţa unei erori cu caracter exonerator de răspundere, dl. P.T.L. inducându-i şi menţinându-i în eroare cu privire la intenţiile sale reale.
Referitor la cea de-a doua abatere disciplinară reţinută în sarcina reclamantului şi anume îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu, fiindu-i reproşat, în esenţă un management defectuos atât în ceea ce priveşte dosarele aflate în lucru, cât şi în ceea ce priveşte relaţia de supraveghere pe care era îndatorat a o exercita cu privire la cazurile repartizate spre soluţionare persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sa, în concret, relevă reclamantul, consiliul de disciplină emite încheierea, aceasta având un caracter secret astfel încât la acest moment nu poate evoca conţinutul acesteia şi apărările sale.
În final, reclamantul arată că rezultatele biroului sunt de natură a certifica că a luat deciziile corecte de organizare a activităţilor pe priorităţi, fapt pentru care solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În drept a invocat dispoziţiile Legii nr. 360/2002, Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, Ordinului M.I. nr. 838/1998, Ordinului nr. 1410/2006 şi Acordului privind raporturile de serviciu.
3. Apărările formulate de intimaţi.
Pârâţii I.P.J.C. şi I.G.P.R. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii în contencios-administrativ formulată de reclamantul R.M.I.
În întâmpinarea formulată de pârâtul I.P.J.C., se solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor I.P.J.C. şi a I.G.P.R., invocându-se prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
De asemenea, pârâţii au arătat că reclamantul a manifestat neglijenţă şi în ceea ce priveşte îndeplinirea actului de conducere a B.I.C., neverificând situaţia exactă a subalternului său, care nu s-a prezentat deloc la serviciu în data de 4 aprilie 2008, deşi aceasta fusese învoit să întârzie doar pentru câteva ore. Subinspectorul P.T.L. figurează în evidenţele B.I.C. ca fiind prezent la serviciu în data de 4 aprilie 2008, cu toate că la acea dată acesta era reţinut de către oficialităţile austriece, fiind suspectat pentru comiterea de furturi pe teritoriul Austriei.
În susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive pârâţii au invocat prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, din interpretarea cărora reiese faptul că acţiunile în contencios administrativ pot fi formulate împotriva funcţionarului public care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului doar în situaţia în care se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. Or, faţă de petitele acţiunii introductive de instanţă, pârâtul apreciază că pârâţii de rândul 1 şi 3 nu pot avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În cuprinsul întâmpinărilor pârâţii prezintă starea de fapt care a condus la sancţionarea reclamantului, aspectele reţinute în sarcina acestuia constituind încălcări ale prevederilor Ordinului M.I. nr. 838/1999, Ordinului M.I.R.A. nr. 8/1/811 din 4 aprilie 2008, Ordinului M.A.I. nr. 0342/2003, Ordinului M.A.I. nr. 81102/1990, dispoziţiei I.P.J.C. din 1 aprilie 2008 şi dispoziţiei I.P.J.C. din 1 februarie 2008.
În concluzie, faţă de cele învederate, pârâţii au solicitat a se constata că dispoziţia I.G.P.R. din 29 septembrie 2008 este temeinică şi legală, iar pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii fată de ambii pârâţi ca nefondată.
4. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 225 din 19 mai 2009 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor I.P.J.C. şi I.G.P.R. şi în consecinţă a respins cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamantul R.M.I., cu împotriva pârâţilor I.P.J.C. şi I.G.P.R. Bucureşti, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Totodată a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată introdusă de reclamantul R.M.I. împotriva pârâtelor I.P.J.C. şi I.G.P.R., având ca obiect anularea dispoziţiei din 3 septembrie 2008, aşa cum a fost modificată prin dispoziţia din 29 septembrie 2008.
5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei de fond.
Cu privire la excepţiile invocate pe parcursul derulării litigiului, având ca obiect lipsa calităţii procesuale pasive a paraţilor de rând 1 si 3, I.P.J.C. si I.G.P.R., instanţa de fond a apreciat că sunt întemeiate deoarece în cazul concret dedus judecăţii, reclamantul nu a solicitat şi acordarea unor despăgubiri, subsecvent anulării actelor atacate, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cei doi pârâţi nu au calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte cererea formulată de apărătorul reclamantului privind consultarea dosarului de cercetare disciplinară, instanţa de fond a constatat că acesta a fost clasificat ca secret de serviciu, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 182/2002, iar documentaţia transmisă la dosar de pârâtul I.P.J.C. conţine unele dintre actele întocmite cu ocazia cercetării prealabile. A reţinut însă că soluţionarea cererii de chemare în judecată în condiţiile unui proces echitabil garantat de dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., impune într-o manieră imperativă accesul părţilor la toate actele şi lucrările dosarului, mai ales la documentele care au fundamentat emiterea actelor administrative atacate.
În acest context a apreciat prima instanţă că este contrar oricărui principiu procedural elementar ca una dintre părţi sa impună instanţei maniera de administrare a probelor, să condiţioneze sau să restricţioneze accesul părţii adverse la înscrisurile depuse, acces necesar exclusiv în scopul pregătirii apărării. Orice dispoziţie din dreptul intern care are o astfel de finalitate încalcă art. 6 din C.E.D.O.
Nu în ultimul rând instanţa de fond a enunţat conţinutul dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 182/2002, conform cărora „este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate sa asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei".
Pentru toate aceste considerente, instanţa a permis consultarea de către avocatul ales al reclamantului a dosarului de cercetare prealabila, în camera de consiliu, în condiţii care să garanteze caracterul confidenţial al datelor.
5.3. Cu privire la fondul acţiunii în contencios administrativ, instanţa de fond a apreciat demersul dedus judecaţii ca neîntemeiat, deoarece actele administrative atacate sunt pe deplin legale şi temeinice, iar sancţiunea aplicată este corect individualizată.
5.4. A constatat prima instanţă că refuzul I.P.J. de a permite asistarea reclamantului de către un avocat ales a fost argumentat pe dispoziţiile art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, conform cărora „în fata consiliilor de disciplina poliţistul are dreptul de a fi asistat de un alt poliţist, ales de către acesta sau desemnat de corp" şi, deşi cercetarea disciplinară a fost realizată în lipsa unui avocat ales, dreptul la apărare al reclamantului sancţionat este realizat pe deplin prin chiar formularea prezentei acţiuni în contencios administrativ, prin analizarea si posibilitatea de a cenzura în condiţii de deplină contradictorialitate şi echitate actele săvârşite de către organele administrative care au aplicat sancţiunea.
5.5. În consecinţă, pe acest aspect, a reţinut instanţa de fond că anularea tuturor actelor si lucrărilor dosarului de cercetare prealabilă nu poate fi dispusă pentru motivul lipsei de apărare, în condiţiile în care pârâtele s-au prevalat de un text legal care nu este abrogat şi nici declarat neconstituţional, iar în ceea ce priveşte art. 6 din C.E.D.O., dreptul la apărare este garantat prin calea procedurală aleasă chiar de către reclamant, în cadrul unui proces echitabil care are drept scop analizarea legalităţii si temeiniciei deciziei de sancţionare cu toată rigoarea impusă de către textul convenţional enunţat şi jurisprudenţa dezvoltată în baza sa.
5.6. În continuare, Curtea de Apel Timişoara a constatat că principala cauză a sancţionării reclamantului constă în faptul că, în calitate de inspector şi superior al subinspectorului P.T.L., nu i-a interzis acestuia in mod categoric părăsirea localităţii in condiţiile in care I.J.P.C. se afla in situaţie de gradul II conform ordinului M.I. având ca obiect creşterea capacităţii de lupta a unităţilor din cadrul M.I.R.A. în situaţii deosebite în perioada 3-5 aprilie 2008.
A mai constatat că reclamantul i-a permis subinspectorului să părăsească localitatea Cluj-Napoca, şi-a exprimat acordul în acest sens, iar ulterior a manifestat neglijenţă deoarece nu a verificat situaţia exactă a subalternului său care nu s-a prezentat la locul de muncă în data de 4 aprilie 2008, deşi fusese învoit să lipsească doar câteva ore.
Nici prin cererea de chemare în judecată şi nici prin concluziile scrise, reclamantul nu oferă vreo explicaţie pertinentă legată de această inadvertenţa: cum a fost posibil ca un poliţist din subordine să figureze prezent la locul de muncă în condiţiile în care nu se afla pe teritoriul ţării.
În baza acestei stări de fapt reţinute, instanţa de fond a concluzionat în sensul că în mod lipsit de echivoc, răspunderea disciplinară a reclamantului a fost angajată pentru propria neglijenţă şi, în nici un caz pentru vreo faptă a altei persoane, aşa cum în mod eronat a susţinut prin cererea de chemare în judecată şi prin concluziile scrise.
5.9. Cu privire la activitatea managerială evidenţiată în repetate rânduri de către superiori, instanţa de fond a reţinut faptul că pe de o parte, rezultatele pozitive obţinute au fost avute în vedere şi recompensate corespunzător prin acordarea unor stimulente băneşti, iar pe de altă parte aceste rezultate au fost avute în vedere şi la individualizarea sancţiunii aplicate, în condiţiile în care reclamantului i s-a aplicat in final mustrare scrisă, cea mai uşoara sancţiune dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului.
5.10. Pentru toate aspectele anterior enunţate, curtea de apel a respins acţiunea in contencios administrativ a reclamantului ca neîntemeiată, cu menţinerea dispoziţiei I.P.J.C. din 3 septembrie 2008 aşa cum aceasta a fost modificată prin dispoziţia I.G.P.R. din 29 septembrie 2008.
6. Recursul formulat de reclamantul R.M.I.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
6.1. Nelegalitatea modalităţii de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, I.P.J.C. şi I.G.P.R.
Chemarea în judecată a pârâţilor nu a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 554/2004.
Actele contestate au fost emise chiar de către aceşti pârâţi, conform prevederilor Legii nr. 360/2002.
6.2. Nelegalitatea soluţiei instanţei de fond în ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare pe parcursul procedurii prealabile.
Era necesar ca instanţa de fond să analizeze dacă art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 reprezintă o limitare a dreptului la apărare, în sensul de a se extinde sfera acestui drept în funcţie de opţiunea celui cercetat, dreptul la apărare să poată fi exercitat şi printr-o persoană care în mod normal nu are astfel de atribuţii şi calificări.
Dreptul oricărei persoane de a fi apărate de către un avocat în cadrul unei proceduri ce se poate finaliza printr-o măsură punitivă este recunoscut prin art. 6 de Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 24 alin. (1) din Constituţia României şi art. 3 din Legea nr. 51/1995.
Printre restrângerile exerciţiului unor drepturi sau libertăţi impuse ca efect al statutului de poliţist nu se regăseşte restrângerea dreptului la apărare sau a dreptului la asistenţă de specialitate acordată de către avocat.
6.3. Sunt străine pricinii motivele privitoare la atribuţiile înscrise în fişa postului întocmită în luna iulie, ulterior faptelor imputate recurentului.
Lipsa fişei postului a fost reţinută ca un motiv temeinic al contestaţiei şi cu toate acestea, s-a aplicat sancţiunea „mustrare scrisă".
Or, din moment ce nu pot fi cuantificate presupusele carenţe în activitate, în aceeaşi măsură nu poate fi cuantificată o vinovăţie a recurentului şi nici nu poate fi reţinută existenţa unei vinovăţii.
Recurentul nu putea verifica situaţia exactă a fiecărui lucrător operativ, deoarece realizarea acesteia era imposibilă din punct de vedere faptic.
7. Întâmpinarea formulată de intimaţii-pârâţi I.P.J.C. şi I.P.J.C.
7.1. În privinţa modului de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâţilor de rând I şi III.
În mod corect instanţa de fond şi-a întemeiat admiterea excepţiei pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind evidentă condiţionarea introducerii în cauză a funcţionarului de solicitarea plăţii unor despăgubiri.
7.2. În privinţa încălcării dreptului la apărare al recurentului pe parcursul procedurii cercetării prealabile, în raport de prevederile art. 48 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 şi de opţiunea acestuia ca în faţa noului consiliu de disciplină să se apere singur, motivul de recurs este nefondat.
7.3. Pe fondul cauzei, se arată că motivele de recurs reprezintă în cea mai mare parte a lor, o reformulare a motivelor invocate în acţiunea introductivă şi pe care instanţa de fond le-a analizat punctual.
Recurentul nu a oferit o explicaţie rezonabilă a împrejurării în care subordonatul său figura prezent la serviciu în datele de 4 aprilie 2008 şi 7 aprilie 2008, în condiţiile în care din data de 4 aprilie 2008, acesta se afla pe teritoriul Austriei.
Apărarea cu privire la nesemnarea fişei postului de către recurent nu poate fi primită, deoarece recurentul a îndeplinit efectiv atribuţiile postului de şef al B.I.C. şi nu poate să-şi aroge merite manageriale la obţinerea unor rezultate pozitive, fără să-şi asume şi eventualele deficienţe.
8. Apărările formulate de intimaţii-pârâţi I.G.P.R.
8.1. Prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, au fost aplicate corect de către judecătorul fondului.
8.2. În mod legal şi temeinic, instanţa de fond a reţinut că recurentul nu a fost privat de dreptul la apărare, având în vedere Decizia nr. 1165/2008 a Curţii Constituţionale şi art. 48 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.
8.3. Sancţionarea recurentului-reclamant a avut ca temei fapta proprie a acestuia şi nu a subordonatului său.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
2. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor I.P.J.C. şi I.G.P.R.
Este adevărat că cei doi pârâţi sunt semnatarii actelor administrative contestate, însă aceste acte angajează răspunderea autorităţilor în numele cărora au fost emise.
Pentru angajarea răspunderii persoanelor care îndeplinesc funcţia de inspector şi de şef al I.G.P.J.C., este necesară îndeplinirea prevederilor art. 16 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Pentru chemarea în judecată a acestor persoane este obligatorie formularea unei cereri de despăgubiri.
Cum recurentul-reclamant nu a formulat o astfel ce cerere, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor de rând I şi III este legală, iar criticile aduse sunt nefondate.
3. Cu privire la motivul de recurs referitor la încălcarea dreptului recurentului de a fi asistat de către un avocat în faţa consiliului de disciplină.
Potrivit art. 48 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, „şedinţele consiliului de disciplină nu sunt publice", iar aspectele analizate sunt în legătură cu informaţii clasificate.
Având în vedere procedura specifică, rezultă că prevederile art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 nu încalcă dreptul la apărare al recurentului.
Mai mult, aspectele analizate de primul consiliu de disciplină au fost reanalizate de către un nou consiliu de disciplină, unde recurentul a arătat că înţelege să se apere singur.
Cu ocazia soluţionării acţiunii de către instanţa de judecată, reclamantul-recurent nu a invocat motive ce nu au putut fi arătate în faţa consiliului de disciplină, datorită neasistării de un avocat ales, astfel încât susţinerea din recurs urmează a fi respinsă ca nefondată.
4. Pe fondul cauzei, din actele dosarului, se reţine că principala abatere disciplinară a recurentului este aceea că acesta l-a învoit pe subalternul său în data de 4 aprilie 2008, prin aceasta încălcându-se măsurile referitoare la situaţia de gradul II prevăzută de Ordinul M.A.I. nr. 838 din 16 februarie 2009.
Aşadar, deşi nu exista întocmită la acea dată fişa postului, rezultă că recurentul a încălcat dispoziţii legale exprese.
Mai mult, recurentul l-a învoit pe acelaşi subaltern în continuare, fără a se solicita date suplimentare vizând durata, destinaţia ori motivul.
Cu toate acestea, subinspectorul P.T.L. este pontat prezent în datele de 4 aprilie şi 7 aprilie 2008, deşi recurentul fusese informat că la 6 aprilie 2008 acesta plecase la cumpărături în Austria.
Pentru aceste fapte prevăzute de normele legale, a fost sancţionat recurentul.
Aspectele evidenţiate în motivele de recurs referitoare la imposibilitatea cuantificării unor carenţe în organizarea activităţii biroului nu au legătură cu fapta reţinută.
Tocmai împrejurarea lipsei cuantificării unor carenţe în activitate a condus la aplicarea sancţiunii „mustrare scrisă" în locul celei de „trecere în funcţia inferioară de ofiţer specialist II" propusă de consiliul de disciplină.
Prin dispoziţia din 29 septembrie 2008 s-a arătat în mod neechivoc că sunt întemeiate numai acuzaţiile referitoare la încălcarea Ordinului M.A.I. nr. 838/1999, iar celelalte acuzaţii, pentru că nu pot fi cuantificate, au fost înlăturate.
Recurentul nu a fost sancţionat disciplinar pentru fapte aparţinând altei persoane sau pentru încălcarea unor obligaţii înscrise în fişa postului (care nu era întocmită în luna aprilie 2008), ci pentru încălcarea unor dispoziţii legale exprese, menţionate deja anterior.
5. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs formulate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.M.I., împotriva sentinţei civile nr. 225 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1394/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1396/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
