ICCJ. Decizia nr. 1394/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1394/2010
Dosar nr. 1499/33/2008
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.S., anularea Hotărârii nr. 5348 din data de 8 septembrie 2008 emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de refugiat din motive etnice şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile băneşti conferite de OG nr. 105/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 739 din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.E., ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din ansamblul declaraţiei martorului B.A. (dosar) rezultă că starea de fapt relatată este confuză şi nerelevantă, toate datele legate de refugiul familiei reclamatului bazându-se pe simpla împrejurare că martorul s-a întâlnit un timp foarte scurt cu reclamantul (2-3 zile), acesta din urmă plecând din localitate împreună cu familia către o altă destinaţie, fără a se putea oferi mai multe detalii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul P.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În susţinerea acestui motiv recurentul-reclamant arată că instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 188 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că în mod eronat a considerat veridic procesul-verbal de executare a mandatului de aducere a martorei D.L., în care se menţionează aspectul că aceasta a declarat că nu mă cunoaşte, în detrimentul declaraţiei notariale a aceleiaşi D.L., în care afirmă că ştie despre situaţia mea de refugiat.
Se mai arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de situaţia potrivit căreia surorii reclamantului S.A. i s-a recunoscut calitatea de refugiat prin hotărâre judecătorească pronunţată de Curtea de Apel Cluj.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetăţenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, această situaţie putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declaraţii de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din HG 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a OG nr. 105/1999.
Reclamantul a adus în sprijinul pretenţiilor sale, declaraţiile notariale ale numiţilor D.L. şi B.A., care au afirmat că au fost refugiaţi împreună cu familiile lor în aceeaşi localitate în care s-a refugiat şi familia reclamantului respectiv D.M., jud. Cluj, fără însă a da detalii despre motivele refugiului.
Depoziţia martorului B.A., audiat de instanţa de fond, nu oferă nici o informaţie concretă referitoare la refugiul reclamantului, arătând că familia reclamantului au stat în localitatea Dîngăul Mare doar 2-3 zile, după care au plecat în altă localitate pe care nu o poate indica.
În aceste condiţii, faţă de lipsa actelor de stare civilă şi chiar a unui act oficial care să confirme susţinerile reclamantului şi ale martorilor, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.
Pe de altă parte aplicarea dispoziţiilor art. 188 alin. (3) C. proc. civ. a fost făcută corect de către instanţa de fond şi, oricum acest motiv de recurs nu are relevanţă asupra fondului pretenţiilor deduse judecăţii.
Mai mult, orice argument adus de reclamant în susţinerea demersului judiciar trebuie dovedit, iar recurentul-reclamant nu a administrat nici o probă din care să reiasă că sora şi fratele său au recunoscută calitatea de refugiat şi nici măcar nu a demonstrat cu acte de stare civilă legătura de rudenie cu persoanele indicate.
Faţă de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal este temeinică şi legală, şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.E., împotriva sentinţei civile nr. 739 din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1393/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1395/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
