ICCJ. Decizia nr. 1404/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1404/2010
Dosar nr. 3472/2/2009
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.N.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu A.N.A.R.C., anularea Deciziei nr. 169 din 10 martie 2009, iar în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea executării deciziei atacate, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii de suspendare, societatea reclamantă a arătat că prin emiterea deciziei atacate, pârâta a săvârşit un abuz, prin încălcarea flagrantă a legii, fapt de natură a crea o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ, existând astfel, un „caz bine justificat". În ceea ce priveşte iminenţa producerii unei pagube s-a susţinut că prin punerea în executare a deciziei atacate societatea reclamantă este pusă în imposibilitatea respectării angajamentelor asumate în cadrul politicilor comunitare, pentru a căror implementare au fost alocate credite de aproximativ 222 milioane dolari SUA.
Prin încheierea din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare ca nefondată, acordând termen în vederea continuării judecăţii fondului cauzei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că motivele invocate de reclamantă în susţinerea cererii de suspendare vizează aspecte care pot fi dezlegate cu ocazia soluţionării fondului cauzei şi nu se circumscriu condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat şi prejudiciul iminent.
A mai reţinut că nelegalitatea evidentă a actului administrativ atacat, invocată de reclamantă, nu rezultă din cele prezentate în susţinerea cererii de suspendare, acţiunea principală privind anularea deciziei preşedintelui A.N.C.O.M. fiind motivată prin prisma aceloraşi argumente formulate şi în susţinerea cererii de suspendare.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta S.N.R. SA, care a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14-15 din Legea nr. 55/2004, precum şi cu neanalizarea susţinerilor făcute în cererea de suspendare, din care rezultă cu prisosinţă îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii legale: cazul bine justificat şi existenţa unei pagube iminente.
În întâmpinarea formulată, autoritatea publică emitentă a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Recursul este nefondat.
Prin Decizia nr. 169 din 10 martie 2009 emisă de preşedintele A.N.C., societatea comercială reclamantă a fost calificată ca fiind furnizor cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de transmisie în format analogic în condiţiile OUG nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor şi OG nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice, precum şi Decizia nr. 154/2008 privind identificarea pieţelor relevante ale serviciilor de transmisie în format analogic.
De asemenea, prin aceeaşi decizie, s-a stabilit în sarcina reclamantei, în calitate de operator, obligaţia de control a tarifelor şi de percepere a acestora în funcţie de costuri, determinate pe baza unui model de calculaţie, pe care urmează să-l pună în aplicare în termen de un an de la data adoptării de către A.N.C. a regulamentului respectiv.
Într-adevăr, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamantul poate cere suspendarea executării actului administrativ unilateral, pentru motivele prevăzute la art. 14, odată cu sesizarea instanţei de contencios cu cererea de anulare a actului atacat.
Potrivit art. 14 din aceeaşi lege, instanţa poate dispune suspendarea executării actului administrativ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeaşi lege îl defineşte ca fiind acea împrejurare legată de starea de fapt sau de drept, de natură să inducă instanţei o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ atacat.
Or, în cauză, instanţa de fond a reţinut că susţinerile reclamantei nu au fost în măsură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, fără prejudecarea fondului cauzei privind cererea de anulare a actului administrativ.
De asemenea, noţiunea de pagubă iminentă este definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege ca fiind un prejudiciu material viitor şi previzibil, ceea ce, în cauză, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, nu s-a dovedit.
Astfel, în esenţă, nu s-a dovedit ca fiind previzibil că perceperea unor tarife fundamentate pe costuri va produce un prejudiciu material viitor, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
În concluzie, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.N.R. SA, împotriva încheierii din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1398/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1439/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
