ICCJ. Decizia nr. 1464/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1464/2010
Dosar nr. 6599/2/2008
Şedinţa publică din 12 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.O. SA a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 29 din 8 octombrie 2008 şi nr. 31 din 16 octombrie 2008 emise de A.N.A.F. – D.G.F.P. Ilfov prin care au fost soluţionate contestaţiile împotriva deciziei nr. 1 din 8 august 2008 referitoare la obligaţiile de plată a accesoriilor şi cea împotriva conţinutului certificatului de atestare fiscală pentru persoane juridice din 12 septembrie 2008 şi a solicitat:
- să fie obligată pârâta să se conformeze prevederilor legale în vigoare, în sensul să îşi modifice evidenţele informatizate prin indicarea în mod real şi corect a creanţelor pe care le are faţă de societatea reclamantă, astfel cum aceste creanţe relevate de conţinutul planului de reorganizare judiciară al SC A.O. SA Ilfov.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în vederea soluţionării neînţelegerilor a contestat creanţele pe care A.N.A.F. pretinde că le are, creanţe prevăzute în certificatul de atestare fiscală din 12 septembrie 2008, dar contestaţia a fost respinsă prin Decizia nr. 31 din 16 octombrie 2008 pe motiv că certificatul de atestare fiscală nu este un titlu executoriu, dar reclamanta a contestat creanţa menţionată în certificat.
Au fost prezentate dispoziţiile din Legea nr. 85/2006 având în vedere că organele fiscale ignoră sau eludează prevederile legale referitoare la valoarea reală a sumelor datorate de reclamantă şi s-a solicitat obligarea pârâtei să-şi actualizeze baza de date.
D.G.F.P. Ilfov a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, excepţia inadmisibilităţii, iar, pe fond, respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 1349 din 31 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii şi necompetenţei materiale şi a respins contestaţia ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a formulat contestaţie împotriva unor acte administrativ fiscale emise de A.N.A.F. cu creanţe în valoare de 5.384.832,95 RON şi de aceea, excepţia necompetenţei materiale a instanţei a fost respinsă în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Nu a fost reţinută nici excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de obiectul acţiunii ce vizează două acte administrativ fiscale ce pot fi contestate în temeiul dispoziţiilor art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal
Cu privire la fondul cauzei, instanţa de fond a arătat că nemulţumirea reclamantului rezidă în împrejurarea că din prim-planul de reorganizare, confirmat de judecătorul sindic şi notat de reprezentantul pârâtei, s-a reţinut cu titlu de creanţă bugetară o anumită sumă de bani, pârâta continuă să calculeze accesorii ale acestor debite.
Deoarece certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice este documentul care prezintă la o anumită dată informaţiile privind situaţia creanţelor restante aflate în sistemul de administrare fiscală s-a considerat că acesta nu constituie titlu de creanţă, aşa cum este definit de art. 205 din OUG nr. 92/2003 care să poată face obiectul unei contestaţii.
Dar, oricum, certificatul de atestare fiscală din 12 septembrie 2008 cuprinde şi soldurile conturilor punctate, confirmate şi acceptate atât de D.G.F.P. Ilfov şi de SC A.O. SA conform procesului-verbal de consemnare a soldului financiar contabil din 7 septembrie 2006 prin care au fost confirmate şi acceptate debite şi majorări de întârziere de 13.103.587 RON.
Instanţa de fond a apreciat că planul de reorganizare a fost confirmat de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, prin sentinţa nr. 2106 din 18 septembrie 2006 ulterior semnării procesului-verbal de consemnare a soldului financiar contabil şi anexei la planul de reorganizare judiciară, respectiv 07 septembrie 2006.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A.O. SA solicitând modificarea sentinţei civile atacate, admiterea contestaţiei în sensul ca pârâta-intimată să-şi modifice evidenţele informatizate prin indicarea în mod real şi corect a creanţelor pe care le are faţă de societatea reclamantă, astfel cum aceste creanţe sunt relevate de conţinutul planului de reorganizare judiciară al SC A.O. SA şi astfel cum sunt calculate în aplicarea prevederilor Cod fiscal şi C. proCod Fiscal, în ceea ce priveşte perioada de după confirmarea planului.
În motivele de recurs se arată că recurenta a încercat în nenumărate rânduri să obţină un certificat de atestare fiscală care să evidenţieze în mod corect sumele datorate de societate, astfel cum rezultă ele din planul de reorganizare judiciară, împreună cu debitele cuvenite.
Intimata-pârâtă susţine că societatea reclamantă îi datorează suma de 13.103.587 RON, în baza unui proces-verbal de consemnare a soldurilor şi a unei aşa-zise anexe la plan, sumă pe care recurenta nu o recunoaşte deoarece intimata a pierdut dreptul de a o pretinde.
Referitor la procesul-verbal şi anexa invocată, recurenta a arătat că:
- cele două acte nu sunt semnate de Administratorul judiciar, fiind simple confirmări de solduri contabile la nivelul celor două contabilităţi, iar reprezentanţii societăţii care au semnat nu puteau renunţa la un drept câştigat;
- într-adevăr aceste acte au fost semnate anterior notării şi confirmării planului, dar pentru că nu au fost luate în considerare nici în planul de reorganizare, nici în tabelul definitiv al creanţelor, înseamnă că nu sunt recunoscute ca fiind valabile de niciuna dintre părţi;
- instanţa de fond a reţinut că prin procesul-verbal au fost confirmate şi acceptate atât debitele, cât şi majorările de întârziere în cuantum de 13.103.587 RON dar a fost ignorată cu desăvârşire sintagma ce se regăseşte în ambele documente, în lipsa deciziei nr. 689 din 28 februarie 2006, sintagmă introdusă pentru că A.N.A.F. a refuzat să ia în considerare o decizie a Curţii de apel şi o hotărâre a judecătorului sindic.
Se invocă faptul că A.N.A.F. a refuzat să se conformeze acestor hotărâri judecătoreşti şi de aceea, a fost nevoie să scoată din evidenţa informatizată suma pe care A.N.A.F. a pierdut dreptul de a o pretinde în mod definitiv şi irevocabil şi pe care recurenta nu mai poate fi obligată să o restituie.
Este criticată soluţia instanţei de fond şi pentru că a încălcat excepţia autorităţii de lucru judecat pentru că a ignorat existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi a permis A.N.A.F. să pretindă o creanţă principală şi accesoriile acesteia, ulterior pierderii definitive şi irevocabile a dreptului de a o pretinde.
D.G.F.P. Ilfov a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Mai întâi, raportat la excepţia tardivităţii recursului, aceasta va fi respinsă ca neîntemeiată.
Societatea recurentă este o societate comercială în reorganizare în condiţiile art. 103 din Legea nr. 85/2006 şi îşi conduce singură activitatea, sub supravegherea administratorului judiciar.
La instanţa de fond au figurat ca parte atât SC A.O. SA, cât şi administratorul judiciar SC B.C.I. SRL, însă hotărârea instanţei de fond a fost comunicată numai administratorului judiciar şi nu societăţii reclamante, iar comunicarea hotărârii către societatea reclamantă s-a făcut numai la cererea acesteia.
În raport de data comunicării hotărârii către societatea reclamantă se constată că recursul a fost declarat în termenul de 15 zile prevăzut de lege şi excepţia tardivităţii va fi respinsă.
Pe fondul recursului acesta este nefondat.
Prin Decizia de corecţie nr. 1 din 16 septembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Ilfov, această autoritate a procedat la stabilirea obligaţiilor fiscale stabilite în urma corecţiilor erorilor pentru societatea SC A.O. SA.
Această decizie a fost contestată de SC A.O. SA invocându-se prevederile art. 1221 C. proCod Fiscal şi cele ale art. 115 alin. (3) aşa cum a fost modificat şi completat de Ordonanţa nr. 47/2007, iar prin Decizia nr. 29 din 8 octombrie 2008 D.G.F.P. Ilfov a respins contestaţia formulată cu motivarea că, plecând de la dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi art. 1221 din OG nr. 92/2003, prin Decizia nr. 1 din 16 septembrie 2008 au fost corectate majorările calculate pe perioada 20 iulie 2006 – 18 septembrie 2006 în sumă de 344.131 RON şi majorările calculate pentru perioada 03 septembrie 2007 – 08 august 2008 în sumă de 2.624.562 RON.
În faţa instanţei de fond, reclamanta a formulat contestaţie împotriva acestei decizii nr. 29 din 8 octombrie 2008 a D.G.F.P. Ilfov.
Pe de altă parte, la 12 septembrie 2008 a fost emis certificatul de atestare fiscală care consemna obligaţiile de plată la buget la data de 11 septembrie 2008 pe care reclamanta le datora.
SC A.O. SA a formulat contestaţie cu privire la conţinutul certificatului de atestare fiscală iar prin Decizia nr. 31 din 16 octombrie 2008, D.G.F.P. Ilfov a fost respinsă contestaţia cu motivarea că certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice este documentul care prezintă la o anumită dată informaţiile privind situaţia creanţelor restante aflate în sistemul de administrare fiscală şi nu constituie titlul de creanţă în înţelesul art. 205 C. proCod Fiscal
Şi această decizie a fost contestată de către reclamantă în faţa instanţei de fond.
Reclamanta, nici în faţa instanţei de fond şi nici a celei de recurs, nu a solicitat obligarea pârâtei să-şi modifice evidenţele informatizate prin indicarea creanţelor pe care le are societatea către bugetul statului.
Deşi instanţa de fond a reţinut că certificatul de atestare fiscală nu poate face obiectul unei contestaţii, criticile recurentei nu au vizat acest aspect, dar, în conformitate cu art. 3041 C. proc. civ., instanţa de recurs poate analiza cauza recurată sub toate aspectele.
Prin urmare, Decizia nr. 31 din 16 octombrie 2008 a D.G.F.P. Ilfov referitoare la contestaţia împotriva certificatului de atestare fiscală este legală şi temeinică.
Potrivit art. 112 C. proCod Fiscal, certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent, la solicitarea contribuabilului şi se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent şi atestă creanţele fiscale exigibile datorate de o persoană fizică sau juridică la o anumită dată şi nu stabileşte, nu modifică şi nu stinge drepturi sau obligaţii fiscale.
Nefiind un titlu de creanţă, astfel cum acesta este definit art. 110 alin. (3) C. proCod Fiscal şi nici un act administrativ fiscal definit de art. 41 C. proCod Fiscal, certificatul de atestare fiscală nu poate fi contestat potrivit art. 205 C. proCod Fiscal
Pentru că soluţia adoptată de organul fiscal este legală nu pot fi analizate nici motivele pentru care reclamanta a contestat certificatul de atestare fiscală.
Referitor la Decizia de corecţie nr. 1 din 16 septembrie 2008 şi Decizia nr. 29 din 8 octombrie 2008 emise de D.G.F.P. Ilfov se constată că şi acestea au fost emise în mod legal, iar contestaţia formulată de recurentă, deşi, aşa cum am arătat, nu are ca obiect anularea acestora, a fost respinsă corect de instanţa de fond.
Atât în contestaţie se admite, în procedura administrativă, D.G.F.P. Ilfov în cea depusă la instanţa de fond dar şi în motivele de recurs, se critică Decizia nr. 1 din 8 august 2008 dar nu se precizează exact care sunt sumele contestate şi ce reprezintă acestea.
De altfel, chiar cererea adresată instanţei de fond şi solicitarea către instanţa de recurs a vizat obligarea pârâtei să se conformeze prevederilor legale în vigoare, în sensul de a-şi modifica evidenţele informatizate prin indicarea în mod corect şi real al creanţelor pe care le are faţă de recurentă dar nu se indică exact sumele contestate ci sunt indicate numai nişte texte de lege sau unele hotărâri judecătoreşti.
De aceea, instanţa de recurs nu poate aprecia temeinicia susţinerilor recurentei, mai ales că prin Decizia nr. 1 din 8 august 2008 a D.G.F.P. Ilfov au fost corectate nişte sume în minus, iar majorările de întârziere corectate vizau mai multe impozite pe care recurenta le datora bugetului de stat.
În cadrul unei cereri de chemare în judecată, obiectul este unul din elementele importante pentru că el reprezintă pretenţia concretă a reclamantului.
Însă obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil pentru că numai în acest fel se poate asigura, în cazul admiterii acţiunii, posibilitatea de executare a unei hotărâri dar şi pentru că efectele şi întinderea puterii de lucru judecat se determină tot în funcţie de acest obiect.
Or, reclamanta nu a indicat exact care este obiectul acţiunii, care sunt sumele pe care le contestă pentru că nu le-ar datora fie ca efect al unor hotărâri judecătoreşti, fie ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale aplicabile în cazul societăţilor comerciale aflate în insolvenţă.
Nu s-ar putea dispune obligarea, în mod generic, organelor fiscale de a-şi modifica evidenţele informatizate prin indicarea creanţelor pe care le au faţă de societatea recurentă pentru că un asemenea dispozitiv ar fi imposibil de executat ci se poate dispune obligarea numai la efectuarea unor operaţiuni concrete, eventual de radiere a unor creanţe înscrise greşit de organele fiscale, dar cu indicarea precisă a sumelor, a precizării exacte a impozitului greşit calculat.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii recursului.
Respinge recursul declarat de SC A.O. SA Ilfov, sub supravegherea administratorului judiciar SC B.C.I. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1349 din 31 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1465/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1444/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
