ICCJ. Decizia nr. 1483/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1483/2010
Dosar nr. 125/32/2009
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 93 din 25 iunie 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC B. SRL Bacău, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – A.N.A.F. – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care solicita anularea deciziei nr. 402 din 28 noiembrie 2008 emisă de aceasta din urmă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În urma controlului efectuat la societatea reclamantă în perioada 15 - 26 septembrie 2008, a fost încheiat procesul verbal din data de 26 septembrie 2008 prin care s-au constatat încălcări ale dispoziţiilor art. 48 alin. (1), (2), art. 49, 50 din Legea nr. 64/1995 republicată, art. 45 alin. (1), (2) din Legea nr. 85/2006, ale art. 12 alin. (4) lit. f), r), art. 145 alin. (8) lit. a), alin. (12) lit. b) Cod Fiscal, art. 6 din Legea nr. 82/1991 republicată, art. 6 din HG nr. 831/1997, reţinându-se obligaţii fiscale de plată reprezentând T.V.A. în cuantum de 491.129 RON, majorări de întârziere în suma de 236.728 RON, penalităţi de întârziere în suma de 1.129 RON, respectiv impozit pe profit în cuantum de 413.496 RON, majorări de întârziere în suma de 218.123 RON penalităţi de întârziere în suma de 1.027 RON.
De asemenea, instanţa de fond, a menţionat că la societate a fost efectuată inspecţia fiscală pentru perioada 1 aprilie 2005 – 30 iunie 2008, finalizată prin raportul de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. 3313 din 29 septembrie 2008 la D.G.F.P. Bacău - Activitatea de Inspecţie Fiscală, stabilindu-se obligaţiile fiscale de plată indicate mai sus. În baza raportului de inspecţie fiscală a fost emisă Decizia de impunere nr. 578 din 29 septembrie 2008, decizie comunicată reclamantei.
Împotriva acestor acte fiscale a fost formulată o contestaţie administrativă de către reclamantă, cu soluţionarea căreia a fost învestită Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F.
Prin Decizia nr. 402 din 28 noiembrie 2008, s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere nr. 578 din 29 septembrie 2008, pentru suma totală de 1.361.632 RON până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea în condiţiile legii.
Pentru adoptarea acestei decizii s-au reţinut dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, republicat şi împrejurarea că, prin adresa nr. 3404 din 2 octombrie 2008, D.G.F.P. Bacău a înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău sesizarea penală având la bază procesul verbal de control din 26 septembrie 2008, raportul de inspecţie fiscală din 29 septembrie 2008 şi Decizia de impunere nr. 578/2008, apreciind că între stabilirea obligaţiilor bugetare ale societăţii reclamante şi caracterul infracţional al faptelor săvârşite de reprezentanţii societăţii există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei.
În considerentele sentinţei atacate s-a reţinut că măsura suspendării procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă este reglementată de dispoziţiile art. 214 C. proCod Fiscal şi în situaţia în care organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.
Astfel, prima instanţă a arătat că potrivit dispoziţiilor alin. (4) al art. 214 C. proCod Fiscal, hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă. În acest cadru normativ se impune verificarea modalităţii de apreciere a situaţiei de fapt de către organele fiscale la adoptarea deciziei contestate.
Din acest punct de vedere, instanţa de fond a constatat că sesizarea penală formulată prin adresa din 2 octombrie 2008 viza faptele ce puteau întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni încadrabile în prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 43 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fapte ce privesc modalitatea în care societatea a înregistrat în evidenţa contabilă facturi fiscale emise de o societate radiată la Oficiul Registrului Comerţului, de o societate inactivă, de o societate aflată în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.
Faţă de aceste fapte, se arată în considerentele sentinţei recurate, reţinerea legăturii între stabilirea obligaţiilor bugetare şi caracterul infracţional al faptelor săvârşite de către reprezentanţii societăţii este temeinică, având în vedere consecinţele ce se produc în cazul confirmării existenţei infracţiunilor asupra acţiunii civile din procesul penal, acţiunea civilă vizând raportul juridic fiscal din punctul de vedere al prejudiciului produs.
Prima instanţă a mai reţinut că împrejurarea că, până la data formulării acţiunii, nu s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva reprezentanţilor societăţii nu atrage netemeinicia măsurii de suspendare, faza cercetărilor penale presupunând efectuarea probatoriilor specifice având în vedere şi natura şi complexitatea faptelor sesizate.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă SC B. SRL Bacău.
Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs societatea reclamantă.
A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 3041 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au fost prezentate, în esenţă, următoarele critici îndreptate împotriva sentinţei recurate:
- măsura suspendării procedurii administrative, contrar celor reţinute de prima instanţă, este nelegală întrucât soluţia ce se va pronunţa pe latură penală nu poate avea nicio înrâurire asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă;
- administratorul SC B. SRL nu are nicio culpă derivând din faptul că o parte dintre furnizorii săi au avut un comportament fiscal necorespunzător;
- în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din OG nr. 92/2003, privind C. proCod Fiscal, republicat, întrucât nu s-a început urmărirea penală împotriva vreunui angajat al societăţii şi în condiţiile în care nu se poate reţine vinovăţia societăţii reclamante de împrejurarea că societăţile furnizoare nu mai sunt agenţi economici, fiind radiate;
- în fine, s-a mai arătat că deşi nu există nicio interdependenţă între raportul juridic fiscal şi raportul juridic penal deoarece intimata nu a sesizat organele de cercetare penală cu fapte proprii ale administratorului recurentei, această din urmă societate are conturile blocate, s-a instituit sechestru asigurător pe bunurile mobile şi imobile ale societăţii astfel încât activitatea firmei este blocată.
3. Etapa soluţionării recursului
În cursul soluţionării recursului, la termenul de judecată de la 19 ianuarie 2010, instanţa de control judiciar a apreciat că este util pentru soluţionarea cauzei cunoaşterea stadiului cercetărilor în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, sens în care s-au şi solicitat informaţii.
La data de 15 martie 2010 a fost depusă la dosar, în susţinerea motivelor de recurs Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din 12 noiembrie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. 2647/P/2008 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului D.C. în calitate de administrator al recurentei pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul este fondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului ca şi sentinţa atacată, raportat la criticile recurentei-reclamante şi prin prisma reglementărilor incidente, Înalta Curte apreciază că în temeiul art. 312 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ. se impune admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei atacate.
În consecinţă, se va anula Decizia nr. 402 din 28 noiembrie 2008 emisă de Ministerul Finanţelor Publice – A.N.A.F. şi va fi obligată această autoritate la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate de societatea recurentă împotriva deciziei de impunere nr. 578 din 29 septembrie 2008, în considerarea celor în continuare arătate.
Prin Decizia nr. 402 din 28 noiembrie 2008, emisă de Ministerul Economiei şi Finanţelor –A.N.A.F., privind soluţionarea contestaţiei depusă de SC B. SRL împotriva deciziei de impunere fiscală nr. 578 din 29 septembrie 2008, emisă pentru suma totală de 1.362 632 RON s-a hotărât suspendarea soluţionării acesteia până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală, procedura urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că soluţia suspendării, juridic fundamentată pe prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proCod Fiscal, nu a fost convingător motivată şi nici suficient argumentată.
Este adevărat că norma legală invocată acordă organului administrativ competent, posibilitatea de a suspenda soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat autorităţile în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, însă o astfel de soluţie nu poate fi adoptată decât printr-o decizie motivată.
Din această perspectivă, simplele afirmaţii de ordin general ale organelor de control în sensul îndoielilor referitoare la realitatea operaţiunilor economice desfăşurate de societatea recurentă raportat la constatările organelor de control nu reprezintă, în opinia Înaltei Curţi, motivarea existenţei, în sensul textului de lege citat a indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul deciziei atacate nu au fost examinate şi nici menţionate date şi elemente suplimentare referitoare la sesizarea pretinselor fapte de natură penală.
În fine, Înalta Curte apreciază că soluţia de admitere a recursului şi de modificare a sentinţei atacate în sensul anulării deciziei de suspendare şi al obligării organului administrativ la soluţionarea contestaţiei administrative formulată de recurenta-reclamantă se impune şi din perspectiva oportunităţii, ca element al legalităţii actului, faţă de probele noi prezentate în faţa instanţei de recurs.
În acest sens în mod evident prezintă relevanţă depunerea Ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală din 12 noiembrie 2009, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. 2647/P/2008 a numitului D.C., administrator al SC B. SRL pentru infracţiunea de evaziune fiscală. În cuprinsul acestei ordonanţe chiar se menţionează că societatea recurentă, în calitate de cumpărătoare, a verificat întocmirea corectă şi completă a facturilor fiscale, fără a avea posibilitatea şi nici obligaţia de a verifica dacă furnizorii de mărfuri sunt persoane înregistrate ca plătitoare de TVA.
Aşa fiind şi pentru acest argument suplimentar, Înalta Curte reţine că se impune admiterea recursului declarat, în sensul arătat, eventuala menţinere a măsurii suspendării dispusă prin actul atacat nefiind în prezent nici oportună, câtă vreme aspectele de natură penală la care s-a făcut referire au fost soluţionate în maniera arătată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC B. SRL Bacău împotriva sentinţei nr. 93 din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantă.
Anulează Decizia nr. 402 din 28 noiembrie 2008 emisă de Ministerul Finanţelor Publice –A.N.A.F. şi obligă A.N.A.F. la soluţionarea, pe fond, a contestaţiei împotriva deciziei de impunere nr. 578 din 29 septembrie 2008.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1487/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1472/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
