ICCJ. Decizia nr. 1458/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1458/2010
Dosar nr. 9255/1/2009
Şedinţa publică din 12 martie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4766 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de recurenţii Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi A.C.M. împotriva sentinţei nr. 3121 din 13 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că a fost modificată în parte sentinţa atacată şi au fost obligaţi în solidar pârâţii la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de daune morale către reclamantul P.I. şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
De asemenea, prin aceeaşi deciziei, a fost constatată nulitatea recursului declarat de P.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că, prin sentinţa nr. 3121 din 13 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admisă excepţia de inadmisibilitate a acţiunii invocată de Agenţia Naţională a funcţionarilor publici şi a fost respins capătul de cerere având ca obiect anularea avizului nr. 1023541 din 23 mai 2007 emis de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, ca inadmisibil.
Instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi a fost respinsă acţiunea modificată, completată şi precizată cu privire la celelalte capete de cerere formulată de reclamant împotriva acestei părţi, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal a pârâtului Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei ca neîntemeiată şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a lui A.C.M. – Secretarul General al Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 291 din 24 mai 2007 emis de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.
Instanţa de fond a respins capetele de cerere privind Ordinele nr. 257/2007 şi nr. 258/2007 emise de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei ca inadmisibile, întrucât nu a fost formulată plângerea prealabilă prevăzută de lege şi a fost admisă în parte acţiunea modificată, completată şi precizată formulată de reclamant, în sensul că a fost anulat în parte Ordinul nr. 291 din 24 noiembrie 2007 emis de pârât în ceea ce priveşte dispoziţiile de eliberare din funcţia de şef serviciu antifraudă şi securitate a reclamantului P.I.
Instanţa a dispus plata unor despăgubiri către reclamant egale cu diferenţele salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi obligarea în solidar a pârâţilor Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi A.C.M. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.
Instanţa de control judiciar sesizată cu recursurile formulate de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, A.C.M. şi P.I. a constatat, în principal, că recursul formulat de reclamantul P.I. nu cuprinde motivele de nelegalitate ale sentinţei atacate, ci se solicită instanţei de control judiciar să identifice adresa de domiciliu a recurentului A.C.M., situaţie în care Înalta Curte a constatat nul recursul formulat de reclamant.
Cu privire la recursurile formulate de pârâţii Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi A.C.M. instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond a făcut o interpretare corectă a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză şi a stabilit situaţia de fapt dedusă judecăţii, pronunţând o soluţie temeinică în ceea ce priveşte anularea parţială a Ordinului nr. 291/2007 şi acordarea daunelor constând în acordarea diferenţelor salariale indexate.
În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, Înalta Curte a apreciat că, date fiind particularităţile cauzei, respectiv împrejurarea că eliberarea din funcţie a avut loc în contextul unor reorganizări succesive reglementate prin acte normative cu forţă juridică superioară, a căror instabilitate a concurat la aplicarea măsurii contestate, suma de 10.000 RON acordată de instanţa de fond cu titlu de daune morale este excesivă, în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii şi din acest motiv, a admis recursurile declarate de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi A.C.M., a redus cuantumul daunelor morale solicitate la suma de 2.000 RON, ce reprezintă o reparaţie adecvată şi echitabilă.
Împotriva deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de revizuire P.I., în temeiul dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, modificată, solicitând admiterea acesteia şi anularea deciziei contestate.
În motivarea cererii de revizuire se susţine că Decizia nr. 4766 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost pronunţată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar.
De asemenea, se arată că Decizia atacată este lovită de nulitate, întrucât nu a fost motivată în mod corespunzător, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi principiul securităţii raporturilor juridice dintre părţi.
În plus, se învederează inechitatea de tratament în cercetarea probelor administrate de părţile din proces şi eroarea de apreciere - pe criterii lipsite de obiectivitate, transparenţă şi expertiză – în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a redus de 5 ori cuantumul daunelor morale, deşi au existat 42 de zile de tratament medical.
În baza art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza, mai întâi, excepţiile care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Referitor la excepţia tardivităţii cererii de revizuire, Înalta Curte constată că, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată: „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare”.
În acest text legal este stabilit termenul în care se poate formula cererea de revizuire, având ca temei art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Termenul este de 15 zile de la comunicarea hotărârii judecătoreşti atacate.
Însă, fiind în discuţie o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, în lege s-a prevăzut obligaţia pentru partea interesată de a solicita comunicarea hotărârii, iar pentru aceasta se impunea formularea unei cereri temeinic motivate de către persoana interesată, cerere care trebuie adresată în termen de 15 zile de la pronunţare.
Ca atare, pentru a formula o asemenea cerere de revizuire, partea interesată, în termen de 15 zile de la pronunţarea hotărârii, va trebui să adreseze instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă şi irevocabilă o cerere temeinic motivată pentru comunicarea hotărârii.
Ulterior, cererea de revizuire trebuie adresată aceleiaşi instanţe într-un termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
În speţa de faţă, se constată că hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 30 octombrie 2009.
Revizuentul a declarat că a depus cererea de comunicare a deciziei atacate, împreună cu cererea de revizuire, după 25 de zile de la data pronunţării acesteia.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că, într-adevăr, la data de 25 noiembrie 2009, a fost înregistrată pe rolul instanţei cererea revizuentului, întemeiată pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, revizuentul nu a formulat în termen de 15 zile de la pronunţarea hotărârii o cerere temeinic motivată în care să solicite comunicarea acesteia în vederea exercitării prezentei căi extraordinare de atac.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.
Fiind o excepţie dirimantă, Înalta Curte nu va mai analiza fondul cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de P.I. împotriva deciziei nr. 4766 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1447/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1457/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
