ICCJ. Decizia nr. 1465/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1465/2010
Dosar nr. 455/32/2008
Şedinţa publică din 15 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată în contencios administrativ, reclamanta SC U.M.B. C. SA Bacău a solicitat, în contradictoriu cu A.F.P.C.M., anularea următoarelor acte: Decizia nr. 48 din 11 februarie 2008 privind soluţionarea de către D.G.F.P. Bacău a contestaţiei formulate; raportul de inspecţie fiscală din 30 noiembrie 2007; Decizia de impunere nr. 120 din 30 noiembrie 2007.
Totodată, reclamanta a solicitat exonerarea sa de la plata sumei de 613.299 RON. reprezentând T.V.A. - 581.428 RON, impozit pe profit - 10.826 RON şi dobânzi-majorări la impozitul pe profit - 10.923 RON.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că:
În privinţa taxei pe valoarea adăugată, pârâta a analizat în mod limitat operaţiunile de livrare intercomunitară a bunurilor, rezumându-se în exclusivitate la modul de întocmire a facturilor fiscale. Societatea s-a conformat întocmai măsurilor de corectare dispuse de organul fiscal cu privire la declaraţiile recapitulative trimestriale pentru livrările intercomunitare de bunuri.
Organul fiscal a considerat nedeductibile cheltuielile în sumă de 67.661 RON acumulate cu reparaţiile efectuate la centrala termică şi telelift, precum şi cele pentru reevaluarea bunurilor, pe care le-a impozitat, rezultând un impozit pe profit suplimentar de 10.826 RON, la care a calculat majorări şi penalităţi de întârziere.
Acelaşi organ fiscal nu a luat în calcul suma de 18.128 RON, reprezentând impozit pe profit aferent anului 2005, pe care a impozitat-o, deficienţa constatată constituind un viciu de formă şi nu unul de fond, impozitul respectiv fiind corect calculat.
S-a interpretat greşit raportarea impozitului pe profit pe anul 2005, în sumă de 35.456 RON, deşi în realitate societatea declarase un impozit de 41.659 RON - 18.128 RON pentru anul 2005 şi 23.531 RON pentru anul 2006 - stabilindu-se o diferenţă suplimentară de 6.203 RON.
La solicitarea instanţei de fond, reclamanta şi-a precizat acţiunea, atât în privinţa sumei pentru care s-a cerut exonerarea de plată, cât şi referitor la structura sumei reprezentând impozitul pe profit suplimentar (20.948 RON). De asemenea, reclamanta a făcut precizarea că din eroare a chemat în judecată, ca pârâtă, A.F.P.C.M. Bacău, intenţia sa fiind de a se judeca cu D.G.F.P. Bacău. Ca urmare, s-a dispus introducerea în cauză a acestei direcţii, în calitate de pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 66 din 4 mai 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte, acţiunea reclamantei, anulând Decizia nr. 48 din 11 februarie 2008 emisă de D.G.F.P. Bacău şi în parte, raportul de inspecţie fiscală din 30 noiembrie 2007 şi Decizia de impunere nr. 120 din 30 noiembrie 2007 emise de pârâta A.F.P.C.M. Bacău în privinţa următoarelor obligaţii fiscale: impozit pe profit 6.606 RON şi accesoriile aferente; TVA deductibil 32.299 RON.
Au fost menţinute actele contestate în privinţa celorlalte obligaţii fiscale stabilite.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.F.P.C.M. Bacău, precum şi excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere prin care s-a solicitat anularea raportului de inspecţie fiscală din 30 noiembrie 2007 şi a obligaţiilor fiscale stabilite cu titlu de accesorii, în sumă de 10.187 RON.
A fost admisă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind impozitul pe profit în sumă de 10.122 RON, respingându-se, ca inadmisibil, acest capăt de cerere.
De asemenea, pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei suma de 4.968,30 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a constatat:
Cu privire la excepţii
S-a reţinut că, în cauză, ambele pârâte au calitate procesuală pasivă, fiind emitente ale actelor administrative atacate.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea raportului de inspecţie fiscală din 30 noiembrie 2007 s-a reţinut că raportul respectiv stă la baza deciziei de impunere şi este supus controlului instanţei de contencios administrativ potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 .
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea obligaţiilor fiscale stabilite cu titlu de accesorii, în sumă de 10.187 RON şi aceasta a fost respinsă, ca urmare a faptului că suma respectivă nu a făcut obiectul contestaţiei adresate D.G.F.P. Bacău.
Cu privire la suma de 10.122 RON, reprezentând diferenţă impozit pe profit, excepţia inadmisibilităţii a fost apreciată ca fiind întemeiată, suma respectivă nefiind contestată, ci doar impozitul pe profit rezultat pentru anul 2005.
Pe fondul cauzei
În privinţa impozitului pe profit s-a reţinut că pentru anul 2005 sunt deductibile cheltuieli în sumă de 37.913 RON, pentru care impozitul aferent de 6.606 RON urmează a fi anulat.
Referitor la impozitul pe profit pe anul 2006, s-a reţinut că acesta nu a fost contestat pe cale administrativă, dar a fost corect stabilit la suma de 23.668 RON.
Cu privire la taxa pe valoarea adăugată deductibilă, în cuantum de 32.399 RON, instanţa fondului a reţinut erorile de transcriere susţinute de reclamantă şi confirmate de expertul contabil.
S-a mai reţinut că, în privinţa taxei pe valoarea adăugată colectată, actele contestate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data efectuării operaţiunilor verificate. Curtea de Apel Bacău a reţinut şi faptul că livrările intracomunitare de bunuri pot constitui, în anumite condiţii, operaţiuni scutite de TVA, atunci când livrarea se face către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA.
Nu au fost reţinute apărarea reclamantei şi concluzia expertului, potrivit cărora completarea, în timpul controlului, a facturilor cu codul de înregistrare în scopuri TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru ar justifica scutirea de TVA, în speţă codurile respective fiind comunicate reclamantei după ce operaţiunile au avut loc.
În sprijinul acestui punct de vedere, instanţa fondului a menţionat Decizia în interesul Legii nr. V/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bacău au declarat recurs reclamanta SCU.M.B. C. SA Bacău şi pârâta D.G.F.P. Bacău.
În motivarea recursului său reclamanta SCU.M.B. C. SA Bacău a arătat că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele:
1) în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind impozitul pe profit în sumă de 10.122 RON - în mod greşit instanţa de fond a admis această excepţie motivat de faptul că, acest capăt de cerere nu a fost atacat prin contestaţia pe cale administrativă. Prin contestaţia formulată pe cale administrativă a fost atacată în totalitate Decizia de impunere şi RIF-ul în baza căreia a fost întocmită.
2) referitor la menţinerea actelor contestate în privinţa celorlalte obligaţii respectiv la TVA colectată şi parţial suma de 12.404 RON - rezultând din factura fiscală din 6 iunie 2005 emisă de către SC I.A. SRL Sfântu Gheorghe, instanţa în mod greşit nu a considerat-o deductibilă pentru lipsa facturii în original, fără a ţine cont de art. 146 C. proCod Fiscal
- pentru suma de 17.047 RON considerată nedeductibilă deoarece provine din operaţiuni de compensare ce au fost făcute fără respectarea HG nr. 658/1999, se arată faptul că nu au fost folosite ordine de compensare tip nu atrage nedeductibilitatea.
- în ceea ce priveşte suma de 18.128 RON, impozit pe profit considerată nedeductibillă, se arată că respectiva omisiune se constituie într-un viciu de formă şi nu de fond, impozitul pe profit fiind calculat în mod corect.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului său, pârâta D.G.F.P. Bacău a arătat că sentinţa este nelegală şi pentru următoarele:
1) se arată că deşi instanţa a admis în parte acţiunea, a dispus în mod greşit anularea în totalitate a deciziei nr. 48 din 11 februarie 2008 emisă de D.G.F.P. – Bacău.
2) stabilind în sarcina pârâtelor D.G.F.P. Bacău cât şi A.F.P.C.M. Bacău obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată, instanţa a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. Astfel, nu s-a avut în vedere faptul că acţiunea a fost admisă pentru o parte cu totul modică din suma contestată de 613.299 RON.
3) pe fondul cauzei – în ceea ce priveşte TVA în cuantum de 32.399 RON, instanţa a reţinut contrar constatărilor organului de control faptul că este deductibilă, conform susţinerilor expertului, respectiv pentru motivul că pentru această sumă există facturi care îndeplinesc calitatea de document justificativ în sensul art. 155 alin. (8) din Cod fiscal emise de U.M.B. C.
S-a arătat de recurenta D.G.F.P. – Bacău că reclamanta a prezentat ca documente doar deconturile de TVA - care nu sunt relevante, întrucât nu corespund cu datele din jurnalele de cumpărături şi documente aferente. Neefectuând o corecţie absolută pe linie de TVA deductibilă, s-a considerat suma respectivă ca nedeductibilă fiscal şi a făcut obiectul regularizărilor, prin dispoziţia de măsuri nr. 57085 din 30 noiembrie 2007.
Soluţia instanţei este greşită iar executarea sentinţei ar fi condiţionată de o nouă corecţie a deconturilor TVA.
- Referitor la impozitul pe profit, soluţia instanţei este greşită, întrucât documentele invocate de expert şi avute în vedere de instanţă – nu au fost prezentate organelor de inspecţie fiscală iar simpla existenţă a acestora nu face dovada necesităţii acestor cheltuieli.
În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Analizând cererile de recurs de faţă, prin prisma motivelor invocate, a normelor legale incidente în cauză precum şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
În ceea ce priveşte recursul reclamantei SCU.M.B. C. SA Bacău acesta este fondat în parte referitor la obligaţiile fiscale reprezentând TVA colectată, sentinţa urmează să fie modificată în acest sens.
Constată Înalta Curte că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale incidente în cauză raportat la situaţia de fapt.
Astfel, împrejurarea că la data inspecţiei fiscale de pe facturile fiscale emise de reclamantă în perioada ianuarie - iulie 2007 pentru livrările intracomunitare lipsea cadrul de înregistrare în scopuri de TVA, această lipsă fiind completată pe timpul controlului, face pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 159 din Cod Fiscal raportate la Normele metodologice de aplicare a art. 159 respectiv pct. 811. În conformitate cu pct. 811 alin. (1) „în situaţia în care o persoană impozabilă a emis facturi aplicând regimul de taxare şi ulterior intră în posesia documentelor justificative care îi dau dreptul la aplicarea unei scutiri de TVA prevăzute la art. 143, 144, 1441 din Cod Fiscal, aceasta poate corecta facturile emise, conform art. 159 alin. (1) lit. b) din Cod Fiscal, aplicând regimul de scutire corespunzător operaţiunilor realizate. Alin. (2) Organele de control fiscal vor permite deducerea taxei pe valoarea adăugată în cazul în care documentele controlate aferente achiziţiilor nu conţin toate informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Cod Fiscal sau/şi acestea sunt incorecte, dacă pe perioada desfăşurării controlului documentelor respective vor fi corectate în conformitate cu art. 159 din Cod Fiscal
Dispoziţiile legale prevăzute mai sus sunt pe deplin aplicabile în speţă, în mod incorect organele de control nu au ţinut cont de faptul că pe timpul controlului au fost întrunite condiţiile legale pentru ca societatea să beneficieze de scutire TVA pentru livrări de bunuri intracomunitare deoarece pe facturi au fost completate codurile de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului într-un stat membru.
De menţionat că România a devenit stat membru UE abia la 1 ianuarie 2007 iar facturile în cauză au fost emise în perioada ianuarie-iulie 2007, când este de presupus că reclamanta a scăpat a înscrie codul de înregistrare în scopuri de TVA cu care se identifică cumpărătorul în alt stat membru.
Este relevant că aceste coduri s-au completat, în timpul controlului iar prin depunerea şi a altor documente, scrisori de transport internaţional (CMR), facturile fiscale interne privind livrările intracomunitare de bunuri, facturile externe (invoice) privind livrările intracomunitare, dovada încasării valutei din tranzacţiile bunurilor intracomunitare sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 155 alin. (5) din Cod Fiscal respectiv a prevederilor art. 143 alin. (2) lit. a) teza I.
În acest sens, reţinerile instanţei de fond că nu s-a făcut dovada facturilor invoice privind livrările intracomunitare de bunuri nu sunt corecte, acestea existând la dosar şi au fost prezentate şi organelor fiscale ataşate la contestaţia administrativ fiscală formulată.
- referitor la suma de 10.122 RON – impozit - faţă de care s-a admis excepţia inadmisibilităţii, aceasta a fost soluţionată corect de instanţa de fond, având în vedere că această sumă nu a fost contestată în condiţiile art. 205 C. proCod Fiscal
- În ceea ce priveşte suma de 12.404 RON – impozit pe profit, se reţine că nu a fost considerată în mod corect deductibilă, deoarece copia facturii originale lipseşte iar copia facturii nu a fost datată astfel că nu sunt întrunite condiţiile art. 146 C. proCod Fiscal, nefiind menţionat că această copie înlocuieşte factura iniţială.
- Suma de 17.047 RON rezultând din factura fiscală din 18 martie 2005 emisă de SC B&D P. SRL Bacău, este constatată corect nedeductibilă având în vedere că în baza contractului de prestări servicii din 1 martie 2005 s-au derulat operaţiuni pentru care s-au efectuat operaţiuni de compensare, însă fără a fi emise ordine de compensare în conformitate cu prevederile HG nr. 685/1999.
- referitor la suma de 18.128 RON reprezentând impozit pe profit nedeductibil fiscal. În mod eronat reclamanta – recurentă consideră că această cheltuială cu impozitul pe profit reprezintă pentru contribuabil o cheltuială impozabilă, conform art. 21 alin. (4) lit. a) Cod Fiscal
În ceea ce priveşte recursul D.G.F.P. Bacău - Înalta Curte constată că nu există motive care să conducă la modificarea sau casarea sentinţei atacate.
Nu se pot reţine motivele recurentei privind anularea în totalitate a deciziei nr. 48/2008 în condiţiile în care acţiunea a fost admisă doar în parte de către instanţa de fond, deoarece chiar recurenta arată la următorul motiv de recurs că a fost admisă contestaţia doar pentru o sumă modică şi prin urmare se înţelege în ce parte a fost admisă acţiunea.
De asemenea se reţine că nu este întemeiată critica recurentului D.G.F.P. Bacău privind suma de 32.399 RON TVA. În mod corect instanţa de fond a constatat, însuşindu-şi expertiza contabilă efectuată în cauză, că pentru această sumă există facturi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 155 alin. (8) Cod Fiscal Nu este corectă susţinerea recurentei în sensul că decontările de TVA nu corespund cu jurnalele de cumpărături şi de intrări valori din luna decembrie 2005 acestea fiind confirmate şi de expertul contabil.
De altfel, recurenta D.G.F.P. – Bacău prin încheierea dispoziţiei de măsuri nr. 57085 din 30 noiembrie 2007 şi Decizia de a considera suma ca nedeductibilă – nu a soluţionat problema TVA – recunoscând că este necesară o nouă regularizare în caz de executare a sentinţei de fond.
- Referitor la impozitul pe profit, ca ultim motiv de recurs se consideră că recurenta procedează într-o manieră abuzivă întrucât pe de o parte consideră că nu au fost prezentate documente justificative organelor de control iar pe de altă parte deşi valoarea facturii a fost confirmată de recurent şi expertul contabil în faţa instanţei de judecată, este considerată ca nefăcând dovada necesităţii acestor cheltuieli.
Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul reclamantei SCU.M.B. C. SA Bacău, va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că anulează în parte raportul de inspecţie fiscală din 30 noiembrie 2007 şi Decizia de impunere nr. 120 din 30 noiembrie 2007 ale A.F.C.M. Bacău, precum şi Decizia nr. 48 din 11 februarie 2008 a D.G.F.P. Bacău – în ceea ce priveşte suma de 458.962 RON reprezentând TVA pentru livrările intracomunitare de mărfuri în perioada ianuarie-iulie 2007. Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Se va respinge ca nefondat recursul formulat de D.G.F.P. Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC U.M.B. C. SA Bacău împotriva sentinţei civile nr. 66 din 4 mai 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că anulează în parte raportul de inspecţie fiscală din 30 noiembrie 2007 şi Decizia de impunere nr. 120 din 30 noiembrie 2007 ale A.F.C.M. Bacău, precum şi Decizia nr. 48 din 11 februarie 2008 a D.G.F.P. Bacău, în ceea ce priveşte suma de 458.962 RON, reprezentând TVA, pentru livrările intracomunitare de bunuri.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Bacău împotriva aceleiaşi sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1466/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1464/2010. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
