ICCJ. Decizia nr. 1472/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1472/2010
Dosar nr. 9531/1/2009
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 1966 din 5 noiembrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de G.R., judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Costeşti, împotriva hotărârii nr. 756 din data de 24 septembrie 2009 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Costeşti la Tribunalul Comercial Argeş.
Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că hotărârea nr. 756 din 24 septembrie 2009 a secţiei pentru judecători este legală şi temeinică, reţinând, în esenţă, următoarele:
Din evidenţele Direcţiei resurse umane şi organizare rezultă că doamna judecător P.M. are o vechime de 10 ani şi 16 zile în grad profesional de tribunal, în comparaţie cu doamna judecător G.R., a cărei vechime este de 2 luni şi 9 zile.
Dat fiind faptul că atât doamna P.M., cât şi doamna G.R. au formulat cerere de transfer pentru Tribunalul Comercial Argeş, instanţă la care exista, la data formulării cererilor, un singur post de execuţie vacant, Plenul a reţinut că în mod corect, pentru departajarea celor două doamne judecător, secţia de judecători a făcut aplicarea criteriului vechimii în gradul profesional corespunzător instanţei la care se solicită transferul, criteriu prevăzut de art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva hotărârii nr. 1966 din 5 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a formulat recurs G.R., în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, solicitând anularea ei şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să-i admită cererea de transfer.
În motivarea cererii de recurs s-a apreciat că prin modul de interpretare şi de aplicare a prevederilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 193/2006 – text care enumeră criteriile ce trebuie avute în vedere la soluţionare a cererilor de transfer, fără a face însă şi o clasificare a acestora – recurentei i-a fost încălcat un drept esenţial, ce ţine de cariera judecătorilor, făcându-se o distincţie de tratament juridic fără o justificare rezonabilă şi obiectivă, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României.
În concret, recurenta a apreciat că i-a fost încălcat dreptul prevăzut la art. 41 alin. (1) din Constituţie, respectiv libertatea alegerii locului de muncă, iar lipsa oricărei analize de fond în aplicarea criteriilor prevăzute la art. 3, prezentate în hotărâre, echivalează cu lipsa unei motivări.
În opinia acesteia, Consiliul Superior al Magistraturii gestionează în mod discreţionar şi arbitrar acest aspect important al carierei magistraţilor, în situaţia sa fiind luat în calcul un singur criteriu, cel a vechimii în gradul aferentei instanţei la care se solicită transferul, fără a se arăta şi motivele pentru care este preferabil acest criteriu şi nu cel al specializării judecătorului, în condiţiile în care era vizat un post la un tribunal specializat.
S-a apreciat astfel că recurenta trebuia să aibă prioritate la transfer, deoarece nu şi-a format încă o specializare, activând numai la judecătorie şi soluţionând cauze civile, comerciale sau penale, după necesitate, spre deosebire de celălalt aspirant care a activat la nivel de tribunal, unde activitatea se organizează pe secţii, din motivarea hotărârii atacate nerezultând că acesta ar fi fost specializat în drept comercial.
A fost invocată şi lipsa de obiectivitate manifestată în aprecierea asupra celorlalte criterii, în condiţiile în care, în ceea ce priveşte volumul de activitate, s-a omis faptul că urma să aibă loc repartizarea judecătorilor stagiari absolvenţi ai Institului Naţional al Magistraturii şi a persoanelor admise în magistratură în altă modalitate, iar aspectul favorabil sau nefavorabil al avizelor date de conducerea instanţelor superioare scapă controlului de obiectivitate, în speţă fiind chiar subiective, având în vedere notoria legătură de rudenie dintre contracandidatul recurentei şi preşedintele Curţii de Apel Piteşti.
În plus, susţine recurenta, se impunea a fi avut în vedere şi faptul că, spre deosebire de celălalt aspirant, aceasta activează la o instanţă ce nu îşi are sediul în localitatea de domiciliu, fiindu-i decontate cheltuielile de deplasare.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 3 din Regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările aduse prin hotărârea nr. 727 din 23 aprilie 2009, la soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau Parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante la instanţele sau Parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora; vechimea în funcţia de judecător sau procuror; vechimea la instanţa sau Parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanţei la care se solicită transferul; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soţului sau soţiei; distanţa între domiciliu şi sediul instanţei; posibilităţile reale de navetă şi timpul afectat acesteia; starea de sănătate şi situaţia familială.
De asemenea, art. 2 alin. (3) din Regulament dispune că „la expirarea termenului prevăzut la alin. (2), Consiliul Superior al Magistraturii solicită punctul de vedere al Curţilor de apel şi Parchetelor de pe lângă acestea de la care, respectiv la care se solicită transferul.
Aceste prevederi regulamentare reflectă preocuparea Consiliului Superior al Magistraturii pentru asigurarea unui echilibru între interesul general, anume funcţionarea în bune condiţii a instanţelor şi interesele de ordin personal şi/sau familial ale judecătorului care solicită transferul, la momentul examinării unor astfel de cereri, în vederea realizării scopului atribuţiilor privind organizarea şi funcţionarea instanţelor şi Parchetelor, astfel cum acestea rezultă din economia dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 317/2004.
Pentru ocuparea unui post vacant la Tribunalul Argeş au fost formulate 2 cereri de transfer, respectiv cererea recurentei care a solicitat transferul de la Judecătoria Costeşti şi cererea d-nei P.M., judecător la Tribunalul Argeş.
Tribunalul Argeş şi Curtea de Apel Piteşti au avizat nefavorabil cererea de transfer a recurentei, iar secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că, prin admiterea cererii acesteia, ar fi afectată activitatea instanţei de la care s-a solicitat transferul, având în vedere în acest sens numărul posturilor ocupate, încărcătura de dosare de la Judecătoria Costeşti şi faptul că volumul de activitate al acestei instanţe este în creştere.
Totodată, întrucât pentru respectivul post vacant au fost formulate 2 cereri, s-a dat eficienţă şi unui alt criteriu prevăzut de art. 3 din regulament, aceluia referitor la vechimea judecătorului în gradul aferent instanţei unde se solicită transferul, constatându-se că doamna judecător P.M., care a formulat, la rândul său, o cerere de transfer de la Tribunalul Argeş la Tribunalul Comercial Argeş, are o vechime mai mare în raport cu recurenta.
Ca atare, în mod legal a fost respinsă cererea de transfer formulată de recurentă, criticile aduse hotărârii prin cererea de recurs fiind nejustificate.
Hotărârea atacată este corespunzător motivată, în raport cu obiectul său, iar susţinerile recurentei în sensul că ar fi avut prioritate la transfer nu au niciun suport legal, nici chiar din perspectiva specializării judecătorului, care, în opinia acesteia ar fi trebuit să constituie un criteriu de apreciere alături de cele prevăzute la art. 3 din Regulament.
Sub acest aspect, susţinerile recurentei în sensul că trebuia să se acorde prioritate unui judecător care nu şi-a format încă nicio specializare, activând numai la judecătorie, în raport cu un judecător care a activat efectiv la tribunal, se situează în afara oricărei logici juridice.
Simpla dorinţă a acesteia de a se specializa în dreptul comercial nu poate fi opusă criteriilor obiective stabilite prin Regulament, în special celui circumscris asigurării bunei funcţionări a instanţelor.
Pentru aplicarea acestui criteriu s-a prevăzut, de altfel, solicitarea punctului de vedere al Curţilor de apel de la care, respectiv la care se solicită transferul, fără a se putea reţine, pe baza datelor statistice evidenţiate în considerentele hotărârii secţiei pentru judecători, că cele exprimate în situaţia supusă analizei ar avea un caracter subiectiv, cum s-a susţinut prin cererea de recurs.
Pe de altă parte, aşa cum s-a statuat şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în concordanţă cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupuse identitate de soluţii numai pentru situaţii identice, acest principiu neopunându-se ca legiuitorul să stabilească norme diferite pentru persoanele aflate în situaţii diferite.
Or, criteriile prevăzute la art. 3 din Regulament nu pot fi apreciate ca elemente discriminatorii, reglementarea acestora fiind justificată, pe de o parte, de o apreciere obiectivă cu privire la o cerere de transfer, în funcţie de necesităţile instanţelor implicate în procedură, iar pe de altă parte, de existenţa unei posibilităţi de a departaja solicitanţii, în situaţia în care există mai multe cereri de transfer pentru un post vacant la o anumită instanţă.
Stabilirea unor astfel de criterii şi ordinea în care acestea se aplică, respectată întocmai în speţă, nu pot fi asimilate noţiunii de discriminare, în accepţiunea art. 16 din Constituţie, invocat de recurentă.
Pentru toate aceste considerente, reţinând legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., corelat cu art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2007 va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.R. împotriva hotărârii nr. 1966 din 5 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1483/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1543/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
