ICCJ. Decizia nr. 1487/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1487/2010
Dosar nr. 74/36/2009
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 256/CA din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul G.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a solicitat anularea Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 3399/C din 07 august 2009.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul nr. 3399/C/2008 emis de Procurorul General s-a dispus retragerea avizului conform pentru funcţionarea ca organ de cercetare al poliţiei judiciare comisarului şef G.I.
Acest act a fost emis în baza dispoziţiilor art. 201 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare.
Atât nota de fundamentare căt şi ordinul contestat fac trimitere la adresele emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi I.P.J. Constanţa şi reţin, ca motive ce au condus la luarea acestei măsuri: nerespectarea normelor de deontologie profesională dar şi neprofesionalism în realizarea sarcinilor de serviciu (tergiversarea nejustificată a dosarelor în lucru, acte premergătoare defectuos realizate, lăsarea în nelucrare a unor sesizări).
Astfel, prin adresa nr. x din anul 2007 Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa solicită Procurorului General să dispună retragerea avizului favorabil de funcţionare în calitate de organ de cercetare al poliţiei judiciare pentru comisarul şef G.I. În motivarea solicitării se reţine că acesta nu a respectat normele de deontologie profesională prin implicarea în medierea unor conflicte ivite între persoane fizice fără existenţa unui dosar penal (Dosar nr. 279/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa), efectuarea de cercetări în mod discreţionar (Dosar nr. 2037/P/2006), perturbarea derulării cercetărilor penale instrumentate de alţi lucrători de poliţie datorită relaţiilor personale cu persoanele cercetate (Dosar nr. 954/P/2005).
S-a reţinut că, în acest ultim dosar menţionat, reclamantul a împiedicat urmărirea penală, fapt ce a determinat sesizarea Parchetului Curţii de Apel Constanţa pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiuni de favorizare a infractorului, pronunţându-se Ordonanţa nr. 578/P/2006 de scoatere de sub urmărirea penală şi aplicarea unei amenzi administrative.
De asemenea, s-a mai reţinut tergiversarea în mod repetat şi nejustificat a cercetărilor precum şi disfuncţii de comunicare cu ofiţerii din cadrul Serviciului cercetări penale (Dosar nr. 1444/P/2006).
Aceste motivaţii sunt susţinute prin informarea nr. y din anul 2007, întocmită ca urmare a activităţii de supraveghere, din care rezultă întârzieri nejustificat de mari în activitatea de cercetare penală a comisarului şef G.I., acesta având repartizate dosare în care, din lunile ianuarie-februarie 2007, până în luna mai, nu efectuase niciun act de cercetare.
Aceeaşi situaţie se reţine şi în referatul întocmit la 22 mai 2007 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa. Se constată, în referat, că reclamantul nu administrase mijloace de probă şi nu cunoştea situaţia de fapt în multe din dosarele repartizate iar termenele fixate erau foarte întârziate. Mai mult, reclamantul se prezenta la Procuror pentru discutarea măsurii conexării unor cauze penale fără a avea cu el respectivele dosare, aceasta atitudine continuând şi după ce i s-a pus în vedere să prezinte şi cauzele în care solicita conexarea, pentru analizarea oportunităţii luării măsurii.
Prin adresa din 03 august 2006 Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa sesizează Parchetul Curţii de Apel în vederea efectuării cercetărilor penale faţă de comisarul şef G.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a infractorului.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa prin Ordonanţa nr. 578/P/2006 constată că activităţile reţinute în sarcina lui G.I. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen. dar, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen. a dispus scoaterea de sub urmărire şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii.
Plângerea formulată împotriva acestei ordonanţe a fost respinsă prin Ordonanţa nr. 65/II/2007, apreciindu-se ca legală şi temeinică soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi de aplicare a unei amenzi administrative.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, rezultă din documentaţia depusă la dosar că împotriva reclamantului au mai fost efectuate cercetări penale. Astfel, prin Ordonanţa nr. 1/P/2007 a Parchetului Curţii de Apel Constanţa s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui G.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi aplicarea sancţiunii administrative a amenzii precum şi neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 264 C. pen.
Prin Ordonanţa nr. 207/11/2/2007 s-a admis plângerea în sensul modificării temeiurilor legale ale ordonanţei de scoatere de sub urmărire pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 31 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) respectiv, aplicarea art. 11 pct. 1 lit. b), art. 10 lit. b1) din C. proc.pen. şi a art. 181 C. pen.
Reţine instanţa de fond, în temeiul ordonanţelor sus menţionate, că reclamantul a săvârşit faptele pentru care a fost cercetat penal, fapte ce constituie infracţiunile reţinute dar, dat fiind pericolul social redus şi circumstanţele personale ale reclamantului, acesta nu a fost trimis în judecată ci s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen.
În ceea ce priveşte sancţiunile disciplinare, prima instanţă constată că, în adresa din 25 februarie 2009 a I.P.J. Constanţa se menţionează că reclamantul nu a fost sancţionat disciplinar în cursul anilor 2007, 2008 şi 2009 până la data emiterii adresei iar în adresa nr. z din anul 2009 se arată că reclamantul a fost evaluat cu calificativele "foarte bun" în anii 2003-2006 şi "bun" pentru anii 2007 şi 2008. În adresa din 07 iulie 2008 I.P.J. Constanţa se menţionează că în cursul anului 2007 s-au efectuat cercetări prealabile în cazul reclamantului în 5 sesizări, cazuri ce au fost clasate, iar în anul 2008 în alte 3.
Într-una din aceste sesizări, reţine instanţa de fond, reclamantul a primit sancţiunea cu mustrarea scrisă dar, ca urmare a contestaţiei, sancţiunea a fost anulată apreciindu-se că fapta a fost prescrisă iar celelalte sesizări nu au fost finalizate. Intervenţia prescripţiei are ca efect nesancţionarea faptei dar nu echivalează cu nesăvârşirea ei iar faptul că s-a aplicat o sancţiune disciplinară constituie o premisă a săvârşirii abaterii disciplinare care, datorită prescripţiei, a rămas nesancţionată.
Raportat la înscrisurile sus menţionate, instanţa de fond constată că ordinul contestat este temeinic şi legal.
Astfel, se arată în considerentele sentinţei atacate, reclamantul şi-a îndeplinit necorespunzător sarcinile de serviciu, prin săvârşirea de fapte care întrunesc elementele unei infracţiuni şi care sunt incompatibile cu funcţia deţinută, a tergiversat un număr mare de dosare repartizate pentru a fi lucrate, prin neefectuarea actelor premergătoare şi aşa cum rezultă din referatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi din adresa I.P.J. Constanţa, acesta are o colaborare defectuoasă cu ofiţerii din cadrul poliţiei judiciare.
De asemenea, reţine instanţa de fond, ordinul contestat nu a fost emis numai în considerarea nerespectării normelor de deontologie profesională, ci şi pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu, astfel că apărarea reclamantului a fost înlăturată.
Art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare prevede că lucrătorii din cadrul poliţiei judiciare sunt desemnaţi de ministrul administraţiei şi internelor cu avizul favorabil al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 201 alin. (3) teza I din C. proc. pen.
Teza a II-a a art. 201 alin. (3) C. proc. pen. prevede că: "retragerea avizului conform al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce la încetarea calităţii de lucrător în cadrul poliţiei judiciare".
Prin urmare, arată instanţa de fond, avizul conform al Procurorului General este esenţial la numirea organelor de cercetare ale poliţiei judiciare ce îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Procurorului General, care îşi poate retrage avizul acordat.
Se arată în considerentele sentinţei recurate că legea specială este în consens cu normele de procedură penală în ceea ce priveşte desemnarea organelor de cercetare penală, astfel încât dispoziţiile tezei a II-a din art. 201 C. proc. pen., referitoare la retragerea avizului conform, nu vin în contradicţie cu legea specială. Această din urmă lege nu stipulează o prevedere contrară, art. 6 prevăzând posibilitatea Procurorului General de a propune eliberarea din funcţia de lucrător al poliţiei judiciare, fără a exclude posibilitatea retragerii avizului conform acordat la numirea în funcţie.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul G.I., solicitând modificarea ei în tot în sensul admiterii acţiunii sale şi anulării ordinului atacat.
Soluţia adoptată de prima instanţă a fost criticată din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinându-se, în esenţă, următoarele:
1. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa de a retrage avizul conform dreptului acordat lucrătorului de poliţie judiciară.
Potrivit art. 201 alin. (3) C. proc. pen., retragerea acestui aviz are ca efect încetarea, de drept a calităţii de lucrător în cadrul poliţiei judiciare şi ca atare, în raport cu prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 364/2004, acesta avea doar posibilitatea de a propune Ministerului Administraţiei şi Internelor eliberarea recurentului din funcţia de lucrător de poliţie judiciară.
2. Chiar dacă s-ar trece peste acest aspect, retragerea avizului conform s-a dispus în mod nejustificat, aspectele menţionate în ordin neîncadrându-se în prevederile stricte ale art. 6 alin. (2) din Legea nr. 360/2004, potrivit cărora eliberarea din funcţie se poate dispune numai pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către lucrătorii poliţiei judiciare a obligaţiilor ce le revin în activitatea desfăşurată în calitate de organ de cercetare penală a poliţiei judiciare.
În opinia recurentului, în lipsa unor sancţiuni disciplinare şi a unor calificative slabe nu se poate susţine că un anume lucrător de poliţie nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi revin.
În cazul său, au fost efectuate cercetări prealabile ca urmare a 5 sesizări în anul 2007 şi 3 sesizări în anul 2008, fără însă ca vreuna dintre acestea să fi condus la sancţionarea disciplinară.
Or, susţine recurentul, reţinerea de către instanţă a aspectelor consemnate în considerentele hotărârii echivalează cu aplicarea de către aceasta a unei/unor sancţiuni disciplinare, în condiţiile în care acest lucru nu intră în mod evident în competenţa sa.
Mai mult, pretinde recurentul, prin această eliberare din funcţie în mod direct, fără aplicarea prealabilă a unor sancţiuni disciplinare, i-a fost încălcat dreptul de exercitare a căilor de atac pe care le conferă legea în materia răspunderii disciplinare.
Recursul nu este fondat.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reţine că soluţia de respingere a acţiunii reclamantului este principial corectă, impunându-se doar substituirea parţială a considerentelor hotărârii, în sensul celor în continuare arătate.
În conformitate cu prevederile art. 201 alin. (3) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 60 din 6 septembrie 2006, ca organe de cercetare ale poliţiei judiciare funcţionează lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor, desemnaţi nominal de ministrul administraţiei şi internelor, cu avizul conform al Procurorului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Aceştia îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar retragerea avizului conform conduce la încetarea calităţii de lucrător în cadrul poliţiei judiciare.
Potrivit tezei finale a aceluiaşi text, atunci când legea specială prevede o procedură diferită de desemnare şi funcţionare a organelor de poliţie judiciară, se aplică dispoziţiile legii speciale.
Prin „avizul conform” prevăzut de acest text se realizează competenţa funcţională, în limitele şi cadrul expres reglementat de legiuitor, pentru funcţionarea ca organ de cercetare a poliţiei judiciare, Procurorul General exercitându-şi prerogativele ce îi sunt conferite de C. proc. pen. raportat la poliţia judiciară.
Ca atare, nu se poate reţine că acest aviz ar constitui un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, supus controlului de legalitate al instanţei specializate în această materie. Înalta Curte s-a pronunţat, de altfel, în mod constant, în sensul că actele emise în legătură directă cu activitatea Parchetelor nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar putea aprecia că avizul în discuţie a fost emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în sensul acestui text de lege, pentru realizarea componenţei administrative a activităţii Parchetului, se impune precizarea că, din această perspectivă, nu avizul poate avea decât caracterul unui act preparator, supus controlului de legalitate a instanţei de contencios administrativ numai odată cu actul final, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, organele de cercetare ale poliţiei judiciare sunt organizate şi funcţionează în structura aparatului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, iar în conformitate cu art. 6 numirea, promovarea şi eliberarea poliţiştilor din funcţiile structurilor poliţiei judiciare se fac prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.
Ca atare, este susceptibil de a fi contestat în condiţiile Legii nr. 554/2004 numai ordinul de eliberare din funcţia de poliţie judiciară, nu şi ordinul emis de Procurorul General potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. prin care se retrage avizul conform.
Prevederile art. 201 alin. (3) C. proc. civ. sunt în consens cu cele ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004, potrivit cărora lucrătorii din cadrul poliţiei judiciare sunt desemnaţi de ministrul administraţiei şi internelor cu avizul favorabil al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, nici din această perspectivă criticile aduse hotărârii nu sunt justificate, avizul Procurorului General fiind esenţial la numirea organelor de cercetare ale poliţiei judiciare ce îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea sa, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului.
Cum legea specială nu prevede o procedură diferită de desemnare şi funcţionare a organelor de poliţie judiciară, pentru a deveni incidente dispoziţiile tezei finale a art. 201 alin. (3) C. proc. pen., nu pot fi primite nici susţinerile recurentului referitoare la necompetenţa Procurorului General de a retrage avizul conform, acordat lucrătorului de poliţie judiciară. Art. 6 din Legea nr. 364/2004 prevede posibilitatea Procurorului General de a propune eliberarea din funcţie, dar nu exclude posibilitatea acestuia de a-şi retrage avizul conform care a fost esenţial la numirea în funcţie a recurentului.
Mai mult, exercitarea acestui drept nu este condiţionată de aplicarea în prealabil a unor sancţiuni disciplinare, legea făcând referire doar la neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către lucrătorii poliţiei judiciare a obligaţiilor ce le revin în calitate de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva sentinţei nr. 259/CA din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1491/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1483/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
