ICCJ. Decizia nr. 1489/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .
Decizia nr. 1489/2010
Dosar nr. 887/46/2009
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 180/F-C din 28 octombrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta D.M.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a anulat Ordinele nr. 513 din 23 aprilie 2009 şi nr. 808 din 22 mai 2009, emise de conducătorul autorităţii pârâte şi a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia de inspector şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea; de asemenea, instanţa de judecată a obligat pârâtul să plătească reclamantei diferenţa între salariul aferent funcţiei în care s-a dispus a fi reintegrată şi salariul încasat efectiv în funcţia publică de execuţie, începând cu 23 mai 2009, până la reintegrarea efectivă. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei plângerii prealabile, invocate de pârât.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, cu privire la fondul cauzei, că actele contestate sunt nelegale, ca o consecinţă a faptului că au fost emise în baza prevederilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Astfel, reţine instanţa de fond, s-a avut în vedere că, prin această decizie s-a statuat că OUG nr. 37/2009 afectează statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs pârâtul.
În motivarea căii de atac, recurentul a formulat critici de nelegalitate a hotărârii recurate, care pot fi sintetizate după cum urmează:
Acţiunea dedusă judecăţii este lipsită de obiect, deoarece intimata-reclamantă însăşi a solicitat mutarea definitivă în funcţia publică de execuţie vacantă în care a fost numită prin Ordinul nr. 808 din 22 mai 2009.
Conform art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, funcţiile publice de natura celei deţinute de intimata-reclamantă au fost eliminate din categoria funcţiilor publice, reglementate de Legea nr. 188/1999, această măsură fiind menţinută de OUG nr. 105/2009.
În plus, arată recurentul, prin Ordinul nr. 513 din 23 aprilie 2009 au fost executate dispoziţiile imperative prevăzute de OUG nr. 37/2009.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, prin actele administrative contestate, emise de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, intimata-reclamantă a fost eliberată din funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea şi trecută pe o funcţie publică de execuţie.
Temeiul juridic al acestor măsuri administrative îl constituie, aşa cum rezultă în mod explicit din chiar preambulul actelor administrative prin care au fost dispuse, art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, precum şi cele ale HG nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale; de asemenea, în ce priveşte Ordinul nr. 808 din 22 mai 2009, este invocat, ca temei juridic pentru emiterea acestuia, alături de actele normative susmenţionate, şi Ordinul nr. 513 din 23 aprilie 2009.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Astfel, controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Cu privire la acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimata-reclamantă a solicitat anularea actelor administrative de eliberare din funcţia de conducere şi, respectiv, de trecere într-o funcţie publică de execuţie, temeiul juridic al cererii sale fiind Legea nr. 554/2004.
După cum s-a arătat anterior, măsurile contestate au avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatei-reclamante din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că atât OUG nr. 37/2009 cât şi legea de aprobare a acestei ordonanţe au fost declarate ca neconstituţionale, prin Decizia nr. 1257/2009; aceasta, deoarece analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispoziţiile ordonanţei.
Înalta Curte arată că actele şi măsurile adoptate în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi, în consecinţă, în mod corect au fost anulate de instanţa de fond.
Recurentul a invocat, de asemenea neîntemeiat, incidenţa în cauză a OUG nr. 105/2009, arătând că aceasta preia în integritate şi cu modificări nesemnificative conţinutul dispoziţiilor OUG nr. 37/2009.
Or, reţinând că OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009 conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, a constatat că sunt neconstituţionale şi prevederile celui din urmă act normativ.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 180/F-C din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1488/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1490/2010. Contencios → |
|---|
