ICCJ. Decizia nr. 1494/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .
Decizia nr. 1494/2010
Dosar nr. 852/59/2009
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 975 din 23 iunie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A.I., B.D., P.I.C., S.C., D.S., G.M., ş.a., împotriva sentinţei nr. 81/CA din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Invocând prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., împotriva deciziei susmenţionate au formulat cerere de revizuire recurenţii, susţinând că aceasta este potrivnică deciziilor nr. 605 din 22 mai 2008 şi nr.92 din 22 ianuarie 2009 ale Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cererea de revizuire este inadmisibilă.
Astfel, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (…) dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".
Revizuirea este, aşadar, o cale extraordinară de atac, de retractare, care potrivit prevederilor legale citate, poate avea ca obiect numai hotărârile definitive, precum şi hotărârile date de instanţele de recurs, atunci când evocă fondul.
Evocarea fondului de către instanţa de recurs presupune ca, în cadrul soluţionării căii de atac, instanţa de control judiciar să facă fie o proprie analiză a probelor administrate în cauză, de natură să conducă la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de fond, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, urmând să dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.
Or, în cauza de faţă, prin Decizia pronunţată de instanţa de recurs, a cărei revizuire se solicită, a fost respins recursul formulat împotriva hotărârii instanţei de fond atacate, aceasta fiind menţinută ca legală şi temeinică, astfel încât nu este îndeplinită condiţia evocării fondului.
Pe de altă parte, dispoziţiile legale mai sus citate, invocate de revizuenţi drept temei al cererii lor, reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Raţiunea reglementării acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi. Într-o asemenea situaţie, executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia creată de existenţa hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.
În cauza de faţă, se constată, însă, că hotărârile invocate de revizuenţi nu întrunesc condiţiile de mai sus, în speţă neaflându-ne în prezenţa triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi.
Pentru considerentele arătate, cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de A.I., B.D., P.I.C., S.C., D.S., ş.a., împotriva deciziei nr. 975 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1490/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1499/2010. Contencios → |
---|