ICCJ. Decizia nr. 1490/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1490/2010
Dosar nr. 1181/46/200.
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 154/F-CONT din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţiile de necompetenţă materială şi teritorială, invocate din oficiu, şi a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta SC I. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului, având ca obiect cererea societăţii reclamante de suspendare a executării adreselor nr. 61635 din 25 septembrie 2007 şi nr. 21018 din 04 februarie 2009, precum şi a măsurii de reziliere a contractului de concesiune nr. 15 din 16 noiembrie 2005, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 948/54/2008 aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cauza se soluţionează pe calea contenciosului administrativ, întrucât art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative, contractele încheiate de autorităţile publice, ce au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, etc. Potrivit art. 4 din Legea nr. 268/2001, Agenţia Domeniilor Statului este instituţie de interes public, având printre atribuţii concesionarea terenurilor cu destinaţie agricolă, ce aparţin domeniului public sau privat al statului, sens în care s-a arătat că şi dosarul nr. 948/54/2008 (fondul cauzei prezente) este soluţionat tot de către Secţia de contencios administrativ a aceleiaşi instanţe.
Referitor la competenţa materială, prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 stabilesc în sarcina tribunalelor soluţionarea litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale, precum şi cele ce cuprind datorii, cu o valoare mai mică de 5 miliarde de lei.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei, nu Agenţia Domeniilor Statului este instituţia centrală, ci Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în subordinea căruia se află, iar valoarea convenţiei în discuţie este mai mică decât cea indicată de către legiuitor.
In ceea ce priveşte competenţa teritorială, reţine prima instanţă, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 obligă reclamantul să se adreseze instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Reclamanta, însă, nu a ales niciuna dintre cele două instanţe, aşa încât se va alege domiciliul pârâtului, având în vedere şi dispoziţiile art. 5 C. proc. civ.
2. Motivele de recurs prezentate de recurenta-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, în termen legal a declarat recurs pârâta.
Recurenta a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate solicitând, în principal, modificarea în tot a acesteia cu consecinţa trimiterii cauzei spre competentă soluţionare Secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti şi în subsidiar trimiterea cauzei la instanţa de contencios administrativ competentă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, raportat la următoarele aspecte:
- greşit prima instanţă a invocat din oficiu atât necompetenţa sa materială cât şi pe cea teritorială, fără a motiva în concret aspectele avute în vedere şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, mai cu seamă că solicitarea recurentei a fost în sensul trimiterii cauzei la o instanţă comercială;
- competenţa în cauză revine instanţei comerciale determinată conform art. 5 C. proc. civ., cererea urmând a se face la instanţa domiciliului pârâtului, respectiv la Tribunalul Bucureşti, cu atât mai mult cu cât, potrivit contractului de concesiune nr. 15 din 16 noiembrie 2005 obligaţiile comerciale au luat naştere în Bucureşti, locul încheierii contractului care este şi locul plăţii redevenţei;
- Agenţia Domeniilor Statului este o instituţie de interes public, cu personalitate juridică, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, având caracter financiar şi comercial, astfel că în aprecierea recurentei prezenta acţiune este de competenţa Secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti;
- în subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că actele a căror suspendare se solicită sunt acte administrative, recurenta consideră că este competentă Curtea de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, să soluţioneze cauza, dată fiind poziţia de instituţie publică centrală a Agenţiei Domeniilor Statului, fiind irelevantă din această perspectivă împrejurarea că această autoritate este subordonată Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar Analizând sentinţa de declinare a competenţei ce formează obiectul prezentului recurs, prin prisma prevederilor legale incidente, raportat la obiectul acţiunii, dar şi la criticile recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că recursul de faţă este fondat şi urmează a fi admis, în limitele şi pentru considerentele în continuare arătate.
În acord cu instanţa de fond şi raportat la obiectul acţiunii de chemare în judecată vizând cererea SC I. SRL de suspendare a executării mai multor acte administrative expres arătate, incluzând măsura rezilierii contractului de concesiune nr. 15 din 16 noiembrie 2005 încheiat de această reclamantă cu recurenta Agenţia Domeniilor Statului, Înalta Curte apreciază că prezenta cauză are natura administrativă şi urmează a fi soluţionată în raport de prevederile Legii nr. 554/2004, republicată, incidente în cauză.
Raportat la data încheierii contractului, potrivit art. 2 lit. c) din sus arătatul act normativ, contractul de concesiune încheiat de autorităţile publice, Agenţia Domeniilor Starului fiind instituţie de interes public şi care are ca obiect, inter alia punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, este asimilat actelor administrative astfel cum sunt acestea definite în respectivul text de lege.
Din această perspectivă admiterea de către instanţa de fond a excepţiei de necompetenţă materială apare ca fiind neîntemeiată, astfel că şi argumentele subsidiare ale recurentei, pe acest aspect sunt fondate şi urmează a fi primite în sensul respingerii excepţiei de necompetenţă materială, invocată din oficiu.
Cât priveşte determinarea din punct de vedere teritorial a instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze prezenta cauză raportat la obiectul ei, respectiv suspendarea executării actelor administrative indicate, incluzând măsura rezilierii contractului de concesiune, Înalta Curte reţine că în mod greşit prima instanţă s-a raportat la prevederea art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată, urmând criteriul valoric prevăzut şi stabilind astfel că Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, este instanţa competentă.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 14 din legea actuală a contenciosului administrativ, potrivit cu care în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, în condiţiile arătate, persoana vătămată, poate solicita instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond, rezultă că pot fi suspendate numai actele administrative cu caracter unilateral.
Cu alte cuvinte, contractele administrative, deşi au fost asimilate de noua lege cu actele administrative, nu pot face obiectul unei măsuri de suspendare a efectelor lor juridice, întrucât acestea nu au caracter unilateral fiind acte juridice bilaterale sau multilaterale.
Aşa fiind, în considerarea celor arătate şi primind criticile recurentei, în limitele considerentelor subsidiare prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 şi art. 2 şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată, va admite recursul de faţă şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge excepţia de necompetenţă materială invocată dar o va admite pe cea de necompetenţă teritorială şi în consecinţă va declina competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în considerarea poziţiei publice centrale a autorităţii pârâte, criteriul valoric fiind irelevant, pentru cele deja învederate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei nr. 154/F-CONT din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite excepţia de necompetenţă teritorială invocată, respinge excepţia de necompetenţă materială şi, în consecinţă declină competenţa de soluţionare a cauzei privind-o pe reclamanta SC I. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1489/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1494/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
