ICCJ. Decizia nr. 1499/2010. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1499/2010

Dosar nr. 833/46/200.

Şedinţa publică din 17 martie 201.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 19 iunie 2009 şi completată cu cererea depusă la 10 august 2009, reclamantul N.M. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Autoritatea Naţională a Vămilor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice, să se dispună anularea OUG nr. 37/2009, a preavizului nr. 23.303 din 24 aprilie 2009, a Ordinelor nr. 1099 din 22 mai 2009 şi nr. 1.310 din 22 mai 2009, reintegrarea sa în funcţia de director executiv în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Vâlcea sau într-o funcţie publică de conducere similară, precum şi obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale, reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit în funcţia publică deţinută anterior emiterii actelor contestate şi salariul încasat în funcţia publică ocupată după această dată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că OUG nr. 37/2009 este neconstituţională şi nelegală, întrucât afectează dreptul la muncă prevăzut de art. 41 din Constituţie şi încalcă dispoziţiile Legii nr. 188/1999 şi ale Legii nr. 24/2000, care reglementează principiul legalităţii şi al stabilităţii în exercitarea funcţiei publice şi elementele obiective ale situaţiei extraordinare necesare pentru adoptarea unui asemenea act normativ.

Nelegalitatea Ordinelor nr. 1099 din 22 mai 2009 şi nr. 1310 din 22 mai 2009 a fost invocată în principal ca o consecinţă a nelegalităţii actului normativ în baza cărora au fost emise, dar şi pentru nemotivarea în fapt şi în drept a măsurilor dispuse cu privire la statutul său de funcţionar public.

Reclamantul a invocat şi necompetenţa autorităţii emitente a Ordinului nr. 1310/2009, arătând că eliberarea sa din funcţie trebuia dispusă de persoana care l-a numit, respectiv de către Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu avizul conform al Ministrului Finanţelor Publice, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din HG nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor.

Pârâtul Guvernul României a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea că nu are atribuţii legale în legătură cu raporturile juridice deduse judecăţii. Acelaşi pârât a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, argumentând că dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 exclud din competenţa instanţelor judecătoreşti atribuţia anulării ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă ale guvernului.

În interesul pârâtului Guvernul României a formulat cerere de intervenţie Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând respingerea ca inadmisibilă a cererii de anulare a OUG nr. 37/2009, care nefiind un act cu caracter administrativ, nu este supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ.

Pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat excepţia lipsei de interes a acţiunii, cu motivarea că reclamantul şi-a exprimat opţiunea de a fi numit într-o funcţie publică de execuţie. Aceeaşi pârâtă a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că reclamantul se află în raporturi de serviciu cu o altă autoritate şi anume, cu Autoritatea Naţională a Vămilor.

Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 171/F-C din 21 octombrie 2009, prin care a respins excepţiile invocate de pârâţi ca nefondate, a respins ca fiind rămasă fără obiect cererea de anulare a OUG nr. 37/2009, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, a admis în parte acţiunea, a dispus anularea preavizului nr. 23.303 din 24 aprilie 2009 şi a Ordinelor nr. 1099 din 22 mai 2009 şi nr. 1.310 din 22 mai 2009 şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia avută anterior, cu obligaţia plăţii drepturilor salariale cuvenite, începând cu data emiterii actelor anulate şi până la reintegrarea efectivă.

Cererea de anulare a OUG nr. 37/2009 a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect, ca urmare a abrogării exprese dispusă prin OUG nr. 105/2009.

Excepţiile invocate de Guvernul României şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive au fost respinse faţă de calitatea celor doi pârâţi de emitenţi ai actelor deduse judecăţii. Astfel, s-a avut în vedere că pârâtul Guvernul României are calitate procesuală în cererea de anulare a OUG nr. 37/2009, iar pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are de asemenea legitimare procesuală în cererea de anulare a preavizului nr. 23.303 pe care l-a întocmit la data de 24 aprilie 2009.

Instanţa de fond a respins şi excepţia lipsei de interes a acţiunii, reţinând că opţiunea reclamantului pentru ocuparea unei funcţii publice inferioară a fost exprimată numai în vederea menţinerii calităţii de funcţionar public şi nu semnifică renunţarea la funcţia publică de conducere deţinută anterior.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a fost de asemenea respinsă, întrucât reclamantul a dovedit formularea reclamaţiei administrative în condiţiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, instanţa de fond a constatat nelegalitatea ordinelor atacate, cu motivarea că pârâţii au schimbat în mod unilateral şi abuziv funcţia publică ocupată de reclamant, fără a exista o reorganizare efectivă sau modificarea atribuţiilor exercitate.

Nelegalitatea actelor administrative a fost constatată şi pentru lipsa motivării în fapt şi în drept a măsurii adoptate, ceea ce este de natură să prejudicieze interesele funcţionarului public. Sub acest aspect, s-a reţinut că ordinele atacate de reclamant nu au prevăzut natura măsurii dispuse pentru modificarea unilaterală a raporturilor de muncă, nefiind precizat dacă a intervenit un transfer, o mutare definitivă sau o sancţiune disciplinară.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Ca prim motiv de recurs s-a invocat soluţionarea greşită a excepţiei privind lipsa de interes în promovarea acţiunii pentru anularea preavizului nr. 233303 din 24 aprilie 2009 şi Ordinului nr. 1099 din 22 mai 2009, cu motivarea că se impunea admiterea acestei excepţii faţă de cererea înregistrată sub nr. 27514 din 14 mai 2009 la Autoritatea Naţională a Vămilor, prin care intimatul-reclamant a solicitat numirea în funcţia publică de execuţie de inspector vamal I superior 1 la Biroul Financiar, contabilitate şi Achiziţii Publice din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Vâlcea.

Soluţia de respingere a excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi a Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală, a fost de asemenea criticată de cele două autorităţi administrative, arătându-se că acestea nu au încheiat raporturi de serviciu cu intimatul-reclamant, care îndeplineşte o funcţie publică în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor.

Recurenta Autoritatea Naţională a Vămilor a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că judecătorul fondului nu a respectat obligaţia de a indica în cadrul hotărârii motivele de fapt şi de drept ale soluţiei pronunţate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, recurentele au solicitat modificarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivând că instanţa de fond a dat o interpretare şi aplicare eronată a legii.

Faţă de temeiurile de drept avute în vedere la adoptarea măsurilor dispuse prin actele administrative contestate, s-a arătat că instanţa de fond a dispus în mod greşit anularea lor, deşi au fost emise de autoritatea competentă, ca urmare a reorganizării activităţii în cadrul sistemului vamal, reorganizare prevăzută de OUG nr. 37/2009 pentru eficientizarea activităţii instituţiilor publice şi a actului managerial.

De asemenea, recurentele au arătat că actele deduse judecăţii au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 188/1999 referitoare la perioada de preaviz, la motivarea măsurilor dispuse şi la posibilitatea oferită funcţionarului public de a opta pentru ocuparea unei funcţii publice vacante, corespunzătoare pregătirii profesionale şi vechimii în funcţia publică.

Recurentele au precizat că nici nu este posibilă executarea dispoziţiei privind reintegrarea intimatului-reclamant în funcţia publică deţinută anterior, întrucât funcţia de director executiv a fost desfiinţată, iar pentru ocuparea unei funcţii de conducere echivalentă, respectiv funcţia de director coordonator, este necesară îndeplinirea procedurii stabilite prin HG nr. 527/2009 privind aprobarea modelului cadru al contractului de management.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a constatat întemeiat existenţa interesului juridic al intimatului-reclamant pentru formularea acţiunii în justiţie având ca obiect anularea preavizului nr. 23.303 din 24 aprilie 2009 şi a Ordinelor nr. 1.099 din 22 mai 2009 şi nr. 1310 din 22 mai 2009.

Opţiunea exprimată de intimatul-reclamant prin cererea nr. 27514 din 14 mai 2009 pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie nu este de natură să dovedească lipsa de interes a acţiunii prin care s-a contestat legalitatea actelor administrative referitoare la o altă funcţie publică, respectiv o funcţie publică de conducere.

În consecinţă, recurentele au reiterat neîntemeiat excepţia lipsei de interes a acţiunii, fără a avea în vedere că funcţia publică pentru care a fost exprimată opţiunea intimatului-reclamant nu este echivalentă funcţiei publice din care acesta a fost eliberat.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a fost corect respinsă de instanţa de fond faţă de prevederile art. 1 şi art. 2 din HG nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi art. 2 din HG nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor.

Conform acestor reglementări, Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sunt autorităţi ierarhic superioare Autorităţii Naţionale a Vămilor şi în această calitate au fost sesizate de intimatul-reclamant în procedura administrativă prealabilă.

Legitimarea procesuală pasivă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală este de altfel şi consecinţa calităţii acesteia de autoritate emitentă a preavizului nr. 233 303 din 24 aprilie 2009 şi a Ordinului nr. 1099 din 22 mai 2009, actele administrative pentru care a fost formulată acţiunea în anulare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se dovedeşte a fi nefondat, întrucât hotărârea instanţei de fond cuprinde argumentele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei, fiind astfel respectate cerinţele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Modificarea hotărârii instanţei de fond a fost neîntemeiat solicitată de recurente în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatându-se că sunt nefondate criticile formulate pe fondul pricinii.

Actele administrative contestate în cauză au fost emise în baza OUG nr. 37/2009, iar prin Decizia nr. 594 din 24 aprilie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, în cadrul controlului anterior promulgării legii de aprobare a ordonanţei, s-a constatat neconstituţionalitatea reglementării, ca urmare a încălcării normelor referitoare la adoptarea ordonanţei de urgenţă prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituţie.

Neconformitatea actului normativ aplicat de recurente cu prevederile constituţionale afectează legalitatea actelor administrative deduse judecăţii, astfel că a fost corect admisă acţiunea în anulare formulată de intimatul-reclamant.

Independent de efectele deciziei pronunţate în exercitarea controlului de constituţionalitate, se constată că, la data pronunţării instanţei de fond, actul normativ în baza căruia au fost emise actele administrative contestate nu mai era în vigoare, fiind abrogat expres prin art. XIV alin. (1) din OUG nr. 105/2009 publicată în M.Of., Partea I, nr. 668 din 6 octombrie 2009.

În atare situaţie, se dovedeşte a fi neîntemeiată şi susţinerea privind imposibilitatea executării dispoziţiei privind reintegrarea intimatului-reclamant, dat fiind că actul normativ care a prevăzut desfiinţarea funcţiei publice de conducere deţinută de acesta nu mai produce efecte juridice.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Argeş, de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 171/F-C din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1499/2010. Contencios