ICCJ. Decizia nr. 150/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .
Decizia nr. 150/2010
Dosar nr. 8117/2/2008
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 766 din 25 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de F.S.V. România, în numele membrilor săi H.I., ş.a., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A., şi a obligat-o pe aceasta din urmă să acorde pentru fiecare reclamant, lunar, începând cu data de 10 decembrie 2006, câte 20 de tichete de masă, precum şi majorarea salarială de 25 % faţă de salariile prevăzute de OG nr. 2/2006, pentru perioada 10 decembrie 2006 - 31 decembrie 2006. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de judecată a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului B.G.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanţii, membrii ai organizaţiei sindicale care a formulat acţiunea în numele lor, sunt funcţionari ai instituţiei pârâte, aspect necontestat de aceasta.
În calitatea lor, susmenţionată, reclamanţii au dreptul, începând cu data de 10 decembrie 2006, când a intrat în vigoare Legea nr. 435/2006, la 20 de tichete de masă, conform prevederilor art. 23 din acest act normativ, care nu condiţionează acordarea tichetelor de limita prevederilor bugetare şi a căror aplicare are prioritate în raport cu prevederile Legii nr. 142/1998, invocate de pârâtă, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
De asemenea, reţine prima instanţă, sporul salarial de 25% se cuvine reclamanţilor în temeiul art. 38 din aceeaşi Lege nr. 435/2006, potrivit cărora „Salariile de bază ale funcţionarilor publici din instituţiile sanitar-veterinare publice sunt mai mari cu 25% faţă de salariile prevăzute de OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006.".
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.; în motivarea recursului, pârâta a reiterat, în esenţă, apărările invocate în faţa instanţei de fond, în sensul că drepturile solicitate de reclamantă, în numele membrilor săi, se acordă acestora în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate potrivit legii, fiind, aşadar, drepturi sub condiţie, condiţie constând în prevederea sumelor necesare în bugetul fiecărui minister în parte.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, personalul încadrat în unităţile sanitar-veterinare publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat beneficiază lunar de 20 de tichete de masă cu excepţia pensionarilor".
Dispoziţiile legale citate au un caracter imperativ şi nu lasă loc de interpretare, fiind evident că nu ne aflăm în prezenţa unui drept sub condiţie, aşa cum susţine recurenta, dreptul reclamanţilor - membrii ai F.S.V. România, fiind născut exclusiv din legea specială, Legea nr. 435/2006, care le este aplicabilă.
Astfel fiind, prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă şi cele ale art. 3 din OUG nr. 88/2006 pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum şi unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, invocate de recurentă, care condiţionează acordarea tichetelor de masă de resursele bugetare şi, respectiv, înlătură acordarea tichetelor de masă în anul 2007, nu sunt aplicabile în speţă, fiind norme legale cu caracter general şi, în plus, anterioare adoptării legii speciale.
Referitor la sporul salarial de 25%, pentru perioada 10 decembrie 2006 – 31 decembrie 2006, se reţine că funcţionarii publici, membrii ai sindicatelor componente ale intimatei-reclamante, sunt îndreptăţiţi la această mărire salarială în baza prevederilor art. 38 din Legea nr. 435/2006, potrivit cărora „salariile de bază ale funcţionarilor publici din instituţiile sanitar-veterinare publice sunt mai mari cu 25% faţă de salariile prevăzute de OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006".
Aşa cum rezultă, în mod explicit, din prevederile legale citate, acordarea respectivului drept este o obligaţie legală a recurentei-pârâte A.N.S.V.S.A., obligaţie nesupusă nici unei condiţii, aşa cum, printr-o interpretare greşită a textului legal, susţine recurenta.
De altfel, practica Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este unitară în această materie, în sensul acordării drepturilor respective personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.S.V.S.A. împotriva sentinţei nr. 766 din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 15/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1520/2010. Contencios → |
|---|
