ICCJ. Decizia nr. 1547/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1547/2010
Dosar nr. 8290/2/200.
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1393 din 1 aprilie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei Uniunea Naţională a Judecătorilor din România prin care solicită instanţei să dispună anularea art. 1 pct. 1 al Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie 2009 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005.
Admiţând acţiunea, instanţa de fond a suspendat executarea art. 1 pct. 11 al Hotărârii Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie 2008 pentru modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Totodată, a dispus şi anularea art. 1 pct. 11 al Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie 2008 pentru modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564/2008 a fost emisă prin încălcarea competenţelor Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Inspecţiei judiciare, întrucât art. 38 din Legea nr. 317/2004 şi pct. 22 şi 23 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, adoptat prin Hotărârea nr. 326/2005, prevăd atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii doar în ceea ce priveşte adoptarea Codului deontologic şi asigurarea publicării acestui cod. Nimic nu împuterniceşte Consiliul Superior al Magistraturii, reţine instanţa, să strângă date legate de conduita judecătorilor şi procurorilor sau să judece asemenea acte.
S-a mai reţinut de către instanţa de fond că această hotărâre încalcă şi comentariile oficiale ale principiilor de la Bongalore (ONU) potrivit căreia instituţia care se ocupă de etica profesională sau deontologie trebuie să fie separată de instituţia care are competenţe în materie disciplinară.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Consiliul Superior al Magistraturii, criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
S-a apreciat în recurs că în mod nelegal a reţinut prima instanţă că hotărârea în litigiu a fost emisă cu încălcarea competenţelor Consiliului Superior al Magistraturii şi Inspecţiei Judiciare, că este în contradicţie cu Avizul nr. 3 al Comitetului Consultativ al Judecătorilor Europeni referitor la deontologie şi că se încalcă principiul „non bis in idem".
Recursul este întemeiat şi va fi admis.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a solicitat anularea Hotărârii nr. 564/2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea s-a solicitat şi suspendarea actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Din probele admise şi administrate, se reţine de instanţa supremă că prin hotărârea atacată Consiliul Superior al Magistraturii a făcut o serie de modificări la Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 cu modificările ulterioare care în art. 40, stabileşte expres obligaţia Secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii de a soluţiona sesizările privitoare la conduita necorespunzătoare a judecătorilor şi procurorilor.
Fără putinţă de tăgadă este de atributul Consiliului Superior al Magistraturii conform legii atât competenţa de a adopta Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, cât şi aceea de a soluţiona sesizările privind încălcarea acestora.
Nu se poate afirma că dispoziţiile Legii nr. 317/2004 ar fi contrare Constituţiei României, atâta vreme cât art. 133 din Constituţie constată rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei în România. Desigur hotărârea prin care se constată încălcarea normelor deontologice de către un magistrat, are legătură cu cariera acestuia în planul evaluării activităţii sale.
Consiliul Superior al Magistraturii nu are atribuţii de legiferare, dar conform Legii nr. 317/2004 republicată, Consiliul Superior al Magistraturii este abilitat legal să emită Regulamentul şi să soluţioneze sesizările privind încălcarea prevederilor acestuia.
Nu este corectă nici susţinerea reclamantei în sensul invocării principiului „non bis in idem", întrucât dacă fapta care este obiect al verificării constituie abatere disciplinară, magistratul este supus uneia dintre sancţiunile disciplinare, iar dacă fapta reprezintă o încălcare a Codului deontologic, se urmează procedura reglementată de acesta, nefiind vorba despre o dublă sancţionare pentru aceeaşi faptă.
Referitor la suspendarea actului în litigiu, din ansamblul probator admis şi administrat, este fără putinţă de tăgadă că în speţă nu operează prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 544/2004, întrucât nu sunt întrunite dispoziţiile legale, de excepţie avute în vedere de legiuitor.
Nu sunt dovedite nici paguba iminentă şi nici cazul bine justificat care să conducă instanţa la o astfel de soluţie în condiţiile în care reclamanta nu justifică o aparenţă de nelegalitate a actului contestat.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii este întemeiat şi va fi admis.
Se va modifica sentinţa atacată şi se va respinge acţiunea formulată de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 1393 din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 154/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 155/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
