ICCJ. Decizia nr. 1550/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1550/2010
Dosar nr. 2228/36/2008
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C.M. R. SA a chemat în judecată A.N.A.F. – Direcţia Generală Juridică, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea parţială a:
- raportului de inspecţie fiscală nr. 12699 din 24 martie 2008 pentru suma de 150.455lei şi întocmirea unui act de verificare care să reflecte situaţia de fapt şi de drept;
- anularea Deciziei nr. 233 din 30 iunie 2008 privind soluţionarea contestaţiei depusă de S.C.M. R. SA pentru suma de 150.455 lei şi Deciziei de impunere nr. 88 din 24 martie 2008;
- anularea parţială a Deciziei de impunere nr. 88 din 24 martie 2008 pentru aceeaşi sumă (150.455 lei) şi aceleaşi considerente;
- recalcularea majorărilor de întârziere raportat la sumele contestate şi la existenţa reciprocă a unor creanţe în favoarea reclamantei;
- compensarea obligaţiilor de restituire cu cele de plată aşa cum a solicitat anterior şi conformitate cu controlul ulterior ca fiind cuvenite, urmând ca diferenţa cuvenită să fie restituită în cont.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că organele de inspecţie fiscală, faţă de solicitarea sa în legătură cu soluţionarea unor deconturi TVA, au procedat la efectuarea unui control ulterior, în timpul căruia au fost stabilite, în mod eronat, unele sume ca nefiind permise la deductibilitate.
Astfel, în legătură cu obligaţia prezentării în original a facturii fiscale, pentru a putea deduce TVA, reclamanta a considerat că aprecierea organelor fiscale este eronată de vreme ce factura se transmite valabil şi prin fax sub condiţia să conţină informaţiile cerute ca document justificativ.
În legătură cu deducerea TVA pentru bunuri presupuse a priori nejustificat reclamanta a arătat că nu împărtăşeşte punctul de vedere al organului, fiscal făcând trimitere la art. 1601 alin. (2) lit. a) şi, lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
În fine, reclamanta a arătat că în legătură cu nedeductibilitatea TVA a unui comision nu poate fi de acord cu organul de control, deoarece pentru plăţile efectuate care reprezintă comision a avut în vedere o activitate de intermediere şi că atâta timp cât intermediarul a prezentat factura fiscală pentru comision cuvenit nimeni nu poate interpreta întinderea acestuia.
Reclamanta a mai solicitat şi suspendarea executării actului administrativ atacat, întrucât indiferent de soluţia ce va fi dată prezentei acţiuni, are de încasat după compensare o sumă de 131.361 lei şi că a solicitat această compensare prin deconturi TVA, prin contestaţie şi scrisori separate iar organul fiscal, fără a opera compensarea a emis Decizia de impunere pentru suma de 226.107 lei, decizie ce poate fi pusă de îndată în executare.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 148/CA din 8 aprilie 2009 a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC S.C.M. R. SA.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale HG nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 371/2003 privind Codul fiscal conform cărora justificarea deducerii TVA se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 145 alin. (8) Cod Fiscal, iar în lipsa acestor documente nu este îndreptăţită la deducerea TVA.
În privinţa contestării refuzului autorităţii fiscale de deducere a TVA pentru bunurile achiziţionate în scopul dezmembrării şi valorificării deşeurilor s-a constatat că societatea reclamantă nu a depus nicio dovadă în sensul celor susţinute.
Prin deducerea TVA aferentă facturilor emise de SC A.I., prin care s-a plătit comision fără ca serviciile să fie efectiv prestate, instanţa a stabilit că reclamanta a încălcat art. 145 alin. (2) şi (3) Cod fiscal şi cu a arătat care sunt furnizorii ale căror livrări s-au efectuat ca urmare a intermedierii comisionarului sau SC A.I.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta SC A.I.
Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. s-a arătat, în esenţă, că instanţa şi-a însuşit susţinerile pârâtei şi că în mod greşit a respins o probă esenţială în dezlegarea cauzei, respectiv proba cu expertiza contabilă, astfel că soluţia pronunţată este rezultatul interpretării greşite a actului dedus judecăţii şi a dispoziţiilor legale aplicabile pentru deducerea TVA în condiţiile în care organele fiscale nu au contestat documentele aflate la dosarul cauzei.
S-a mai arătat că instanţa a ignorat că atâta timp cât s-au cumpărat bunuri pentru care a fost plătit TVA, colectat de către vânzător pentru a fi virat la buget este firesc ca în procesul valorificării reclamanta să deducă această taxă, o altă interpretare fiind de natură a accepta că se admite îmbogăţirea fără justă cauză a bugetului de stat.
S-a apreciat ca eronată şi interpretarea raportată la situaţia de fapt pentru plata comisionului, întrucât comisionul se achită în condiţiile în care comisionarul facilitează cumpărarea mărfurilor de la alte societăţi şi nu de la comisionar.
Prin întâmpinare, A.N.A.F. a solicitat menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate, apreciind că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi invocate de recurentă.
Examinând cauza prin prisma susţinerilor recurentei şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., în raport de obiectul acţiunii formulate de SC A.I. şi de materialul probator administrat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
Pe baza unei situaţii de fapt corect reţinute, prima instanţă a evaluat acţiunea reclamantei prin raportare la normele legale incidente, respectiv cele ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
În considerentele sentinţei s-au explicat motivele pentru care proba cu expertiza contabilă nu este utilă în cauza dedusă judecăţii, ţinând seama de obiectivele propuse de reclamantă şi de faptul că aceasta nu a depus înscrisurile în dovedirea punctelor 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată, subliniindu-se că organul fiscal nu contestă sumele în discuţie, deci nu este vorba de o chestiune de calcul, ci de chestiuni legate de interpretarea/aplicarea normelor juridice.
Nu poate fi primită critica recurentei privind interpretarea şi aplicarea trunchiată a prevederilor legale.
- Ţinând seama că perioada verificată este cuprinsă între octombrie 2005 – noiembrie 2006 şi de prevederile Codului fiscal în forma în vigoare la acel moment, în mod just s-a apreciat că organul fiscal nu a acceptat la deducere suma de 15.115 lei reprezentând TVA, aspect care nu poate fi pus la îndoială faţă de art. 145 alin. (8) lit. a) Cod Fiscal şi de pct. 51 alin. (1) din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii privind Codul fiscal, facturile în copie xerox neputând constitui documente de justificare şi înregistrare în contabilitate a unor cheltuieli de aprovizionare şi de deducere TVA aferente, în condiţiile în care pe exemplarele în copie nu există menţiunea „reconstituit".
- În privinţa sumei reprezentând TVA neacceptat la deducere, aferentă achiziţiilor de bunuri în scopul dezmembrării şi valorificării deşeurilor (95.709 lei), s-a constatat în mod corect că societatea reclamantă a dedus în mod greşit TVA aferent acestor achiziţii care sunt supuse măsurilor de simplificare, mai exact cu încălcarea prevederilor Cod Fiscal, respectiv a art. 1601 alin. (2) lit. a) ( în vigoare până la 31 decembrie 2006) şi respectiv art. 160 alin. (2) lit. a) (în vigoare începând cu 1 ianuarie 2007), coroborate cu pct. II din Ordinul nr. 507/2005 privind aprobarea Deciziei nr. 1 a Comisiei Fiscale pentru aprobarea soluţiilor privind aplicarea unitară a unor prevederi referitoare la accize, TVA şi probleme de procedură fiscală.
- Referitor la suma reprezentând TVA aferentă contractului de comision încheiat cu de SC A.I. Tulcea şi neacceptată la deducere de organul fiscal, prima instanţă a reţinut că soluţia este legală întrucât din documentele prezentate cu ocazia controlului a rezultat că această din urmă societate comercială a facturat comision fără a livra bunuri reclamantei şi având în vedere că potrivit art. 145 alin. (2) Cod Fiscal o persoană impozabilă are dreptul la deducere TVA aferentă achiziţiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile. Or, în speţă, recurenta-reclamantă nu a dovedit cu documente că serviciile au fost efectiv prestate.
Pentru cele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/200.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.C.M. R. SA Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 148/CA din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 155/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1552/2010. Contencios → |
|---|
