ICCJ. Decizia nr. 1557/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1557/2010
Dosar nr. 5381/2/200.
Şedinţa publică din 18 martie 201.
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A.Z.L. Giurgiu SA a chemat în judecată pârâţii A.N.A.F. - D.G.S.C. şi D.G.F.P. Giurgiu - Activitatea de Inspecţie Fiscală solicitând anularea în tot a deciziei nr. 424 din 17 februarie 2008 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C. şi pe cale de consecinţă anularea deciziei de impunere nr. 165 din 11 octombrie 2006 emisă de D.G.F.P. Giurgiu - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi anularea în parte a raportului de inspecţie fiscală nr. 25432 din 09 octombrie 2006 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere, pentru suma totală de 385.865 lei.
în motivarea acţiunii a arătat că aceste acte administrativ-fiscale sunt nelegale şi netemeinice, organul de inspecţie fiscală stabilind în mod vădit netemeinic şi nelegal în sarcina sa obligaţii bugetare suplimentare constând în TVA şi accesorii.
La termenul de judecată din 27 octombrie 2009, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale pe care a admis-o, având în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ fiscale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3513 din 27 octombrie 2009 a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în raport de cuantumul taxei care formează obiectul litigiului de faţă, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalului şi nu curţii de apel, chiar dacă emitentul unuia dintre actele administrative contestate este o autoritate publică centrală.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs SC A.Z.L. Giurgiu SA şi A.N.A.F.
Recurenta SC A.Z.L. Giurgiu SA a arătat că a declarat recurs numai cu referire la capătul de cerere privind impozitul pe profit, însuşindu-şi soluţia instanţei în ce priveşte inadmisibilitatea capătului de cerere privind TVA în sumă de 385.865 lei.
Recurenta a mai susţinut şi faptul că soluţia instanţei de fond este criticabilă şi cu privire la declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, întrucât sub aspectul sumei contestate, competentă să soluţioneze cauza în fond este Curtea de Apel Bucureşti.
De asemenea, susţine recurenta, Curtea de Apel Bucureşti este competentă şi dacă se are în vedere rangul autorităţii emitente a actului atacat, respectiv faptul că cele două decizii de soluţionare (Decizia nr. 60 din 9 martie 2007 şi nr. 424 din 17 decembrie 2008) sunt acte ale unei autorităţi publice centrale (A.N.A.F.- D.G.S.C.).
La rândul său, recurenta A.N.A.F. a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, deoarece în speţă se solicită anularea Deciziei nr. 424/2008, act administrativ emis de A.N.A.F., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, astfel că, instanţa competentă să soluţioneze pricina este Curtea de apel şi nu tribunalul.
Recursurile sunt nefondate.
În fapt, reclamanta SC A.Z.L. Giurgiu SA a achiziţionat în luna aprilie 2004 un imobil constând în construcţie – hală armare dezarmare" în suprafaţă construită de 2520 mp de la SC I.C.T. SRL Sighişoara, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 989 din 19 aprilie 2004, preţul tranzacţiei urmând a fi achitat în mai multe rate.
Reclamanta a dedus în anul 2004 TVA aferentă acestei tranzacţii în sumă totală de 308.382 lei.
Prin Decizia de impunere nr. 165/2006 emisă în baza constatărilor din raportul de inspecţie fiscală, organele de inspecţie fiscală au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare, constând în TVA în sumă de 253.921 lei şi accesorii aferente în sumă de 131.944 lei, din care 254.938 lei TVA aferentă ratelor din contractul de vânzare-cumpărare nr. 989/2004 cu termen scadent de plată după data de 1 ianuarie 2005, dată de la care s-a reţinut că îi sunt aplicabile pentru aceste rate prevederile art. 1601 Cod fiscal referitoare la măsurile simplificate şi 7.983 lei TVA fără a avea la bază un document justificativ.
Reclamanta a arătat că cele două sume de mai sus, respectiv 253.921 TVA şi 131.944 lei accesorii aferente, au fost stabilite în mod eronat întrucât a achitat o parte din preţul contractului în anul 2004, iar pentru diferenţa de preţ care era scadentă în 2005, a eliberat bilete la ordin încă din anul 2004 când nu intrase în vigoare HG nr. 44/2004.
A mai arătat că, în mod eronat, organul de control a calificat acest contract ca fiind unul cu plata în rate, întrucât ceea ce de fapt au urmărit părţile prin această modalitate de plată nu a fost decât să faciliteze achitarea preţului de către cumpărător.
La termenul de judecată din 27 octombrie 2009, instanţa de fond a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale şi în temeiul art. 158 alin. (1) şi art. 159 pct. 2 C. proc. civ. a dispus admiterea acesteia şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în raport de cuantumul sumei care formează obiectul litigiului, competenţa aparţine tribunalului chiar dacă emitentul unuia din actele administrative contestate este o autoritate publică centrală.
Soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală.
Într-adevăr, potrivit art. 10 alin. (1) din legea contenciosului administrativ „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 5 miliarde de lei se soluţionează, în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 5 miliarde de lei, se soluţionează, în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Din cuprinsul acestui text de lege rezultă că legea s-a menţinut pe principiul consacrat de ultima variantă a Legii nr. 29/1990, anume al „locului" în organizarea administraţiei publice, al autorităţii care emite sau încheie actul.
În ceea ce priveşte litigiile evoluabile în bani, Legea contenciosului administrativ a preluat, pur şi simplu, soluţia din Codul de procedură fiscală, unde se stabileşte pragul de 5 miliarde, ceea ce înseamnă principiul unităţii de reglementare.
Prin urmare, criteriul cuantumului de până la 5 miliarde operează numai pentru litigiile care „privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora" indiferent dacă actul administrativ atacat emană de la o autoritate locală sau de la una centrală. În această materie, însă, există căi administrative de atac, prevăzute chiar de Codul de procedură fiscală, care se finalizează la nivel central. Dacă cuantumul litigiului este sub 5 miliarde de lei, dar actul administrativ este emis de un organ central, va fi atacat, în termenul prevăzut de art. 6 alin. (2) la tribunal.
Cum în speţă se solicită anularea unor acte administrativ fiscale care au ca obiect suma de 385.865 lei reprezentând TVA de plată şi accesorii aferente acesteia, în mod corect instanţa de fond a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa motivelor de casare recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC A.Z.L. Giurgiu SA şi de A.N.A.F.- D.G.S.C. împotriva sentinţei civile nr. 3513 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1555/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1559/2010. Contencios → |
|---|
