ICCJ. Decizia nr. 1569/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1569/2010
Dosar nr. 566/59/2009
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.L.C.C. a chemat în judecată A.P.I.A., solicitând anularea deciziei din 23 martie 2009 emisă de pârâtă, exonerarea de plata sumei de 140.431,83 lei şi să se suspende executarea decizie în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În motivare, reclamantul arată că prin Decizia nr. 5440 din 23 martie 2009 a fost impus la plata sumei de 140.431,83 lei acordată ca sprijin pe suprafaţa de teren aferent anului 2007, pe considerentul că nu ar fi utilizat sumele respective pentru desfăşurarea unei activităţi agricole.
Reclamantul susţine că impunerea încalcă Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008, că nici o prevedere a OUG nr. 125/2006 nu impune consiliilor locale să desfăşoare „activitate agricolă proprie", iar un ordin al ministrului nu poate adăuga dispoziţii noi la o lege, ordonanţă sau hotărâre de guvern. Prin includerea în ordin a obligativităţii desfăşurării unei „activităţi agricole proprii" de către consiliile locale, fără a explica în ce constă aceasta, se încalcă dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că: „(3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".
La termenul de judecată din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Timişoara a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de soluţionare a cauzei, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 3-7 şi 10 din OG nr. 79/2003, modificată, şi examinând acţiunea pe calea excepţiei a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Caraş Severin.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei fiind guvernată de criteriu valoric şi nu de nivelul autorităţii publice care emite actul fiscal.
Împotriva acestei hotărâri considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs C.L.C.C., judeţul Caraş-Severin.
Recurentul a susţinut, în esenţă, faptul că în speţă, nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora, competenţa materială de soluţionare a cauzei, aparţine Curţii de Apel Timişoara şi nu Tribunalului Caraş-Severin.
A mai susţinut că sumele în litigiu nu intră în categoria celor „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei" reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci fac parte din categoria creanţelor bugetare reglementate de OG nr. 79/2003, privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, utilizate necorespunzător.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În speţă, prin Decizia nr. 5440 din 23 martie 2009, pârâta A.P.I.A. a imputat reclamantului suma de 140.431,83 lei acordată ca sprijin pe suprafaţa de teren aferent anului 2007, pe considerentul că nu a utilizat sumele respective pentru desfăşurarea unei activităţi agricole, respectiv valorificarea superioară a păşunilor permanente comunale.
Verificarea modului de utilizare de către reclamant a fondurilor susmenţionate s-a făcut în temeiul OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător a OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi a OUG nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare care se acordă în agricultură, începând cu 2007.
Conform art. 4 alin. (2) din OG nr. 79/2003, susmenţionată, „creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile a debitorilor".
Or, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ – fiscale.
Rezultă, aşadar, că fiind vorba de recuperarea unei creanţe fiscale asimilate, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin aplicarea criteriului valoric prevăzut de textul legal citat.
Cum solicitarea reclamantului are ca obiect anularea unor acte administrative ce privesc o creanţă a cărei cuantum nu depăşeşte 500.000 lei, în mod corect prima instanţă a stabilit că litigiul este de competenţa tribunalului, în conformitate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.L.C.C., împotriva sentinţei civile nr. 280 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1554/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1572/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
