ICCJ. Decizia nr. 1841/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1841/2010
Dosar nr. 1451/36/2009
Şedinţa publică din 14 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 22 octombrie 2009, reclamantul P.B. a solicitat să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 2275 din 9 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a arătat că prin ordinul dedus judecăţii s-a dispus în mod nelegal încetarea efectelor Ordinului nr. 1407 din 28 mai 2009 şi a contractului său de management din 28 mai 2009.
Reclamantul a învederat că a formulat plângere prealabilă la autoritatea emitentă, dar până la soluţionarea acesteia executarea actului contestat poate conduce la perturbarea previzibilă a funcţionării D.A.D.R.C., precum şi la pierderea drepturilor sale salariale.
Pârâtul a invocat excepţia lipsei de obiect a cererii de suspendare, cu motivarea că actul atacat a fost deja executat, prin eliberarea din funcţie a reclamantului.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr. 569/ CA din 17 noiembrie 2009, prin care a respins excepţia lipsei de obiect a cererii şi a admis cererea formulată de reclamant, dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 2275 din 9 octombrie 2009 până la pronunţarea instanţei de fond.
Excepţia invocată de pârât cu privire la lipsa de obiect a cererii de suspendare a fost respinsă de instanţa de fond, faţă de împrejurarea că Ordinul nr. 2275 din 9 octombrie 2009 continuă să-şi producă efectele juridice.
Cererea de suspendare a executării acestui ordin a fost admisă de instanţa de fond, constatându-se că sunt îndeplinite cerinţele cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin existenţa unor cazuri bine justificate şi prin prejudiciul material, viitor şi previzibil cauzat reclamantului, ca efect al încetării plăţii drepturilor salariale cuvenite.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul M.A.P.D.R., solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamant.
În principal, s-a solicitat respingerea cererii ca fiind lipsită de obiect şi admiterea excepţiei invocate în acest sens, cu motivarea că Ordinul nr. 2275 din 9 octombrie 2009 a fost executat, prin eliberarea intimatului din funcţia publică deţinută anterior.
Recurentul a arătat că repunerea intimatului în această funcţie echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat şi nu cu o suspendare a executării, ipoteză care nu se află sub incidenţa dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În subsidiar, recurentul a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată, susţinând că în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea cerinţelor cumulative impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Recurentul a arătat că nu se poate reţine existenţa unui caz bine justificat, întrucât ordinul contestat întruneşte aparenţa de legalitate, fiind emis de autoritatea competentă, în baza atribuţiilor sale şi în executarea unui act normativ în vigoare, respectiv OUG nr. 105/2009.
Cu referire la aceste prevederi legale, recurentul a precizat că postul de director coordonator în cadrul D.A.D.R. a fost desfiinţat prin actul normativ privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice şi nu la iniţiativa angajatorului, care are obligaţia executării reglementărilor în vigoare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a respins în mod corect excepţia invocată de ministerul recurentul cu privire la lipsa de obiect a cererii de suspendare a executării, constatând întemeiat îndeplinirea acestei condiţii prealabile de admisibilitate a unei cereri de chemare în judecată.
Cerinţa unui obiect determinat, licit şi posibil, în sensul existenţei unui drept sau a unui interes actual pentru ocrotirea căruia este necesară sesizarea instanţei de judecată, rezultă în mod evident din consecinţele juridice produse de actul administrativ contestat de către intimatul-reclamant în procedura administrativă.
Susţinerea recurentului privind imposibilitatea executării măsurii dispuse de instanţa de fond se dovedeşte a fi neîntemeiată, în condiţiile în care actul normativ care a prevăzut desfiinţarea funcţiei publice de conducere deţinută de intimatul-reclamant nu mai produce efecte juridice, fiind declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională.
Neconformitatea actului normativ aplicat de recurent cu prevederile constituţionale prin Decizia instanţei de contencios constituţional afectează şi legalitatea actelor administrative subsecvente, cum este Ordinul nr. 2257 din 9 octombrie 2009 privind eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică de conducere deţinută.
În atare situaţie, se constată că este întemeiată concluzia instanţei de fond privind îndeplinirea cerinţelor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin dovedirea existenţei unui caz bine justificat şi a pericolului producerii unei pagube iminente pentru intimatul-reclamant.
Astfel, împrejurările de fapt şi de drept ale litigiului, inclusiv neconstituţionalitatea actului normativ care a constituit temeiul juridic al ordinului de eliberare din funcţia a intimatului-reclamant, sunt de natură să creeze o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ, ceea ce constituie un caz bine justificat pentru suspendarea executării solicitată prin cerere.
De asemenea, a fost dovedită cerinţa privind pericolul producerii unei pagube iminente, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Îndeplinirea acestei condiţii rezultă din consecinţele directe ale actului administrativ atacat cu privire la funcţionarea serviciului public deconcentrat în cadrul căruia intimatul-reclamant exercită o funcţie publică de conducere, dar şi cu privire la drepturile salariale cuvenite acestuia.
În consecinţă, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul M.A.D.R., împotriva sentinţei civile nr. 569/ CA din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1579/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1894/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
