ICCJ. Decizia nr. 1544/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1544/2010
Dosar nr. 180/32/2009
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii A.G. şi A.S. au chemat în judecată D.A.D.R.B., U.F.B., Statul Român prin M.F.P. şi Guvernul României, invocând în contradictoriu cu pârâţii excepţia de nelegalitate a Anexei 3 la HG nr. 1705/2006, în ceea ce priveşte includerea în Grupa 8, a apartamentului în care locuiesc împreună cu familia, situat în comuna Podu Turcului, judeţul Bacău.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanţii au arătat că, prin Anexa 3 la HG nr. 1705/2006 sunt inventariate o serie de bunuri imobile situate pe teritoriul Judeţului Bacău care, în concepţia autorilor, se încadrează în categoria bunurilor care îndeplinesc condiţiile impuse de art. 136 alin. (3) din Constituţia României şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1999, pentru a aparţine proprietăţii publice a statului.
Referitor la dispoziţiile constituţionale invocate, reclamanţii au menţionat că, în mod neîndoielnic, legea fundamentală condiţionează apartenenţa la proprietatea publică a anumitor bunuri de împrejurarea ca acestea din urmă, în cazul în care nu sunt cele expres enumerate de Constituţie, să fie stabilite de legea organică.
Reclamanţii au susţinut că apartamentul pe care solicită să le fie vândut de către pârâţi nu se află printre bunurile de interes public enumerate de Constituţie şi nici printre cele declarate ca atare de Legea nr. 213/1998, astfel că, în mod clar, prin Anexa nr. 3 la HG nr. 1705/2006 se adaugă în mod nepermis la lege.
În şedinţa publică din 15 octombrie 2009, pârâtul Statul Român reprezentat de M.F.P. a invocat excepţia lipsi calităţii procesuale pasive precum şi excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3462 din 22 octombrie 2009 a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin M.F.P.
De asemenea, a respins şi excepţia de nelegalitate invocată de reclamanţi, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut cu privire la excepţia de nelegalitate că, natura actului atacat justifică admisibilitatea excepţiei de nelegalitate, în condiţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 astfel că excepţia invocată va fi respinsă ca neîntemeiată.
Aceeaşi soluţie, reţine instanţa de fond, se impune şi în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin M.F.P., având în vedere că hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv.
Pe fondul excepţiei de nelegalitate invocată de reclamanţi, Curtea a reţinut că imobilul în litigiu aparţine domeniului public al statului şi se află în administrarea D.A.D.R.B.
Temeiul legal al dreptului de administrare deţinut de D.A.D.R.B., reţine instanţa, îl reprezintă Ordinul nr. 3135 din 12 septembrie 1972 al M.A.I.A.A.
HG nr. 1705/2006 nu realizează o delimitare a proprietăţilor statului de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, astfel că susţinerile reclamanţilor în sensul că, prin anexa nr. 3 la acest act administrativ „se adaugă în mod nepermis la lege", sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanţii A.G. şi A.S., criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
S-a susţinut, în esenţă, că prima instanţa nu a avut în vedere actele depuse, a ţinut seama doar de prevederile HG nr. 1705/2006 şi nu şi de HG nr. 2139/2005, încălcând astfel dispoziţiile legale în materie.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prin sentinţa civilă recurată, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia de nelegalitate formulată de reclamanţi, apreciind că în speţă nu sunt întrunite dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
HG nr. 1705/2006 faţă de care s-a invocat excepţia de nelegalitate a fost adoptată conform dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României şi a Legii nr. 213/1998, care în art. 20 prevede că inventarul bunurilor aparţinând domeniul public, se întocmeşte de organe specializate ale statului cât şi de autorităţile publice centrale care au în administrarea asemenea bunuri.
La Anexa 3 din această hotărâre de Guvern figurează imobilul în discuţie aflat în administrarea D.A.D.R.B., imobil din care face parte locuinţa ocupată de reclamanţi.
Dispoziţiile Legii nr. 213/1998 şi cele constituţionale, prevăd că bunurile din domeniul public nu pot fi înstrăinate, sunt insesizabile şi imprescriptibile.
Cert, fără putinţă de tăgadă imobilul în discuţie aparţine domeniului public, aflându-se doar în administrarea D.A.D.R.B., astfel cum rezultă din totalitatea actelor depuse la dosar.
Prin urmare, în mod legal imobilul situat în comuna Podu Turcului, figurează în inventarul bunurilor din domeniul public al statului.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu există nici un element de nelegalitate a dispoziţiilor Anexei nr. 3 din HG nr. 1705/2006, actul administrativ respectând în totalitate dispoziţiile Legii nr. 213/1998.
HG nr. 1705/2006 nu vatămă nici un drept al recurenţilor întrucât conform Legii nr. 213/1998, nu are natura constitutivă de drepturi.
Actul atacat cu excepţia de nelegalitate este fără posibilitate de tăgadă un act unilateral cu caracter individual, care a respectat întrutotul dispoziţiile legale, şi care nu adaugă la lege şi nu realizează o delimitare a proprietăţilor publice ale statului de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de A.G. şi A.S., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.G. şi A.S., împotriva sentinţei civile nr. 3462 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1537/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1551/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
