ICCJ. Decizia nr. 1590/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1590/2010
Dosar nr. 20388.1/3/2007
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 15920/3/CA/2007, reclamantul M.C.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, anularea adresei nr. P 1554/5 din 16 aprilie 2007 emisă de pârât şi obligarea acestuia să îi soluţioneze cererea din data de 12 august 2005.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a susţinut în esenţă, că a desfăşurat mai multe acţiuni şi activităţi care au condus, inevitabil, la întocmirea pe numele său a unui dosar de fostele organe de securitate şi că, prin refuzul pârâtului, exprimat prin adresa nr. P 1554/5 din 16 aprilie 2007, de a-i permite accesul la acest dosar, i-a fost vătămat dreptul de a beneficia de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990.
2. Procedura derulată în cauză
Prin încheierea din data de 1 iunie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia spre soluţionare Secţiei a IX-a de Contencios administrativ şi fiscal, a aceleiaşi instanţe, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 20388/3/2007.
Prin sentinţa civilă nr. 790 din 23 octombrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, constatând calitatea de autoritate publică centrală a pârâtului, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
3. Soluţia primei instanţe
Astfel învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 367 din 3 februarie 2009, a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că prin adresa contestată, pârâtul C.N.S.A.S. i-a comunicat reclamantului că, în urma verificărilor efectuate până acum în evidenţele provenite de la fostele organe de securitate, aflate în custodia Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciul Istoric al Armatei, precum şi în cele preluate de la SRI, nu s-a identificat niciun dosar întocmit de fosta Securitate pe numele său, solicitarea acestuia urmând a rămâne în atenţia C.N.S.A.S., cu consecinţa informării sale, daca vor fi identificate documente noi, având în vedere că verificările vor continua.
În raport cu conţinutul adresei nr. P 1554/05 din 16 aprilie 2007, Curtea a apreciat că nu poate fi reţinut un refuz nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantului de a i se permite accesul la propriul dosar, atâta vreme cât acesta nu a identificat niciun dosar pe numele reclamantului iar susţinerile acestuia că deţine informaţii că un asemenea dosar ar exista, invocând şi descriind în amănunt unele evenimente derulate în perioada 1980-1986, nu au fost în niciun fel dovedite.
4. Recursul declarat de M.C.V.
Împotriva sentinţei Curţii de apel reclamantul M.C.V. a declarat recurs.
La fila 2 verso a dosarului de recurs, recurentul a prezentat olograf, de o manieră succintă, criticile formulate.
Recurentul a susţinut că refuzul pârâtul de a-i prezenta dosarul de urmărit este abuziv şi că instanţa, în mod nelegal, nu i-a încuviinţat toate probele solicitate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Referitor la legalitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Potrivit dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ., recurentul este obligat să-şi motiveze calea de atac exercitată, în termenul legal.
Verificând legalitatea sesizării sale, Înalta Curte constată că, după cum s-a reţinut anterior, în cauză s-a făcut dovada motivării recursului, aşa încât nu este cazul să se constate nulitatea recursului.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală, aşa încât va fi menţinută.
2. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de fond a fost învestită să cenzureze refuzul presupus nejustificat al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a-i permite recurentului-reclamant accesul la propriul dosar.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege „exprimarea explicită, cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane".
Ca atare, existenţa refuzului nejustificat este indisolubil legată de excesul de putere al autorităţii publice, exces definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 drept „exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".
Din dosarul cauzei nu rezultă elemente care să conducă la concluzia că intimatul-pârât şi-ar fi exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea atribuţiilor legale sau că ar fi încălcat drepturile sau libertăţile recurentului-pârât, astfel că nu se poate reţine existenţa unui abuz de putere.
Or, neexistând abuz de putere, nu poate exista nici refuzul nejustificat al autorităţii de a soluţiona o cerere, astfel că sunt neîntemeiate criticile recurentului-pârât sub acest aspect.
Analizând lucrările dosarului se constată că, dimpotrivă, intimatul-pârât a acţionat în limitele competenţelor legale, respectând obligaţiile instituite în sarcina sa prin OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 24/2008, „orice cetăţean român sau cetăţean străin care după anul 1945 a avut cetăţenie română, precum şi orice cetăţean al unei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoană".
Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, persoana îndreptăţită poate solicita Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii exercitarea dreptului de acces la propriul dosar.
Alineatele (4) şi (5) instituie obligaţia Consiliului de a înştiinţa petentul cu privire la demersurile efectuate pentru asigurarea exercitării dreptului de acces la dosar, în răspunsul comunicat petentului urmând să se precizeze dacă în evidenţele informatizate ale Consiliului, precum şi în cele ale celorlalte instituţii deţinătoare ale arhivelor Securităţii, se regăsesc menţiuni referitoare la existenţa/inexistenţa unor documente întocmite de structurile aparatului represiv comunist, care se referă la persoana sa.
Urmare cererii formulate de recurentul-reclamant la data de 12 august 2005 pentru asigurarea accesului la propriul dosar, intimatul-pârât a efectuat verificările necesare în arhiva proprie şi a solicitat totodată informaţiile şi documentele relevante deţinătorilor de arhivă, comunicând recurentului-intimat, în termenul legal, despre demersurile întreprinse.
În pofida verificărilor efectuate, intimatul-pârât nu a identificat un dosar de urmărire deschis de fosta Securitate pe numele recurentului-reclamant şi i-a comunicat solicitantului rezultatul verificărilor prin adresa nr. 554/05 din data de 16 aprilie 2007.
OUG nr. 24/2008 a instituit instrumentele juridice şi practice pentru ca persoanele îndreptăţite să îşi poată exercita dreptul de acces la propriul dosar, însă, în mod evident, exercitarea acestui drept este condiţionată de existenţa fizică a dosarului sau a altor documente privitoare la persoana solicitantă şi de deţinerea acestor înscrisuri de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Cum recurentul-reclamant nu a furnizat nicio dovadă că intimatul-pârât se află în posesia unui dosar de urmărire deschis pe numele acestuia de fosta Securitate, criticile sale în sensul existenţei unui abuz de putere nu au suport probator.
Recurentul-reclamant a criticat hotărârea recurată şi prin prisma faptului că instanţa de fond i-a respins toate probele solicitate.
Analizând dosarul de fond, se constată că prin Încheierea pronunţată în şedinţa publică din data 15 septembrie 2008 instanţa i-a admis recurentului-reclamant cererea de administrare a probei cu înscrisuri, respingând ca nepertinente proba testimonială şi cererea de emitere a unor adrese către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti pentru comunicarea unei copii după Dosarul nr. 6903/1991, către „unitatea militară din Braşov pentru comunicarea microfilmului" dosarului său de urmărire, către arhiva „fostei miliţii a Judeţului Prahova", precum şi către arhiva fostului PCR pentru a comunica faptul că recurentul-reclamant nu a fost membru de partid.
Faţă de obiectul cauzei, sunt pertinente numai acele probe care tind să dovedească că intimatul-pârât s-ar afla în posesia unui dosar de urmărire deschis de Securitate pe numele recurentului-reclamant.
Or, recurentul-reclamant a solicitat administrarea probei testimoniale şi emiterea unor adrese către instituţiile publice indicate pentru a dovedi că a fost persecutat de autorităţile comuniste, iar o astfel de teză probatorie nu se circumscrie finalităţii reglementării instituite prin OUG nr. 24/2008.
Probele solicitate de recurentul-reclamant ar fi fost utile într-o altă procedură judiciară, având ca obiect nu asigurarea accesului la propriul dosar, ci constatarea calităţii de persoană persecutată din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, de persoană deportată în străinătate ori constituită în prizonier. Însă, temeiul legal al unei astfel de proceduri nu este OUG nr. 24/2008, ci Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, persoanelor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
3. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru toate considerentele expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.C.V. împotriva sentinţei civile nr. 367 din 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1505/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1592/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
