ICCJ. Decizia nr. 148/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 148/2010
Dosar nr. 7283/2/200.
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 624 din 17 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei SC M. & M. B. SRL Bucureşti, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi a obligat această autoritate la emiterea autorizaţiei de muncă pentru cetăţeanul moldovean G.A., precum şi la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta s-a adresat autorităţii pârâte la data de 30 iunie 2008 cu o cerere prin care solicita emiterea autorizaţiei de muncă pentru lucrători permanenţi, pentru cetăţeanul moldovean G.A., iar prin adresa nr. 2572286 din 10 iulie 2008 pârâta a răspuns cererii depuse de reclamantă nefavorabil, arătând că modul de efectuare a selecţiei s-a făcut contrar prevederilor legale, întrucât din evidenţa A.M.O.F.M. Bucureşti rezultă existenţa unui număr de 15 şomeri disponibili pentru postul de frizer, cod COR-514103, iar locul de muncă poate fi ocupat de cetăţeni străini dacă locurile de muncă vacante nu pot fi ocupate de cetăţeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, precum şi de rezidenţii permanenţi pe teritoriul României.
Analizând actele avute în vedere la emiterea răspunsului de către pârât, instanţa de fond reţine că reclamanta s-a adresat A.M.O.F.M. Bucureşti, cu privire la oferta sa referitoare la locurile de muncă vacante, ofertă ce a fost publicată în lista locurilor de muncă vacante în săptămâna 21-28 mai 2008 şi a fost mediatizată în presa scrisă şi afişată la toate cele 6 agenţii locale de sector, A.M.O.F.M. emiţând adeverinţa nr. 14555 din 02 iunie 2008, conform art. 7 lit. c) din OUG nr. 56/2007, din care rezultă că în evidenţa sa se află 25 de persoane pentru postul de frizer, din care 15 corespund cerinţelor reclamantei.
Pârâta, în justificarea răspunsului nefavorabil dat la cererea reclamantei de a elibera autorizaţie de muncă pentru cetăţeanul străin, a invocat dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 din OUG nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, care prevede că străinii pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României la angajatori care funcţionează în mod legal dacă este îndeplinită, printre altele, condiţia ca locurile de muncă vacante să nu poată fi ocupate de cetăţeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, precum şi de rezidenţii permanenţi pe teritoriul României.
Reţine prima instanţă că interpretarea dată de pârât expresiei „să nu poată fi ocupate" este restrictivă, întrucât faptul că în evidenţa A.M.O.F.M. Bucureşti exista 15 locuri vacante de frizer care corespundeau cerinţelor angajatorului nu poate conduce de plano la imposibilitatea de a fi ocupate de către cetăţeni români, atâta vreme cât s-a făcut publicitatea prevăzută de lege pentru posturile în cauză, iar în perioada de valabilitate a acestora nu au existat solicitări formulate de cetăţeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, precum nici din partea rezidenţilor permanenţi pe teritoriul României.
Or, se arată în considerentele sentinţei recurate, A.M.O.F.M. Bucureşti, a publicat oferta reclamantei în lista locurilor de muncă vacante în săptămâna 21-28 mai 2008, care a fost şi mediatizată în presa scrisă şi afişată la toate cele 6 agenţii locale de sector, la expirarea perioadei, A.M.O.F.M. emiţând adeverinţa nr. 14555 din 02 iunie 2008, conform art. 7 lit. c) din OUG nr. 56/2007.
Prin urmare, apreciază instanţa de fond, parcurgându-se procedura de publicitate prevăzută de lege, fără ca un post vacant să poată fi ocupat de un cetăţean român, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, precum şi de rezidenţii permanenţi pe teritoriul României, în lipsa unui solicitant, nu se justifică refuzul pârâtei de a emite autorizaţie de muncă pentru lucrători permanenţi, respectiv pentru cetăţeanul moldovean G.A.
Reţine prima instanţă că nu este suficient ca în evidenţa A.M.O.F.M. să fie înregistrate un număr de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, pentru a refuza angajarea unui cetăţean străin pe acest post,ci, pentru a analiza dacă acel post poate fi ocupat de o persoană aparţinând uneia dintre categoriile de cetăţeni avute în vedere de art. 3 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 56/2007, trebuie analizată cererea şi prin prisma finalităţii procedurii de publicitate a postului realizată de A.M.O.F.M., întrucât, în situaţia în care ofertantul a îndeplinit dispoziţiile legale, prin efectuarea întocmai a procedurii de publicitate, fără finalitate însă, întrucât nu a putut angaja nici o persoană, el este îndreptăţit să angajeze şi un cetăţean străin pe postul în cauză, dacă acesta din urmă îndeplineşte cerinţele postului, scopul de protecţie a pieţei forţei de muncă in România neputând fi dus până într-acolo încât să se refuze dreptul la muncă unei persoane, iar angajatorii să nu poată folosi în mod liber resursele umane potrivit profilului acestora.
2. Motivele de recurs prezentate de pârâtul-recurent Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, în termen legal a declarat recurs pârâtul invocând motivul de neleglitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia, în esenţă, au fost susţinute următoarele:
- refuzul eliberării autorizaţiei a fost întemeiat pe nerespectarea de către angajator a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (1) din OUG nr. 56/2007, cu modificări;
- instanţa de fond a apreciat greşit că în condiţiile în care la concursul organizat de reclamanta SC M. & M. B. SRL Bucureşti nu s-a prezentat niciuna dintre persoanele de pe lista A.M.O.F.M.B, a fost în mod nejustificat refuzată emiterea autorizaţiei de muncă pe numele cetăţeanului moldovean G.A.;
- prin art. 3 din OUG nr. 56/2007 legiuitorul român instituie o măsură de protecţie a forţei de muncă autohtone, fiind ignorată de prima instanţă condiţia expresă şi obligatorie impusă de legiuitor în sensul că locurile de muncă disponibile nu pot fi ocupate de cetăţenii străini decât în situaţia în care ele nu pot fi ocupate de cetăţenii români;
- nu este relevantă motivarea instanţei de fond referitoare la faptul că societatea intimată a organizat concursul mai multe zile consecutiv, însă nici una dintre persoanele înscrise pe lista A.M.O.F.M. Bucureşti nu s-a prezentat întrucât societatea angajatoare nu este exonerată prin aceasta de obligaţia expresă impusă de legiuitor de a angaja cetăţenii români pe posturile vacante, aceştia având întâietate faţă de cetăţenii străini, astfel condiţia impusă de lege nu reprezintă un criteriu de departajare ci o condiţie de analiză a pieţei muncii;
- admiterea contestaţiei societăţii reclamante ar crea un precedent de care s-ar putea folosi angajatorii, cu prejudicierea forţei de muncă autohtone.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată în raport de prevederile legale incidente, faţă de probele administrate şi raportat evident la criticile prezentate de recurenta-pârâtă, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii temeinice pronunţate de prima instanţă.
Înalta Curte reţine că în cauză, raportat la situaţia de fapt concretă, necontestată de altfel de către părţi, şi atestată probator, instanţa de fond a dat o corectă interpretare prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 56/2007, ce au servit drept temei legal al emiterii refuzului emis de autoritatea recurentă, a cărui anulare s-a solicitat. Potrivit acestui text de lege, străinii pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României la angajatorii care funcţionează în mod legal, cu îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, prima menţionată fiind aceea ca locurile de muncă vacante să nu poată fi ocupate de cetăţenii români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind spaţiul Economic European, precum şi de rezidenţii permanenţi pe teritoriul României.
Este adevărat că prin această prevedere legală este instituită şi o măsură de protecţie a forţei de muncă autohtone, astfel cum arată recurenta, însă nu poate fi primită argumentaţia sa, raportat la situaţia concretă a societăţii reclamante, căci se tinde, practic, la excluderea oricărei posibilităţi legale ca un cetăţean străin să fie încadrat în muncă pe teritoriul României, chiar în ipoteza în care nici un cetăţean român nu şi-a exprimat dorinţa de a ocupa respectivul post, cum s-a întâmplat şi în cauză.
Normele legale în discuţie au fost în mod evident edictate în scopul de a produce efecte juridice şi nu în ideea de a se constitui în instrumente de blocare a activităţii agenţilor economici.
Nu poate fi primită critica şi nici argumentaţia recurentei pentru că în logica acesteia, textul incident ar trebui interpretat ca o normă prohibitivă, de excludere a cetăţenilor străini de la posibilitatea angajării lor pe teritoriul României, câtă vreme există probabilitatea teoretică, dar nu şi practică, ca un cetăţean român să ocupe un astfel de post vacant.
Actele dosarului au evidenţiat împrejurarea că societatea reclamantă a efectuat selecţia candidaţilor cu respectarea legii, după un interval de timp rezonabil de la publicarea posturilor vacante la A.M.O.F.M. (19 mai 2008) şi deşi a stăruit în încercarea de a angaja şomeri români, nimeni nu s-a prezentat.
Înalta Curte reţine aşadar că prima instanţă în mod temeinic a apreciat că refuzul exprimat de autoritatea recurentă este nelegal, exprimat pe baza unei interpretări nejustificat restrictive a legii incidente, astfel că a procedat la obligarea acestei din urmă autorităţi la emiterea autorizaţiei de muncă pentru cetăţeanul moldovean G.A.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de faţă, urmând ca în temeiul art. 274 C. proc. civ. să fie acordate intimatei cheltuielile de judecată solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 625 din 17 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 1000 lei, către intimata-reclamantă SC M. & M. B. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1420/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 149/2010. Contencios → |
|---|
