ICCJ. Decizia nr. 161/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .
Decizia nr. 161/2010
Dosar nr. 5687/1/2009
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 1069 din 18 iunie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulate de 3 procurori, între care şi P.A.M.
Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin delegarea procurorilor în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, aceştia nu au dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, promovarea în funcţii superioare de execuţie (pe loc sau efectivă) putându-se realiza, în condiţiile atât ale Legii nr. 92/1992, republicată, cât şi ale Legii nr. 303/2004, numai prin examen/concurs, cu respectarea celorlalte condiţii prevăzute de lege (vechime, evaluare profesională anuală, lipsa sancţiunilor disciplinare, existenţa posturilor vacante).
Totodată, s-a reţinut că numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. este reglementată prin proceduri speciale, în raport cu scopurile cu care a fost înfiinţată această structură, neputându-se considera că delegarea în cadrul acestei structuri specializate conduce în mod automat la dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, se arată în hotărârea atacată, dacă s-ar considera că prin delegarea la structura specializată s-ar dobândi gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-ar eluda dispoziţiile legale privind promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs, ca singură modalitate de promovare a magistraţilor.
Mai reţine Plenul C.S.M. că soluţia adoptată este în concordanţă cu normele şi standardele europene privitoare la cariera şi statutul magistraţilor.
Împotriva hotărârii nr.1069 din 18 iunie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a declarat recurs procurorul P.A.M.
În motivele de recurs se arată că, prin ordin al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurenta a fost delegată, începând cu data de 10 aprilie 2007, la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea, delegaţie care, ulterior, a fost prelungită până la 01 septembrie 2007.
Recurenta invocă prevederile art. 57 din Legea nr. 303/2004, arătând că, potrivit acestora, procurorii pot fi delegaţi, în interesul serviciului, cu acordul scris al acestora, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la parchetele din cadrul Ministerului Public, pe o perioada de cel mult 90 de zile într-un an, iar delegarea poate fi prelungită, în aceleaşi condiţii, pentru cel mult încă 90 de zile [alin. (7)], iar „pe perioada delegării, judecătorii şi procurorii beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcţia în care sunt delegaţi" [alin. (9)].
Consideră recurenta că, în raport cu aceste prevederi legale, prin numirea sa cu delegaţie ca procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. şi prin funcţionarea efectivă pe acest post, a dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca un „drept câştigat", invocând, în acest sens, prevederile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004.
De asemenea, recurenta face referiri la practica Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi la faptul că delegarea şi detaşarea sunt instituţii cu caracter special în cadrul Ministerului Public.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În întâmpinare se arată că recurenta are gradul profesional de procuror al parchetului de pe lângă tribunal şi nu a fost numită în cadrul D.I.I.C.O.T. şi nici nu a susţinut examen sau concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Se consideră că, pornind de la dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 303/2004, dacă numirea procurorilor la această structură specializată (D.I.I.C.O.T. sau D.N.A.) nu conferă posibilitatea dobândirii, în mod automat, a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu atât mai mult delegarea, care este o instituţie cu caracter temporar, ar putea să ducă la dobândirea unui asemenea grad.
Analizând actul administrativ atacat, în raport cu criticile formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Recurenta este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea iar în anul 2007, prin ordin al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost delegată, în perioada 10 aprilie 2007 – 01 septembrie 2007, în funcţia de procuror la Biroul teritorial Vâlcea al D.I.I.C.O.T.
În conformitate cu prevederile art. 57 alin. (9) din Legea nr. 303/2004, pe perioada delegării, recurenta a beneficiat de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcţia în care a fost delegată.
Delegarea recurentei s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, prevederi potrivit cărora procurorii pot fi delegaţi în interesul serviciului, cu acordul scris al acestora, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la parchetele din cadrul Ministerului Public, pe o perioadă de cel mult 90 de zile într-un an, dar poate fi prelungită, în aceleaşi condiţii, pentru cel mult încă 90 de zile.
Aşa cum chiar recurenta precizează, delegarea este una din modalităţile aflate la dispoziţia angajatorului în scopul realizării unei mai bune organizări a muncii, dar nu se poate susţine că „delegarea" este sinonimă cu „numirea".
Numirea în funcţia de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. se face numai potrivit actului normativ ce reglementează activitatea acestei structuri a Ministerului Public şi cu respectarea condiţiilor impuse de acelaşi act normativ.
Delegarea în funcţia de procuror în cadrul aceleiaşi structuri nu se face în alte condiţii decât pentru alte parchete din cadrul Ministerului Public.
Chiar dacă în această perioadă, în care a fost delegată, recurenta a întocmit acte procedurale sau procesuale, ele sunt legale pentru că şi delegarea acesteia s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, respectiv art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004.
Nu se poate considera, însă, că prin delegare, pe o perioadă de câteva luni în cadrul D.I.I.C.O.T., recurenta a dobândit gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că aceasta nu a fost numită niciodată procuror la structura respectivă.
Deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, vizează altă situaţie decât cea a recurentei, respectiv, procurorii care au fost numiţi în cadrul D.I.I.C.O.T. sau D.N.A., astfel că nu poate fi invocată practica anterioară pentru că situaţiile nu sunt comparabile.
În cauză, nu se poate reţine, aşa cum solicită recurenta, nici aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 care se referă la păstrarea gradului profesional dobândit în ierarhia instanţelor sau parchetelor în cazul eliberării din funcţie a magistratului din motive neimputabile.
Aceasta, deoarece, în situaţia recurentei, încetarea delegării nu reprezintă o „eliberare din funcţie din motive neimputabile", întrucât, odată cu încetarea delegării, recurenta şi-a continuat activitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, unde funcţionează şi în prezent.
Pentru motivele arătate, apreciind că actul atacat este temeinic şi legal, Înalta Curte va respinge recursul,ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.A.M. împotriva Hotărârii nr. 1069 din 18 iunie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1608/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1674/2010. Contencios → |
|---|
