ICCJ. Decizia nr. 1608/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1608/2010
Dosar nr. 888/35/2009
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A.L., ş.a., au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009, emisă de pârât.
În motivarea cererilor s-a arătat ca prin adresa 76602 din 03 iulie 2009 s-a dispus ca drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără includerea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, această modalitate de calcul urmând să se păstreze şi pentru viitor. Reclamanţii au susţinut că există serioase dubii asupra legalităţii actului administrativ având în vedere lipsa temeiului de drept care a stat la baza emiterii lui, fiind enunţate doar o serie de argumente în susţinerea măsurilor dispuse. Plata acestui spor în lunile anterioare, în baza Ordinului nr. 1165/C/2009,1-a transformat într-un drept salarial asupra căruia ministrul nu mai poate dispune, iar neplata acestui spor reprezintă o diminuare a drepturilor salariale, care poate avea loc doar în situaţia unei sancţiuni disciplinare, or, susţin reclamanţii, ei nu au făcut obiectul niciunei astfel de sancţiuni, şi oricum,ministrul justiţiei nu are nicio competenţă în acest sens.
Reclamanţii au susţinut că actul administrativ atacat, prin refuzul plăţii sporului aferent lunii iunie 2009, încalcă în mod flagrant dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
De asemenea, au arătat reclamanţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s/a pronunţat în mod constant în sensul că neplata drepturilor salariale, între care se regăsesc şi sporurile, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului.
Prin sentinţa civilă nr. 192/ CA/2009 - P.I. din 19 octombrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, şi admiţând acţiunea formulată de reclamanţi, a anulat actul administrativ emis de pârât sub nr. 76602 din 3 iulie 2009.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, prin întâmpinare, curtea de apel a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, reţinând că adresa a cărei anulare s-a solicitat este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece respectivul act este dat în executarea OUG nr. 71/2009 şi are ca efect modificarea unor raporturi juridice, în sensul dispunerii încetării plăţii sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Asupra fondului cauzei, curtea de apel a reţinut faptul că în virtutea principiului legalităţii, actele administrative trebuie să fie emise pe baza şi în executarea legii. A constatat însă instanţa, că dispoziţiile OUG nr. 71/2009 nu sunt incidente în cauza de faţă, având în vedere faptul că, pe de o parte, respectivul act normativ, încă din preambulul său, face trimitere la titlurile executorii emise anterior intrării sale în vigoare, aşadar titlurile executorii emise anterior datei de 18 iunie 2009, iar pe de altă parte, art. 3 din această ordonanţă prevede că plăţile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidenţa prevederilor OUG nr. 75/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009 şi a dispoziţiilor ordinului nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774.C.2008 se execută cu respectarea prevederilor art. 1 şi art. 2.
Instanţa a constatat însă, că în cauza dedusă judecăţii, nu se poate pune problema incidenţei art. 1 alin. (1) din OUG nr. 71/2009, care menţionează faptul că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare în perioada 2010-2012, având în vedere că în speţă, este vorba inclusiv de plata salariilor pe luna iunie 2009, aşadar pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestei ordonanţe.
A concluzionat astfel instanţa, că în speţă, a avut loc o aplicare retroactivă a prevederilor art. 1 din OUG nr. 71/2009, care este normă cu putere de lege, situaţie ce este de natură să încalce atât principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, cât şi pe cel al securităţii raporturilor juridice, o persoană care şi-a adaptat comportamentul în funcţie de lege, trebuind să aibă însă posibilitatea de a se baza în mod legitim pe menţinerea respectivei situaţii de drept, respectiv să se poată bucura de ceea ce practica şi doctrina au numit "încredere legitimă".
Pe de altă parte, curtea de apel a constatat că în speţă, este vorba de o creanţă actuală, certă şi exigibilă, respectiv de salariul cuvenit pentru luna iunie 2009 şi pentru lunile următoare, cu toate componentele sale, aşa cum este individualizat în art. 155 C. muncii şi OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi a altor categorii de personal din sistemul justiţiei. Astfel fiind, şi întrucât plata salariilor nu poate fi eşalonată de nicio autoritate publică în alte condiţii decât cele prevăzute de dispoziţii legale în vigoare, iar potrivit dispoziţiilor Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cauzele prevăzute de respectiva lege, curtea de apel a constatat că pârâtul a acţionat cu exces de putere, prin încălcarea dreptului reclamanţilor la plata salariului cuvenit pentru luna iunie 2009, cu toate componentele sale, care sunt individualizate în carnetele de muncă şi în actele de stabilire a drepturilor.
De asemenea, curtea a apreciat că nelegalitatea actului contestat este cu atât mai evidentă cu cât în cauză este vorba despre drepturi dobândite - respectiv dreptul la salariul în cuantumul consfinţit în carnetul de muncă, iar obligaţia autorităţilor statului de a proteja drepturile dobândite derivă din principiul securităţii juridice - principiu ce impune menţinerea situaţiei juridice existente.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate ale sentinţei:
- adresa contestată nu constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalţi ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă operaţiune de încunoştinţare a ordonatorilor secundari şi terţiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009, coroborată cu Legea nr. 18/2009 şi Legea nr. 500/2002.
- în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză este vorba de o diminuare a drepturilor salariale, reclamanţii nejustificând astfel, vătămarea unui drept sau a unui interes legitim, atâta timp cât drepturile lor salariale sunt şi au fost calculate în conformitate cu OUG nr. 27/2006, nefiind vorba de o diminuare a acestora, ci doar de executarea unor hotărâri judecătoreşti care va fi realizată nu ca până în acest moment, lunar, ci potrivit eşalonării prevăzute de OUG nr. 71/2009.
Astfel, având în vedere că plata titlurilor executorii s-a realizat şi se realizează exclusiv în conformitate cu legea, plăţile urmând a se efectua eşalonat şi avându-se în vedere şi indexarea sumelor cu IPC nu se poate afirma că există pericolul producerii unor daune grave în patrimoniul reclamanţilor.
Recurentul mai invocă Decizia nr. 838/2009 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, pe de o parte şi Parlamentul României şi Guvernul României, pe de altă parte, solicitând instanţei de recurs să constate că după pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, instanţele nu mai pot aplica cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 21 din 13 martie 2008.
Întrucât o asemenea conduită nu face decât să ignore dispoziţiile imperative ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi să perpetueze încălcarea Constituţiei în ciuda celor constatate expres de Curtea Constituţională.
- adresa MJLC nu retroactivează, având în vedere faptul că OUG nr. 71/2009 a intrat în vigoare la 18 iunie 2009, data publicării în Monitorul Oficial, ordonanţa respectivă neretroactivând nici ea, ci producând efecte de la data de 18 iunie 2009. Obligaţia de plată a drepturilor salariale corespunzătoare lunii iunie 2009 a devenit exigibilă la data de 10 iulie 2009, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv art. 53 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, aşadar ulterior datei intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
In cauza de faţă, nu poate fi primită critica recurentului în sensul negării caracterului de act administrativ a adresei solicitate a fi anulate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În mod evident, adresa în discuţie adoptă o măsură prin care se modifică un element esenţial al raporturilor de serviciu existente între reclamanţi şi stat mai precis, este vorba de modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009.
In plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a OUG nr. 71/2009, dar şi a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului privitoare la lipsa justificării de către intimaţii-reclamanţi a unui drept sau interes legitim, sau la lipsa caracterului retroactiv al actului administrativ atacat, instanţa de recurs le va respinge ca neîntemeiate, reţinând că instanţa de fond a apreciat în mod corect că adresa contestată are caracter retroactiv şi contravine dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reclamanţii fiind vătămaţi în dreptul lor la plata salariului.
Aprecierile instanţei de fond sunt temeinice şi legale, întrucât OUG nr. 71/2009 are ca obiect reglementarea procedurii de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or este evident faptul că în speţă hotărârile judecătoreşti de acordare a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligaţia de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanţilor în sensul prevederilor ordonanţei de urgenţă, ci un drept al reclamanţilor la acordarea sporului respectiv.
Este necontestat caracterul retroactiv adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009 fată de emiterea acesteia în cursul lunii iulie şi dispunerea prin conţinutul acesteia a suspendării la data de 01 iunie 2009 a plăţii sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanţilor aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.
În acelaşi sens, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege şi în privinţa actului administrativ cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei, adresa 76602 din 3 iulie 2009 trebuia să fie elaborată şi emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, care consacră principiul neretroactivităţii, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actului contestat, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al actului administrativ dedus judecăţii..
Înalta Curte apreciază că prin emiterea adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009 cu nesocotirea principiului neretroactivităţii se aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care a fost consacrat în jurisprudenţa CEDO, atâta timp cât certitudinea reclamanţilor cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că, prin emiterea actului administrativ în cauză cu încălcarea principiului retroactivităţii şi a principiului securităţii raporturilor juridice, autoritatea pârâtă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanţilor de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârşitul lunii iunie.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte retine următoarele:
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, de la data publicării fiind general obligatorii şi având putere numai pentru viitor.
Rezultă, aşadar, că deciziile Curţii Constituţionale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătoreşti irevocabile şi nici asupra deciziilor în interesul legii pronunţate în precedent de Înalta Curte.
De asemenea, conform art. 126 din Legea fundamentală, justiţia se înfăptuieşte în România, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege.
Nicio dispoziţie constituţională sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei decizii a Curţii Constituţionale, în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile pronunţate de instanţele din sistemul judiciar.
Concluzionând, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat o corectă dezlegare pricinii, motiv pentru care în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 192/CA/2009 - P.I. din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1597/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 161/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
