ICCJ. Decizia nr. 1599/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1599/2010
Dosar nr. 1832/2/2009
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 martie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.A.S., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.I., ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
În susţinerea cererii întemeiată pe dispoziţiile art. 3 lit. z), art. 2 lit. a), art. 8 lit. a) şi art. 11 alin. (1) din OUG nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi pe dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., reclamantul C.N.S.A.S. a arătat că astfel cum rezultă din cuprinsul notei de constatare nr. S/DI/I/3764 din 11 decembrie 2008, pârâtul a avut gradul de locotenent major în cadrul Direcţiei a III-a, Serviciul 6, Biroul 2 şi a dirijat un informator în legătură cu o persoană semnalată că "aduce injurii la adresa comuniştilor şi are dese manifestări duşmănoase la adresa regimului democrat popular şi aduce injurii la adresa conducătorilor statului nostru".
S-a susţinut că activităţile pârâtului au suprimat drepturi şi libertăţi fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, respectiv libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, prevăzute de Constituţie şi de art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, viaţa privată, prevăzută de art. 32 şi art. 33 din Constituţia României şi art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 2842 din 1 iulie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârâtul C.I., născut la data de 27 ianuarie 1935, în localitatea Dipsa, jud. Bistriţa-Năsăud.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut în esenţă, faptul că, astfel cum rezultă din conţinutul adresei S.R.I. aflată la filele 24-28 din dosar şi a documentului aflat la fila 26 din dosar, pârâtul a avut, în perioada februarie - octombrie 1962, gradul de locotenent major în cadrul Direcţiei a III-a a Securităţii şi că a dirijat un informator în legătură cu o persoană semnalată că „aduce injurii la adresa comuniştilor şi are dese manifestări duşmănoase la adresa regimului democrat popular şi aduce injurii la adresa conducătorilor statului nostru".
A mai reţinut instanţa că din înscrisurile existente la dosarul cauzei (nota informativă aflată la filele 33-34 din dosar, semnată chiar de către pârât în aprilie 1962, în care a consemnat relatările unui informator asupra opiniilor politice ale unui profesor, hotărârea aflată la filele 35-36, de trecere în evidenţă a unei persoane „simpatizant PNŢ şi legionar, notele informative şi referatele aflate la filele 37-43, de asemenea purtând semnătura pârâtului, care evidenţiază activitatea acestuia pe linia dirijării şi culegerii de informaţii despre mai multe persoane, profesori, pentru a se stabili „manifestările duşmănoase", ş.a.) rezultă cu evidenţă că pârâtul nu a desfăşurat nici pe departe acţiuni cu caracter administrativ, aşa cum a susţinut prin notele scrise şi cum a încercat să dovedească prin adeverinţa aflată la fila 64 din dosar, ci activităţi de natură să conducă la suprimarea unor drepturi fundamentale ale omului, astfel cum erau acestea garantate şi prevăzute în legislaţia în vigoare la acel moment.
Instanţa a respins ca lipsite de relevanţă o serie de argumente aduse în apărare de către pârât, precum cele privitoare la faptul că sursele care i-au furnizat informaţiile nu au fost recrutate de el, faptul că şi-a dat seama că nu este pregătit pentru munca desfăşurată, sau argumente privind specificul perioadei în care pârâtul şi-a desfăşurat activitatea sau pretinsul caracter independent al activităţii acestuia.
Constatând faptul că OUG nr. 24/2008 nu prevede pentru lucrători cauze de înlăturare a calităţii, aşa cum prevede la art. 2 lit. a) pentru colaboratori, instanţa a apreciat ca lipsită de importanţă împrejurarea că activitatea desfăşurată de pârât s-a derulat sub supravegherea sau comanda unor şefi ierarhici sau a avut un caracter relativ independent, reţinându-se totodată că, oricum, faţă de circumstanţele existente în anul 1962, nu putea fi vorba despre desfăşurarea activităţii de lucrător în mod independent, fără un control şi fără dispoziţii venite de la şefii ierarhici.
Reţinând astfel că pârâtul a desfăşurat activităţi de natură să îngrădească dreptul la libertatea de exprimare şi la libertatea opiniilor prevăzute de Constituţia României în vigoare la acea dată [art. 85 lit. a) din Constituţia din 1952] şi art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi dreptul la viaţă privată (drept de asemenea garantat de legislaţia în vigoare la acea dată, atât prin norme constituţionale, cât şi internaţionale) Curtea de apel a constatat îndeplinite condiţiile art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 pentru ca pârâtul să fie declarat lucrător al fostei Securităţi.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul C.I.
În memoriul de recurs recurentul-pârât a reluat situaţia de fapt expusă primei instanţe, fără a-şi structura criticile formulate în motive de recurs.
Înalta Curte reţine că, în esenţă, hotărârea fondului este criticată sub două aspecte:
3.1. În mod greşit s-a reţinut că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008.
În cadrul acestei critici, recurentul arată că înscrisurile reţinute de instanţa de fond nu relevă activităţi de natură să conducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor vreunui cetăţean, ci au un caracter strict administrativ şi reprezintă formulare pe care le-a completat sau înscrisuri ce i-au fost înmânate în baza ordinelor primite de la superiori.
În susţinerea acestei afirmaţii, recurentul-pârât invocă Adeverinţa nr. 5001/1986 emisă de UM Bucureşti care atestă faptul că în perioada în care a lucrat în cadrul Securităţii a îndeplinit doar funcţii administrative.
3.2. Instanţa de fond a dat o apreciere greşită probelor administrate.
Recurentul arată că instanţa de fond a dat valoare juridică unor înscrisuri pe care acesta le-a contestat fie sub aspectul lipsei semnăturii, fie sub aspectul neautenticităţii semnăturii, cum ar fi nota informativă cota 161930 titular KI, nota informativă cota I 2782 pag.38 titular N.N., care nu este semnată de recurent, nota informativă din 30 aprilie 1962, cod 161930, nesemnată de recurent.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma recursului declarat, precum şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că rezolvarea dată de judecătorul fondului este legală, fiind în acord cu probele administrate.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul C.N.S.A.S. a învestit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii a recurentului-pârât C.I.
Verificările au fost efectuate de intimatul-reclamant ca urmare a solicitării formulate în acest sens de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 prin adresa nr. 1442/05 din data de 25 iulie 2005.
În cauză nu s-a contestat că recurentul-pârât a avut calitatea de ofiţer al Securităţii, aspectele în dispută vizând numai natura activităţilor desfăşurate în această calitate.
Prima instanţă, analizând documentaţia amplă depusă la dosarul cauzei de C.N.S.A.S., a constatat în mod corect că prin activitatea sa recurentul-reclamant a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Răspunzând motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008: „lucrător al Securităţii este orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1949, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste".
Din această definiţie legală rezultă cele două condiţii cumulative pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii din care, cum s-a arătat în cele ce preced, recurentul-pârât o contestă pe cea de-a doua, respectiv că prin activităţile desfăşurate a suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale ale omului.
Verificând toate apărările formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că acestea sunt lipsite de suport probator.
Intimatul a demonstrat că recurentul-pârât a avut o activitate susţinută în direcţia îngrădirii unor drepturi fundamentale ale omului.
Înalta Curte consideră relevante pentru concluzia expusă două înscrisuri, necontestate sub aspectul semnăturii recurentului.
a). Prin înscrisul intitulat „Hotărâre de trecere în evidenţă" (fila 35 dosar fond) recurentul-pârât a propus luarea în evidenţă a numitului B.D., profesor.
Recurentul-pârât a consemnat că B.D. „a fost simpatizant PNŢ şi legionar", respectiv că acesta „a fost exclus din PMR pentru activitate duşmănoasă, manifestări oportuniste şi legături cu diferite elemente reacţionare".
Recurentul-pârât susţine că pe baza acestui înscris a propus ca „dosarul profesorului K.I să fie predat Arhivei Serviciului C-MAI cu numărul 25633 – fond AP", respectiv că „acestui om pe care nu l-am cunoscut şi văzut niciodată i-am făcut un mare serviciu, scoţându-l din sistem şi scutindu-l de a mai face o muncă ingrată" (fila 55 dosar fond).
Analizând înscrisul în discuţie, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-pârât sunt lipsite de temei..
Prin „Hotărârea de trecere în evidenţă" emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia a III-a la data de 20 iulie 1962, nu s-a propus trecerea unui dosar în arhivă, ci luarea în evidenţa informativă a unei persoane, calificată „simpatizant PNŢ şi legionar".
Această persoană nu era K.I., cum eronat susţine recurentul-pârât, ci B.D.
În plus, rezoluţia conţinând propunerea de păstrare a dosarului în arhivă, pe care şi-a arogat-o recurentul-pârât a fost întocmită de o altă persoană, la o dată la care recurentul-pârât nu mai activa în cadrul M.A.I.
b). Recurentul-pârât a întocmit mai multe note cu privire la K.I., profesor de limba engleză la Şcoala Medie, printre care şi Nota nr. 362 din 23 aprilie 1962 (fila nr. 40 din dosarul de fond).
Prin această notă, recurentul-pârât a consemnat relatările sursei „L.B." despre afirmaţiile şi activităţile profesorului K.I., dar şi instrucţiunile date şi recomandările făcute „surselor" pentru aflarea manifestărilor duşmănoase şi relaţiilor acestei persoane: „sursa a fost instruită să stabilească care sunt persoanele de la Editură care sunt interesate ca numai anumite persoane (prieteni ai acestora) să contribuie la editarea manualelor. Nominal cine sunt aceste persoane atât de la Editură cât si din colectivul de redacţie. Ce legături există între acestea şi care este baza relaţiilor lor".
De altfel, Referatul nr. 362/LV din 11 mai 1963 (filele 42-43 din dosarul de fond) confirmă faptul că profesorul K.I. a fost încadrat informativ şi cu agenţii „V." şi „L.B.", a căror activitate informativă a fost dirijată de recurentul-pârât.
Înalta Curte constată că acţiunile şi demersurile întreprinse de recurentul-pârât au suprimat şi au îngrădit dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor consacrate de art. 85 lit. a) din Constituţia României din 1952, coroborat cu art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Faţă de conţinutul înscrisurilor anterior analizate nu pot fi primite apărările recurentului-pârât în sensul că activitatea pe care a desfăşurat-o în cadrul Securităţii a avut un caracter strict administrativ.
Adeverinţa nr. 5001/1986 emisă de UM Bucureşti, invocată de recurentul-pârât, nu este de natură să conducă la concluzia contrară, având în vedere atât înscrisurile analizate, cât şi faptul că o adeverinţă emisă în anul 1986 de un organ al Securităţii nu putea descrie activitatea desfăşurată în mod real de recurentul-pârât în cadrul Securităţii.
Nu prezintă relevanţă împrejurarea că recurentul-pârât a derulat activităţile care au suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului la ordinul superiorilor, întrucât OUG nr. 24/2008 nu instituie o cauză exoneratoare de răspundere în această situaţie.
1.2. Înalta Curte constată că există suficiente elemente probatorii care conduc univoc către concluzia că soluţia fondului este legală, făcând de prisos analiza înscrisurilor contestate de recurentul-reclamant.
Cu toate acestea, examinând cel de-al doilea motiv de recurs prin care recurentul-reclamant invocă faptul că instanţa de fond a dat o apreciere greşită probelor administrate, întemeindu-şi hotărârea pe înscrisuri care nu au fost întocmite sau semnate de el, respectiv pe înscrisuri care poartă o semnătură „falsificată", se observă inconsistenţa şi inconsecvenţa susţinerilor sale.
În mod concret, recurentul-pârât contestă Nota informativă nr. 362 din 28 aprilie 1962, în care sunt consemnate relatările sursei „P.T." despre N.N., profesor la Şcoala Medie, raionul Nicolae Bălcescu (filele 33-34 din dosarul de fond) arătând că semnătura aplicată pe acest înscris reprezintă „un fals grosolan".
Prin această notă au fost consemnate afirmaţiile lui N.N., relatate de sursa „P.T.", în sensul că „dacă ar fi mai tânăr şi-ar face o mare bucurie să omoare un comunist, dar având o vârstă mai înaintată a renunţat la această plăcere", că „îi este scârbă de o astfel de istorie unde sunt falsificate toate", respectiv că „istoria de astăzi aminteşte numai de ce ne convine nouă şi ruşilor, altceva nu mai aminteşte".
În finalul acestei note, se menţionează că sursa a mai relatat şi în alte note despre numitul N.N., că acesta este luat în evidenţă la cap. IV, fiind semnalat cu dese manifestări duşmănoase, respectiv că i-a dat sursei sarcina „să mai discute cu numitul N., să afle relaţiile apropiate ale acestuia, ce manifestări mai are şi faţă de cine", propunând să se ia măsuri pentru verificarea trecutului politic a acestei persoane.
Înalta Curte reţine că prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei în prima instanţă, recurentul şi-a recunoscut implicit semnătura pe acest înscris, arătând că nota informativă este semnată olograf, „fapt pe care nu îl poate explica" - fila nr.63 din dosarul de fond.
Această recunoaştere este sprijinită şi de descrierea întâlnirilor pe care recurentul le-a avut cu sursa „P.T." în perioada 27-28 aprilie 1962, recurentul arătând că după întâlnire materialul adus de sursă a fost dactilografiat, iar lui i s-a ordonat să îl semneze în calitatea sa de ofiţer de legătură (fila 46 din dosarul de fond).
De altfel, recurentul-pârât nu a formulat nici în fond şi nici în recurs cerere de înscriere în fals împotriva înscrisurilor în privinţa cărora a susţinut că ar conţine semnături falsificate.
În raport de aceste considerente, instanţa de recurs constată că instanţa de fond apreciat în mod corect probele administrate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinţei civile nr. 2842 din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 968/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1942/2010. Contencios → |
|---|
