ICCJ. Decizia nr. 1674/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1674/2010
Dosar nr.1207/36/200.
Şedinţa publică din 24 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta C.C.M. a chemat în judecată Direcţia pentru Muncă şi Solidaritate Socială Constanţa, solicitând recunoaşterea dreptului de a beneficia de indemnizaţia pentru creşterea copilului prevăzută de OUG nr. 148/2005 pentru ambii copii născuţi gemeni şi obligarea pârâtei să emită Decizia pentru acordarea indemnizaţiei pentru creşterea şi a celui de al doilea copil.
Prin sentinţa nr. 67/CA din 09 februarie 2009 Curtea de Apel Constanţa a declinat cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa.
Tribunalul Constanta, având în vedere că reclamanta a înţeles să susţină excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, prin încheierea din 05 mai 2009 a dispus sesizarea Curţii de Apel Constanţa.
In motivarea excepţiei, reclamanta a arătat că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, care definesc naşterea ca „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii", nu sunt în concordanţă cu prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, potrivit cărora pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani se primeşte o indemnizaţie lunară pentru fiecare din primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii.
Prin sentinţa civilă nr. 587/CA din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Constanţa a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta C.C.M. în contradictoriu cu Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Constanţa şi Guvernul României şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că normele metodologice prevăzute de art. 3 alin. (1) sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise şi creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Acordarea indemnizaţiei lunare a fost raportată, prin art. 6 din OUG nr. 148/2005, la numărul copiilor născuţi, iar nu la numărul naşterilor, situaţie în care dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice sunt nelegale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Guvernul României a solicitat casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate, în principal, ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
În primul motiv de recurs, referitor la admisibilitatea excepţiei de nelegalitate, recurentul precizează următoarele:
Din interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu şi pe cele cu caracter normativ pentru care legea instituie o altă procedură.
In speţă, prin hotărârea de Guvern contestată, a fost reglementat modul de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare.
Ca atare, este vorba de un act administrativ cu caracter normativ ce nu poate fi atacat pe calea excepţiei de nelegalitate.
In cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susţine de către recurent faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
In concret, recurentul arată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportate la prevederile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, definesc naşterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulţi copii vii".
Concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menţionat, concediul şi indemnizaţia lunară, precum şi stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă.
Recurentul concluzionează că nu se poate reţine pretinsa discriminare creată între copii proveniţi dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condiţiile în care măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului şi, în nici un caz, nu este vorba de o componentă a alocaţiei destinate copiilor.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007: „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. In acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze".
In conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al acestui articol: „Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. în cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Este adevărat că legiuitorul, în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, face trimitere în privinţa analizării legalităţii la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Insă, este de observat că, în cuprinsul alin. (2) al art. 4, este folosită sintagma „act administrativ unilateral", fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
In virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că, şi în actuala reglementare, actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a constatat că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.
Referitor la criticile din cererile de recurs ce vizează fondul cauzei, instanţa de control judiciar apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele argumente:
Acordarea acestei indemnizaţii lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea OUG nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere. De asemenea, se poate reţine că, la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, respectiv cea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiri beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Insă, Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv.
Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă juridică superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 adaugă la legea în aplicarea căruia a fost adoptat.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea, prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că, în cazul adopţiei, s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
De altfel, este de menţionat şi faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 148/2005 iar, potrivit acestei modificări, cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
In consecinţă, în raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 587/CA din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 161/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1683/2010. Contencios → |
|---|
