ICCJ. Decizia nr. 169/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 169/2010
Dosar nr. 508/42/200.
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 29 CC din 1 iulie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta D.G.A.S.P.C. Prahova, în contradictoriu cu pârâţii D.G.A.S.P.C. Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş, în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2804 din 11 martie 2009, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia contencios administrativ, reţinându-se că, în cauză, atât reclamanta D.G.A.S.P.C. Prahova, cât şi pârâta D.G.A.S.P.C. Mureş sunt instituţii publice de interes local, fiind aplicabile, deci, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ. De asemenea, s-a reţinut că obiectul cauzei îl reprezintă plata unor sume de bani în temeiul art. 54 din Legea nr. 448/2006, respectiv decontarea unor cheltuieli între autorităţile publice implicate, astfel că devin incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, republicată.
Prin sentinţa nr. 254 din 28 aprilie 2009, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi în temeiul art. 8 alin. (1) C. proc. civ. a declinat competenţa de judecată în favoarea Judecătoriei Ploieşti, reţinând că obiectul acţiunii, acela de pretenţii băneşti, nu se circumscrie obiectului special al Legii nr. 554/2004, aşa cum este reglementat de art. 1, iar calitatea de instituţie sau autoritate publică a părţilor nu atrage, automat, competenţa contenciosului administrativ.
În soluţionarea conflictului de competenţă ivit între cele două instanţe de judecată, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a apreciat că obiectul cauzei cu care a fost investită Judecătoria Ploieşti este o acţiune în pretenţii, respectiv cererea de obligare a pârâţilor la plata sumei de 41.593 lei, ce reprezintă diferenţa între costul mediu lunar şi contribuţia lunară de întreţinere, ce revine, ca obligaţie de plată, beneficiarului sau aparţinătorului, pentru un număr de doi beneficiari, pentru diferite perioade de timp, fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap şi art. 34 din HG nr. 268/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ.
Cum aceste texte de lege nu prevăd o competenţă specială de soluţionare a cauzelor, reţine Curtea de Apel Ploieşti, sunt aplicabile normele comune cuprinse în Codul de procedură civilă, iar nu cele ale Legii contenciosului administrativ, care reglementează situaţiile speciale prevăzute ca atare de art. 1 din Legea nr.554/2004, între care nu se regăseşte şi acţiunea în pretenţii, pretinsul prejudiciu nefiind consecinţa emiterii unui act administrativ unilateral, prin care reclamanta să fi fost vătămată în drepturile sau interesele sale legitime, nici a unui refuz de soluţionare a unei cereri sau a rezolvării nefavorabile a unei cereri.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei recurate, că dacă litigiile născute din aplicarea Legii nr. 448/2006 se soluţionau potrivit normelor speciale, derogatorii, prevăzute de Legea contenciosului administrativ, legiuitorul trebuia să prevadă expres această situaţie, aşa cum a procedat în art. 10 şi art. 11 din HG nr. 268/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a legii privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, numai în aceste situaţii aplicându-se procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa materială a instanţelor, în toate celelalte situaţii fiind aplicabil dreptul comun, fără să aibă relevanţă împrejurarea că părţile implicate în litigiu sunt autorităţi publice.
2. Recursul declarat de recurenta-pârâtă
Împotriva sentinţei nr. 29 CC din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, considerând-o netemeinică şi nelegală, în termen legal a declarat recurs D.G.A.S.P.C. Mureş.
Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă trebuia să facă în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. proc. civ., stabilind că instanţa de la domiciliul pârâtului, respectiv Judecătoria Târgu Mureş, este competentă să soluţioneze prezenta cauză.
Temeiul legal invocat de instanţă, respectiv art. 8 alin. (1) C. proc. civ., nu este, în opinia recurentei, aplicabil în cauză deoarece se apreciază că menţiunea din acest text vizând „domiciliul reclamantului" conduce la concluzia că o astfel de normă specială se aplică numai atunci când reclamantul este o persoană fizică, nu şi în prezenta cauză care se poartă între două instituţii publice.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul este fondat.
Înalta Curte, examinând regulatorul de competenţă raportat la prevederile legale invocate şi faţă de criticile recurentei pârâte reţine că se impunea stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, în temeiul art. 5 C. proc. civ., în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş, respectiv a instanţei de la sediul autorităţii pârâte în considerarea celor în continuare arătate.
Nu este incidentă în cauză norma de procedură prevăzută de art. 8 alin. (1) C. proc. civ. prin care se consacră o competenţă teritorială alternativă însă numai între instanţele din capitală şi instanţele din localitatea reşedinţă de judeţ unde domiciliază reclamantul, ceea ce în mod evident nu este cazul în prezenta acţiune în care în discuţie erau din perspectiva competenţei teritoriale fie Judecătoria Ploieşti, fie Judecătoria Târgu Mureş.
Reţinând aşadar că instanţa de drept comun în prezenta cauză se determină potrivit regulii generale prevăzută în art. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, admiţând recursul, va modifica sentinţa atacată în sensul că va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.A.S.P.C. Mureş împotriva sentinţei nr. 29 C.C. din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1683/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1707/2010. Contencios → |
|---|
