ICCJ. Decizia nr. 1707/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1707/2010
Dosar nr. 9294/1/200.
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 1888 din 29 octombrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins ca inadmisibilă cererea formulată de L.C., judecător la Tribunalul Arad, prin care a solicitat promovarea la Curtea de Apel Timişoara prin valorificarea rezultatelor obţinute la concursul de promovare în funcţii de execuţie (pe loc), organizat la data de 31 mai 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că doamna judecător L.C. a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie din data de 31 mai 2009, candidând pentru promovarea pe loc la Curtea de Apel Timişoara şi a obţinut media 8,35, clasându-se pe poziţia a 8-a, îndeplinind condiţiile prevăzute la art. 27 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere faptul că pentru promovarea pe loc la Curtea de Apel Timişoara au fost scoase la concurs 3 posturi, doamna judecător L.C., a fost declarată respinsă ca urmare a neîncadrării în limita posturilor alocate concursului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Regulamentul anterior menţionat, „judecătorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovaţi ca urmare a lipsei posturilor vacante, pot fi promovaţi în posturile ce se vacantează la instanţele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului".
Conform dispoziţiilor art. 27, pentru a fi declarat admis la concurs, candidatul trebuie să obţină cel puţin media generală 7 şi nu mai puţin de 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs menţionate la art. 17 (proba teoretică şi proba practică).
Făcând referire la „posturile ce se vacantează la instanţele sau parchetele pentru care au optat la înscriere", Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că dispoziţiile art. 30 din Regulament au în vedere numai situaţia valorificării rezultatelor concursului pentru promovarea efectivă.
Prin urmare, este exclusă posibilitatea valorificării rezultatelor concursului pentru candidaţii care au participat la concurs pentru promovarea pe loc.
La această concluzie se ajunge şi prin interpretarea teleologică a dispoziţiilor art. 30 din Regulament, dat fiind faptul că scopul introducerii instituţiei „valorificării rezultatelor concursului de promovare" în Regulament a fost acela de a crea posibilitatea ocupării posturilor vacante la instanţele superioare, imediat după vacantarea acestora, pe baza rezultatelor obţinute de către cei care au optat pentru promovarea efectivă, fără a fi necesară organizarea unui nou concurs de promovare.
Pe de alta parte, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (3) şi (4) din Regulament, prin cererea de înscriere la concurs fiecare candidat poate formula o singură opţiune cu privire la felul promovării (efectivă sau pe loc), opţiune care nu poate fi modificata ulterior, în scopul valorificării.
Împotriva acestei hotărâri, L.C. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In motivarea recursului, se arată că în baza art. 30 alin. (1) din Regulament, a formulat o cerere de valorificare a concursului în termenul legal de 6 luni pe care a adresat-o Consiliului Superior al Magistraturii, care însă a fost respinsă ca inadmisibilă prin hotărârea atacată.
Recurenta consideră că această hotărâre este nelegală întrucât art. 27 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor reglementează posibilitatea valorificării rezultatelor concursului de promovare de către candidaţii care îndeplinesc condiţiile de medie prevăzute, dar care, ca urmare a lipsei posturilor vacante, nu au fost promovaţi, fără a face distincţie între candidaţii care au participat la concurs pentru promovare efectivă sau promovare pe loc.
Distincţia făcută de către intimat nu are un suport legal (ubi lex nondistinguit nec nos distuinguere debemus ) şi prin urmare nu trebuie făcută.
Analizând dispoziţiile art. 27 din Regulament care fixează media şi notele minime ce trebuiesc obţinute pentru promovarea concursului, se poate lesne constata că textul vorbeşte despre „candidaţi", fără a distinge după cum magistraţii au concurat pentru promovarea efectivă sau pentru promovarea pe loc. De asemenea, reglementând posibilitatea valorificării ulterioare a rezultatelor concursului, în intervalul celor 6 luni de la comunicarea mediilor finale, textul art. 30 alin. (1) arată că „judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 27" pot solicita această valorificare, tot fără a distinge în funcţie de felul promovării.
În condiţiile în care tematica şi bibliografia, subiectele de concurs, baremurile de corectare au fost aceleaşi, atât pentru candidaţii care au optat pentru promovarea efectivă, cât şi cei care au optat pentru promovarea pe loc, este evident că şi notele obţinute sunt o oglindire a unor criterii obiective identice. Ca atare, a aplica diferenţiat dispoziţiile art. 30 şi a nu da posibilitatea tuturor candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de a se bucura de posibilitatea valorificării rezultatelor concursului, ar echivala cu instituirea unui tratament discriminatoriu.
Astfel prin Decizia nr. 2038/2007 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. 12157/1/2006 s-a dispus anularea hotărârii prin care s-a respins cererea recurentului de valorificare a concursului de promovare fiind obligat intimatul să emită o hotărâre de promovare efectivă a acestuia cu motivarea că textul legal nu face distincţie între valorificarea rezultatelor concursului pentru promovarea efectivă şi promovarea pe loc.
Examinând cauza şi hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recurenta a mai formulat un recurs împotriva aceleiaşi hotărâri şi acesta a format obiectul dosarului nr. 8985/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ si fiscal.
Recursul a fost respins ca nefondat, irevocabil, prin Decizia nr. 573 din 04 februarie 2010.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".
Rezultă din prevederile legale citite, că elementele care caracterizează instituţia autorităţii de lucru judecat sunt identitatea de părţi, de obiect şi de cauză.
Pentru a ne afla în prezenţa primului element, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acţiune să fie identic cu cel din prima acţiune, pentru aceasta fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic.
Această condiţie, în situaţia în care acţiunea ulterioară are mai multe capete de cerere, se consideră îndeplinită cu privire la acel capăt de cerere care a format, deja, obiectul unei judecăţi, altminteri putându-se ajunge la situaţia în care partea interesată să formuleze ulterior o cerere de chemare în judecată în mod formal, cu mai multe capete de cerere, pentru evitarea consecinţelor autorităţii de lucru judecat.
Cauza reprezintă situaţia de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea pretenţiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleaşi motive de fapt şi de drept.
De asemenea, este îndeplinită condiţia privind identitatea de părţi, care se apreciază din punctul de vedere juridic iar nu fizic, al participării în proces a părţilor, chiar dacă poziţia procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în cadrul celei de-a doua acţiuni şi chiar şi atunci când reclamanta, care a pierdut procesul, introduce - în cadrul celei de-a doua acţiuni - alături de pârâtul din prima acţiune, un al doilea pârât.
Or, din analiza celor două recursuri formulate de L.C., rezultă, în mod evident, identitatea de obiect, şi de părţi, ambele recursuri având ca finalitate anularea Hotărârii nr. 1888 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
În ceea ce priveşte cel de-al treilea element al autorităţii de lucru judecat, care se referă la identitatea de cauză a celor două cereri, se constată, de asemenea, că şi acesta este întrunit.
Astfel fiind, Curtea constată că există autoritate de lucru judecat, recursul formulat de L.C. având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză şi fiind între aceleaşi părţi ca şi recursul formulat, anterior, care a făcut obiectul dosarului nr. 8985/1/2009, soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 573 din 04 februarie 2010.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.C. împotriva Hotărârii nr. 1888 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 169/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1715/2010. Contencios → |
|---|
