ICCJ. Decizia nr. 1985/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1985/2010
Dosar nr. 817/45/2009
Şedinţa de la 20 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 31/ CA din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a procesului-verbal de constatare a contravenţiilor din 22 iulie 2008, întocmit de A.N.M.A.P., excepţie invocată de S.G. şi A.V., în dosarul nr. 489/244/2009, în cauza având ca obiect cererea formulată de C.B.A., de obligare, în solidar, a autorilor excepţiei de nelegalitate la plata sumei de 35.000 lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a plătirii amenzii aplicate prin procesul-verbal atacat pe calea excepţiei de nelegalitate.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă faptul că excepţia de nelegalitate poate fi invocată numai cu privire la actele care pot forma şi obiectul unei acţiuni în anulare în faţa instanţelor de contencios administrativ or, procesele-verbale de sancţionare contravenţională pot fi atacate în conformitate cu dispoziţiile art. 32 alin. (2) din OG nr. 2/2001, cu o plângere ce se soluţionează, în primă instanţă de judecătorie, iar nu de către instanţa de contencios administrativ indicată în art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii S.G. şi A.V. au formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare, reclamanţii au susţinut că respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a unui proces-verbal de contravenţie, invocată de către un terţ faţă de acest act administrativ (având în vedere că S.G. şi A.V. nu sunt persoane menţionate în procesul-verbal de contravenţie) dar care manifestă un interes legitim în condiţiile în care împotriva sa autoritatea contravenientă vine cu acţiune în regres, cu scopul recuperării amenzii contravenţionale achitate fără a uza de calea plângerii contravenţionale, echivalează cu nerecunoaşterea acestor persoane a dreptului de a contesta legalitatea şi temeinicia actului administrativ în baza căruia li se solicită contravaloarea prejudiciului (respectiv a amenzii contravenţionale).
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata A.N.M.A.P. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a soluţiei primei instanţe. Intimata a arătat, în esenţă, faptul că, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, procesele verbale contravenţionale nu pot fi atacate cu acţiune directă în faţa instanţei de contencios administrativ, indiferent dacă persoana care se consideră vătămată este sau nu, contravenientul, şi aplicând principiul simetriei, acestea nu pot fi atacate în contencios administrativ nici pe cale de excepţie de nelegalitate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit art. 4 alin. (1) fraza I din Legea nr. 554/2004 „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate".
În cauză, este necontestat că obiectul excepţiei de nelegalitate îl reprezintă procesul-verbal de constatare a contravenţiilor din 22 iulie 2008, întocmit de A.N.M.A.P., prin care C.B.A. a fost sancţionată contravenţional cu o amendă de 100.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 293 lit. d) din OUG nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare.
În doctrina de specialitate, precum şi în jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut în mod constant că din coroborarea art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acţiunii directe sunt exceptate şi de la controlul pe calea excepţiei de nelegalitate.
Astfel, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede o altă procedură judiciară, ceea ce duce la concluzia că, într-adevăr, calea excepţiei de nelegalitate nu a fost reglementată de legiuitor pentru a crea o cale de evitare a unei proceduri judiciare speciale.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 296 din OUG nr. 34/2006, contravenţiilor prevăzute la art. 293 din această ordonanţă, le sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a constatat că întrucât competenţa instanţei de contencios administrativ, de a verifica pe calea excepţiei legalitatea unui act administrativ, nu poate fi atrasă prin invocarea art. 4 din Legea nr. 554/2004, atunci când este vorba de un act administrativ pentru modificarea sau desfiinţarea căruia legea specială prevede o procedură judiciară specială, procesul verbal în cauză, nefiind supus jurisdicţiei instanţei de contencios administrativ în ceea ce priveşte atacarea acestuia pe calea acţiunii directe, nu poate fi supus jurisdicţiei acesteia nici pe calea excepţiei de nelegalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.G. şi A.V., împotriva sentinţei civile nr. 31/ CA din 8 februarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1983/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1986/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
---|