ICCJ. Decizia nr. 1627/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1627/2010
Dosar nr. 5941/2/200.
Şedinţa publică din 23 martie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1380 din 31 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.L. împotriva pârâtului C.E.C.C.A., prin care se solicitase anularea hotărârii nr. 36 din 21 martie 2008, emisă de Comisia Superioara de Disciplina a C.E.C.C.A.R., prin care s-a dispus interdicţia dreptului de exercitare a profesiei de expert contabil.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul arată în esenţă că hotărârea este nelegală şi netemeinică, întrucât materialul depus Ia Parlament nu a fost întocmit în nume personal ci în numele SC C.E. SRL, reclamantul semnând doar în calitate de reprezentant al societăţii şi aplicând ştampila de membru al Camerei Auditorilor din România şi nu a fost întocmit pe baza unui contract, căci instituţia Parlamentului a solicitat doar o opinie gratuită.
Reclamantul mai arată că Filiala C.E.C.C.A.R. Teleorman a trecut la judecata sa fără să ţină seama de întâmpinarea sa prin care arăta că nu putea fi cercetat pentru o abatere de la a cărei săvârşire trecuse mai mult de un an, nu a participat în calitate de membru al C.E.C.C.A.R. ci în calitate de reprezentant al unei firme de audit, materialul nu a fost făcut în nume personal, ci în calitate de reprezentant al SC C.E. SRL, materialul depus la Parlament nu era un raport de expertiză contabilă, câtă vreme nu există un contract încheiat în numele C.E.C.C.A.R. şi nu s-a plătit nici o sumă de bani pentru opinia exprimată, iar ştampila de expert nu a fost pusă de reclamant ci este opera unui fals, câtă vreme materialul aflat la Parlament se găsea o altă ştampilă a Camerei auditorilor.
Sancţiunea a fost aplicată fiind judecat în lipsă, sumar şi fără să i se permită un acces efectiv la dosar, iar contestaţia formulată a fost soluţionată de Comisia Superioară de Disciplină, fără a se ţine seama de susţinerile sale, considerând în mod eronat că formularea unei opinii la rapoartele de expertiză întocmite de expertul contabil M.S. echivalează cu exercitarea profesiei de expert contabil.
De asemenea, reclamantul susţine că Comisia de Disciplină a încălcat în mod flagrant prevederile art. 7 din HG nr. 7 din 24 martie 2007, nu putea sancţiona un membru al C.E.C.C.A.R. pentru o faptă săvârşită de o altă persoană, societate comercială ce nu este membru al corpului experţilor şi care a acţionat ca membru al unei alte organizaţii profesionale ce are alt statut şi alte reguli profesionale, nu era permisă de regulament sancţionarea unui membru cu interdicţia de a-şi exercita profesia doar pentru exprimarea unei opinii personale şi că sancţiunea încalcă flagrant atât Constituţia României cât şi CEDO.
Reclamantul consideră că dacă s-ar menţine hotărârea contestată ar însemna că pe viitor ar trebui sancţionaţi toţi membrii C.E.C.C.A.R. ce îşi exprimă opinii la televizor, în presă sau pe stradă fără a avea contract cu cel ce-i solicită o simplă părere asupra unor situaţii litigioase
Prin Hotărârea nr. 1 din 17 martie 2006 a C.E.C.C.A.R.. - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Teleorman s-a propus aplicarea sancţiunii « interdicţiei dreptului de exercitare a profesiei de expert contabil» reclamantului, constatându-se că abaterea disciplinară săvârşită de acesta se încadrează în prevederile art. 125 lit. d) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.E.C.C.A.R..
Pentru a hotărî astfel Corpul Experţilor a reţinut că, prin fapta sa, aceea de a efectua o lucrare, intitulată „Opinii" din noiembrie 2004, în legătură cu rapoartele de expertiză contabilă întocmite de M.S., care se asimilează unui raport de expertiză contabilă extrajudiciară, fără a avea viza la zi, reclamantul a încălcat normele profesionale privind acceptarea şi contractarea lucrărilor de expertiză contabilă şi normele privind plata cotizaţiei, care dau dreptul la exercitarea profesiei.
Hotărârea a fost comunicată, în temeiul pct. 29 din Regulament Comisiei Superioare de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior C.E.C.C.A.R., care, prin Hotărârea nr. 36 din 21 martie 2008 s-a dispus admiterea plângerii formulate de B.N.R. şi sancţionarea expertului contabil conform pct. 125 lit. d) din Regulament cu „ interdicţia dreptului de exercitare a profesiei" pentru practicarea profesiei de expert contabil fără viza anuală pentru practicarea profesiei, legal acordată.
Împotriva acestei Hotărâri reclamantul a formulat contestaţie la Consiliul Superior C.E.C.C.A.R., care, prin Hotărârea nr. 08/100 din 14 mai 2008 a dispus respingerea acesteia.
Reclamantul a susţinut că Filiala C.E.C.C.A.R. Teleorman a trecut la judecata sa fără să ţină seama de întâmpinarea sa prin care arăta că nu putea fi cercetat pentru o abatere de la a cărei săvârşire trecuse mai mult de un an, nu a participat în calitate de membru al C.E.C.C.A.R. ci în calitate de reprezentant al unei firme de audit, materialul nu a fost făcut în nume personal, ci în calitate de reprezentant al SC C.E. SRL, materialul depus la Parlament nu era un raport de expertiză contabilă, câtă vreme nu există un contract încheiat în numele C.E.C.C.A.R. şi nu s-a plătit nici o sumă de bani pentru opinia exprimată, iar ştampila de expert nu a fost pusă de reclamant ci este opera unui fals, câtă vreme materialul aflat la Parlament se găsea o altă ştampilă a Camerei auditorilor.
Această afirmaţie este contrazisă de însuşi conţinutul hotărârii, în care sunt menţionate toate susţinerile reclamantului, întrebările membrilor Comisiei şi răspunsurile reclamantului, cu privire la toate aspectele invocate de acesta, aspectele reţinute de Comisie în fundamentarea concluziei şi dispoziţiile din Regulamentul C.E.C.C.A.R. incidente.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că sancţiunea a fost aplicată fiind judecat în lipsă, sumar şi fără să i se permită un acces efectiv la dosar, această critică vizând în mod evident Hotărârea nr. 36 din 21 martie 2008 a Comisiei Superioare de Disciplină a C.E.C.C.A.R., însă din partea introductivă a acestei hotărâri rezultă că reclamantul a fost prezent Ia dezbaterile din data de 08 decembrie 2006, în şedinţa de 29 februarie 2008 procedura de citare a fost legal îndeplinită, reclamantul comunicând prin adresa nr. 2J96 din 21 februarie 2008 că în perioada 23 februarie -31 decembrie 2008 se află în delegaţie în Republica Mozambic, motiv pentru care nu se poate prezenta la Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Teleorman, reclamantului nefiindu-i încălcat drept apărare.
De asemenea, reclamantul a arătat că Comisia Superioară de Disciplină, fără a se ţine seama de susţinerile sale, considerând în mod eronat că formularea unei opinii la rapoartele de expertiză întocmite de expertul contabil M.S. echivalează cu exercitarea profesiei de expert contabil, însă din cuprinsul Hotărârii rezultă că Comisia a avut în vedere susţinerile reclamantului, însă le-a înlăturat apreciind că formularea de „opinii" de către expertul contabil la rapoartele de expertiză întocmite de expertul contabil M.S., s-a făcut cu încălcarea reglementărilor legale şi profesionale, prin acceptarea şi contractarea lucrării specifice profesiei de expert contabil în anul 2004 fără a deţine viza de exercitare a profesiei, încălcând art. 84 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.E.C.C.A.R. şi că expertul contabil a întocmit o lucrare fără a perfecta un contract de prestări servicii semnat de părţi încălcând art. 13 din OG nr. 65/1994.
Sancţionarea reclamantului s-a făcut în temeiul pct. 125 lit. d) din Regulament; cu „interdicţia dreptului de exercitare a profesiei" pentru practicarea profesiei de expert contabil fără viza anuală pentru practicarea profesiei, legal acordată, din analiza conţinutului înscrisurilor intitulate „ opinii" în legătură cu Rapoartele de expertiză întocmite de d-l M.S., rezultă că reclamantul exprima opinii tehnice de specialitate, în legătură cu evoluţia principalilor indicatori ai activităţii B.I.R. şi poziţia financiară a acesteia în perioada 1994-30 iunie 2000 şi pagubele produse B.I.R. prin măsurile restrictive impuse de B.N.R. şi pagubele produse de lichidatorul SC B.N.R. SA, la solicitarea Preşedintelui Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii din Camera Deputaţilor a Parlamentului României semnând „ Expert contabil AF Ec. C.L." şi aplicând ştampila C.E.C.C.A.R., filiala Teleorman, cu numărul de autorizare.
Textul nu vorbeşte expres despre efectuarea unui raport de expertiză, ci de „ practicarea profesiei de expert contabil", or opiniile sunt exprimate în această calitate şi au fost trimise Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii din Camera Deputaţilor a Parlamentului României, cu menţiunea „opinii cât mai corecte şi cât mai folositoare stabilirii adevărului" , aşa cum arată reclamantul în scrisoarea de înaintare, fiind în mod evident un act de practicare a profesiei de expert contabil, în condiţiile în care în anul 2004 reclamantul nu avea viza anuală de expert contabil, împrejurare necontestată de altfel de reclamant.
De asemenea, reclamantul susţine că Comisia de Disciplină a încălcat în mod flagrant prevederile art. 7 din HG nr. 7 din 24 martie 2007, respectiv punctul 126 din Regulament, însă opiniile au fost exprimate la data de 22 noiembrie 2004, iar actul de sesizare al B.N.R. a fost înregistrat la C.E.C.C.A.R. Teleorman la data de 18 noiembrie 2005, deci înlăuntrul termenului de 1 an. Tot legat de actul de sesizare, nu poate fi reţinută susţinerea că sancţionarea sa s-a făcut pe un act de sesizare nul, cererea de sesizare a C.E.C.C.A.R. fiind promovată în numele B.N.R. nu de către reprezentanţii legali, adică de gubernator, prim-viceguvernator ori de cei doi viceguvernatori, potrivit art. 32 din Legea nr. 312/2004, ci de către Direcţia de Supraveghere şi Direcţia Juridică, prin Ordinul Guvernatorului B.N.R. nr. 89 din 04 martie 1998 Direcţia Juridică a fost împuternicită să reprezinte B.N.R. în instanţă, de a semna acţiunile şi plângerile în scopul apărării şi valorificării drepturilor B.N.R. ( fila 274 )
Reclamantul arată că hotărârea este nelegală şi netemeinică, întrucât materialul depus la Parlament nu a fost întocmit în nume personal ci în numele SC C.E. SRL, reclamantul semnând doar în calitate de reprezentant al societăţii şi aplicând ştampila de membru al Camerei Auditorilor din România, sancţionând un membru al C.E.C.C.A.R. pentru o faptă săvârşită de o altă persoană, societate comercială ce nu este membru al corpului experţilor şi care a acţionat ca membru al unei alte organizaţii profesionale ce are alt statut şi alte reguli profesionale, împrejurare ce nu corespunde realităţii potrivit actelor dosarului ( filele 203-208), opiniile fiind exprimate de reclamant personal, în calitate de expert contabil, aplicând şi ştampila de expert contabil, fără nici o referire la SC C.E. SRL, faptul că alături de menţiunea „ expert contabil" reclamantul mai menţionează „ AF Ec C.L.", AF fiind prescurtarea de la auditor financiar, nu înseamnă că lucrarea a fost întocmită doar în această calitate, ci în calitatea sa de expert contabil autorizat, pentru a da credibilitate lucrării sale.
În cauză nu se pune problema exprimării unei opinii personale, ci este evident că este o lucrare profesională, fiind exprimate opinii de specialitate, certificate prin semnătură, menţiunea de expert contabil şi ştampila de expert contabil autorizat.
Faptul că lucrarea nu a fost întocmită pe baza unui contract, căci instituţia Parlamentului a solicitat doar o opinie gratuită, nu prezintă relevanţă, în mod evident un asemenea contract presupunea anumite obligaţii financiare specifice calităţii de expert contabil autorizat a reclamantului, contract ce nu putea fi încheiat tocmai pentru că reclamantul nu avea viza anuală.
În sfârşit, în legătură cu solicitarea reclamantului de înlocuire a sancţiunii cu o sancţiune mai uşoară, aceasta nu este posibilă, întrucât Regulamentul prevede pentru o asemenea faptă, la art. 125 lit. d) doar sancţiunea interdicţiei dreptului de exercitare a profesiei, neexistând o sancţiune mai uşoară, sancţiunea suspendării dreptului de exercitare a profesiei aplicându-se doar pentru neplata cotizaţiei profesionale sau/şi a celorlalte obligaţii băneşti, la termenele stabilite la pct. 150, în cursul unui an calendaristic.
Faţă de aceste considerente, Curtea urmează să respingă acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamantul, arătând, în esenţa, următoarele.
- instanţa de fond a apreciat în mod eronat faptul că actul de sesizare a C.E.C.C.A.R. a fost promovat în mod legal de B.N.R., cu toate că din actele dosarului rezultă că sesizarea nu s-a formulat de reprezentanţii legali ai B.N.R., potrivit art. 32 din Legea nr. 312/2004 (guvernator, prim-vice guvernator, vice guvernatori), ci de Direcţia de Supraveghere si Direcţia Juridică a B.N.R., semnatarele nefiind mandatate legal să sesizeze pârâtul;
- instanţa de fond a apreciat greşit asupra prescripţiei dreptului C.E.C.C.A.R. de a exercita acţiunea disciplinară. Actul de declanşare a acţiunii disciplinare nu este reclamaţia, aşa cum a reţinut instanţa, ci raportul întocmit de raportorul desemnat de Comisia de Disciplină. Prin urmare, data de la care trebuia calculat termenul de un an nu este 18 noiembrie 2005, când a fost depusă reclamaţia B.N.R., ci data de 2 decembrie 2005, de la care s-a început efectiv acţiunea disciplinară de către filiala Teleorman a C.E.C.C.A.R.;
- instanţa de fond era obligată, în virtutea art. 30 din Constituţia României şi art. 10 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, să ţină seama că reclamantul avea dreptul constituţional să îşi exprime opinia la cererea Parlamentului, în calitatea sa de cetăţean şi nu trebuia să menţină o sancţiune aplicată pentru exercitarea unui drept inviolabil;
- hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pentru care nu a examinat poziţia reclamantului cu privire la exprimarea libertăţii de opinie;
- fără niciun temei, Curtea de Apel a interpretat greşit opiniile exprimate de reclamant, considerând că acesta a întocmit o lucrare profesională, fără sa invoce o baza legala care să justifice echivalarea opiniei gratuite cu raportul de expertiză contabilă;
- prima instanţă a apreciat în mod eronat că sancţiunea a fost aplicată în mod corect, precum şi că nu poate fi înlocuită sancţiunea excluderii din profesie cu o alta mai uşoară, cu motivarea că regulamentul nu prevede o asemenea posibilitate la art. 125 lit. d), menţinerea sancţiunii echivalând cu o îngrădire a dreptului la muncă, garantat de art. 40 din Constituţie, în condiţiile în care cel sancţionat nu mai poate să îşi exercite profesia. Regulamentul C.E.C.C.A.R. prevede în mod expres la art. 8 că în raport de gravitatea abaterilor săvârşite, Comisia de Disciplină poate aplica şi alte sancţiuni disciplinare mai uşoare.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, precum şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
În privinţa criticii din recurs, în sensul că sesizarea C.E.C.C.A.R. s-a făcut în mod nelegal de către B.N.R., nu poate fi primită. Astfel, cum a arătat şi judecătorul fondului, prin ordinul guvernatorului B.N.R. nr. 89 din 4 martie 1998 Direcţia Juridică a B.N.R. a fost împuternicită să reprezinte B.N.R. în instanţa, să semneze acţiunile şi plângerile în scopul apărării şi valorificării drepturilor sale (fila 274, dosar de fond), de unde rezultă că sesizarea formulată împotriva reclamantului s-a făcut în condiţiile legii, în baza mandatului acordat.
Critica hotărârii instanţei de fond cu privire la prescripţia dreptului C.E.C.C.A.R. de a exercita acţiunea disciplinară, este neîntemeiată. Conform art. 126 din Regulamentul de Organizare si Funcţionare a C.E.C.C.A.R., acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de un an de la săvârşirea faptei. Contrar celor susţinute de reclamant, data de la care curge acest termen este data înregistrării reclamaţiei şi nu raportul întocmit la solicitarea Preşedintelui Comisiei de Disciplină. Din conţinutul art. 17 si urm. din Regulamentul C.E.C.C.A.R., citate chiar de recurent, rezultă cu evidenţă ca raportul pe care reclamantul îl consideră actul de declanşare a acţiunii disciplinare este doar un act procedural, realizat pe parcursul acţiunii disciplinare. Prin urmare, data care trebuie avută în vedere la calcularea termenului de un an este 18 noiembrie 2005 (când a fost depusă reclamaţia de către B.N.R.) şi nu 2 decembrie 2005 (când acţiunea disciplinară era deja în curs şi când a fost întocmit raportul de cererea Preşedintelui Comisiei de Disciplină).
Reclamantul susţine că instanţa de fond a nesocotit dreptul sau la libertatea de exprimare a opiniilor, garantat de art. 30 din Constituţia României, precum şi din art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, mai susţine că opiniile exprimate au fost socotite, fără temei, ca reprezentând o lucrare profesională.
Înalta Curte, va retine că aceste critici sunt nefondate. Este neîndoios că opiniile exprimate de către reclamant în legătură cu evoluţia principalilor indicatori ai activităţii B.I.R., cu poziţia financiară a acesteia în perioada 1994 - 30 iunie 2000, cu pagubele produse acestei bănci prin masurile restrictive impuse de B.N.R. şi cu pagubele produse de lichidatorul SC R.V.A. SA, reprezintă părerea domnului C.L., ca expert contabil pe care a şi exprimat-o în aceasta calitate, apelul la domnia sa făcându-se tocmai în virtutea cunoştinţelor de specialitate pe care le posedă. Aşa cum a reţinut prima instanţă, exprimarea unor opinii tehnice de specialitate înseamnă practicarea profesiei de expert contabil, fiind fără relevanţă că activitatea desfăşurată este gratuită sau nu, or, exercitarea acesteia fără viza anuala, legal acordată, se sancţionează, conform pct. 125 lit. d) din Regulament, cu interdicţia dreptului de exercitare a profesiei.
Din cele ce preced, rezulta cu evidenta că în cauză nu este vorba despre exercitarea de către reclamant a dreptului său la opinie în calitate de cetăţean român, ci de întocmirea unei lucrări profesionale. Exerciţiul profesiei presupune însa practicarea acesteia cu respectarea condiţiilor stabilite de lege, una dintre acestea fiind interdicţia practicării activităţii de expert contabil fără viza anuală.
Chiar dacă instanţa de fond nu a făcut referire la apărarea formulată de reclamant, prin invocarea dreptului sau la libertatea de opinie, din motivarea sentinţei judecătoreşti recurate rezultă cu claritate interpretarea judecătorului fondului că reclamantul nu a formulat opinii în calitatea sa de cetăţean, ci a întocmit o lucrare profesională ca expert contabil, de unde şi neincidenţa art. 30 din Constituţie şi a art. 10 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.
Din examinarea dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul C.E.C.C.A.R., rezultă că unica sancţiune pentru nerespectarea art. 125 lit. d) din acelaşi Regulament, este excluderea din profesia de expert contabil, contrar celor susţinute de către recurent, astfel ca nu este posibila înlocuirea sancţiunii aplicate cu una mai blândă, cum corect a reţinut şi instanţa de fond. Menţinerea sancţiunii nu echivalează cu o îngrădire a dreptului la muncă al recurentului pentru că sancţiunea aplicată îl opreşte să exercite activităţi profesionale ca expert contabil, fără să interzică însă practicarea profesiei în raport de pregătirea de specialitate pe care acesta o posedă (aceea de contabil).
Este irelevant aspectul indicat de recurent în sensul că opiniile sale nu au fost vătămătoare faţă de B.N.R. pentru că aplicarea sancţiunii din art. 125 lit. d) din Regulament nu este condiţionată de producerea vreunei vătămări.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.L., împotriva sentinţei civile nr. 1380 din 31 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1594/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1636/2010. Contencios → |
|---|
