ICCJ. Decizia nr. 1651/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1651/2010
Dosar nr. 783/54/200.
Şedinţa publică din 23 martie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 186 din 18 mai 2009 pronunţată în dosarul nr. 783/54/2009 Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea formulată de reclamantul R.M. şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 19182 din 25 februarie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 19182 din 25 februarie 2009 emise de Administraţia Finanţelor Publice Craiova, până la soluţionarea în fond a contestaţiei împotriva acestor acte fiscale.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
S-a constatat că prin cererea formulată la data de 25 martie 2009 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamantul R.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj şi A.F.P. Craiova suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare nr. 19182 din 25 februarie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 19182 din 25 februarie 2009 întocmite de către reprezentanţii A.N.A.F.- D.G.F.P. Dolj şi A.F.P. Craiova până la pronunţarea instanţei de fond asupra plângerii formulate împotriva acestor acte administrative.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că A.F.P. Craiova a efectuat un control fiscal ce a vizat transferul de proprietăţi de imobile din patrimoniul său, singur sau împreună cu alte persoane stabilind pentru perioada controlată 01 septembrie 2005 - 30 iunie 2008 obligaţii fiscale de plată reprezentând TVA si majorări de întârziere în cuantum total de 1.120.065 lei.
Reclamantul a precizat că împotriva acestor acte a formulat plângere prealabilă la organul emitent, şi apreciază reclamanta că măsurile dispuse sunt nelegale, iar organele de control nu au interpretat corect prevederile legale în stabilirea obligaţiilor de plată, fiind prin urmare incidente dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Eventuala executare silită ar conduce la încetarea de plaţi si imposibilitatea continuării existenţei cotidiene fiind executate bunuri personale.
Cazul bine justificat rezultă şi din faptul că procedura prealabilă nu este finalizată.
Au fost invocate, de asemenea, şi incidenţa prevederilor Recomandării nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie in materie administrativă si Recomandarea nr. 16/2003 care arată că deciziile administrative trebuie să ţină cont şi de drepturile si interesele persoanelor particulare.
Analizând cererea de suspendare prin prisma dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată, în considerarea următoarelor aspecte:
În primul rând, trebuie menţionat faptul că prevederile Legii contenciosului administrativ se aplică şi cererilor de suspendare a actelor administrativ fiscale, în temeiul art. 215 alin. (1) şi (2) C. proCod Fiscal, singura diferenţiere fiind aceea a condiţionării suspendării, de plata prealabilă a unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
În cauză, reclamanta a făcut dovada achitării cauţiunii în cuantumul stabilit de către instanţă, în acest sens fiind depuse recipisele 509524/1 din 13 aprilie 2009 de consemnare nr. şi chitanţa nr. 3127547/1 din 13 aprilie 2009 emise de CEC Bank, sucursala Craiova.
Potrivit art. 14 din legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice emitente, instanţa de judecata competenta poate dispune suspendarea executării actului până la pronunţarea instanţei de fond investită cu plângerea.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, se constata că motivarea reţinută în actul de control şi indicarea textelor legale incidente, nu este completă şi concludentă.
Astfel, nu s-au indicat pentru fiecare perioada fiscală în parte supusă controlului, respectiv anul 2005, 2006, 2007 şi 2008 dispoziţiile din Codul fiscal în vigoare şi incidente la fiecare moment în parte.
Totodată nu s-au indicat nici normele de aplicare incidente şi în vigoare la fiecare perioadă fiscală supusă controlului, norme prevăzute cu modificări succesive prin HG nr. 44/2004.
De asemenea nu s-a stabilit şi definit noţiunea de activitate economică si caracterul continuu al acesteia în raport de normele metodologice aprobate prin HG nr. 44/2004, incidente fiecărei perioade fiscale pentru a putea fi analizată îndeplinirea cumulativă a celor patru condiţii prevăzute de art. 126 din Legea nr. 571/2003.
Aceste împrejurări de fapt însă, nu pot fi analizate în acest cadru procesual sub aspectul posibilităţii de a antrena incidenţa unei cauze de netemeinicie sau nelegalitate a actelor, dar sunt de natură a contura anumite suspiciuni relative la temeinicia acestora.
Aceste îndoieli se circumscriu noţiunii de „caz bine justificat" aşa cum a fost definit în doctrină şi jurisprudenţă .
În ceea ce priveşte condiţia „pagubei iminente" se reţine că o eventuală executare silită având ca obiect suma de 1.120.065 lei ar avea loc asupra patrimoniului personal, ca persoană fizică, a reclamantului, cu consecinţe inclusiv asupra drepturilor terţelor persoane, ce fac parte din familia acestuia.
Nu are relevanţă faptul că la acest moment nu s-a început efectiv executarea silită, aceasta fiind iminentă în virtutea caracterului executoriu al actului administrativ.
Echilibrarea intereselor părţilor poate fi privită şi ca o aplicaţie particulară a principiului proporţionalităţii consacrat de art. 5 din TCE ca principiu general al sistemului comunitar, ceea ce înseamnă că la soluţionarea cererii de suspendare a unui act administrativ fiscal instanţa de judecată trebuie să analizeze dacă interesul reclamantului de a fi amânată executarea actului de impunere până la pronunţarea instanţei de fond este sau nu mai puternic decât interesul statului de a se executa actul la scadenţă, chiar înainte ca instanţele să se pronunţe asupra legalităţii sale.
Curtea mai arată şi că, deşi unul dintre principiile dreptului administrativ este acela al executării din oficiu a actelor administrative întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate, atâta timp cât instanţa de judecată, urmare a contestării actului administrativ, este în curs de verificare a legalităţii acestuia, este echitabil ca acesta să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
În ceea ce priveşte raportul de inspecţie fiscală, întrucât acesta nu produce efecte juridice de sine stătător, fiind un act premergător emiterii deciziei de impunere. Curtea apreciază, în concordanţă cu jurisprudenţa I.C.C.J. că acesta nu poate face obiectul suspendării.
Având în vedere şi faptul că suspendarea executării actului administrativ este un mijloc pentru asigurarea respectării principiului legalităţii care guvernează întreaga activitate a administraţiei publice. Curtea va admite cererea reclamantei şi în temeiul art. 14 din Legea nr. 544/2004 va dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 19182 din 25 februarie 2008 până la pronunţarea instanţei de fond.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs D.G.F.P. Craiova.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că deşi s-a reţinut de către instanţă că raportul de inspecţie fiscală nu produce efecte juridice, totuşi, s-a dispus suspendarea acestuia, că în raport de cuantumul datoriei contestate, cauţiunea a fost stabilită la un nivel derizoriu şi că nu sunt întrunite în cauză condiţiile prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea suspenda actul contestat.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, precum si in temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru argumentele expuse în continuare.
Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Acestor trei condiţii li se adaugă în materia contenciosului fiscal şi condiţia plăţii anticipate a unei cauţiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proCod Fiscal
Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conţinut: „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, A autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate."
Art. 215 C. proCod Fiscal prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ fiscal: (1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei."
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigenţă legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menţionat, se înţeleg „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Referitor la condiţia iminenţei producerii unei pagube, de asemenea, legea (Contenciosului administrativ conţine o definiţie a ei. În termenii art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
În speţă, judecătorul fondului a admis cererea de suspendare formulată de către reclamant, fără ca exigenţele legale mai sus arătate să fi fost satisfăcute.
Astfel, în privinţa cazului bine justificat s-a reţinut că motivarea cuprinsă în actul de control, precum şi indicarea textelor legale incidente, nu este completă şi concludentă, neprecizându-se pentru fiecare perioadă fiscală în parte dispoziţiile din Codul fiscal în vigoare, aplicabile şi nici nu s-au indicat normele metodologice incidente. A mai reţinut judecătorul fondului ca nu s-a stabilit şi nici nu s-a definit noţiunea de „activitate economică" şi caracterul continuu al acesteia, însă cu toate că aceste împrejurări nu pot fi analizate în prezenta cauză care are ca obiect suspendarea actelor administrative, totuşi ele sunt de natură a contura anumite suspiciuni referitoare la temeinicia actelor supuse controlului judecătoresc.
Argumentaţia judecătorului fondului este sumară şi nesatisfăcătoare. Fără îndoială că aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu trebuie să conducă la o examinare pe fond a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită prin acţiune, însă se impune ca judecătorul cauzei să procedeze la o „pipăire a fondului", iar în ipoteza în care ar reţine că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită, trebuie să arate care sunt argumentele juridice aparent valabile în contestarea legalităţii actului administrativ şi care, astfel, ar pune în evidenţă îndoiala serioasă în privinţa conformităţii actului infralegislativ cu legea în a cărei executare a fost emis. În speţa, în realitate, însăşi hotărârea pronunţată de prima instanţă nu este concludentă şi, în acelaşi timp, convingătoare în privinţa împrejurărilor de fapt şi de drept, care sunt de natură a crea acea îndoială serioasă la care se referă art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Nu poate fi reţinut nici argumentul ca nu ar fi echitabil ca actul să-şi producă efectele cât timp instanţa de judecată este în curs de verificare a legalităţii acestuia. Această afirmaţie nu este susţinută de textul legal precitat, care conţine definiţia „cazului bine justificat" şi ar însemna şi ca, de fiecare dată când un act administrativ este contestat, pe baza unui astfel de argument, susţinut în prezenta cauză de prima instanţă, să se procedeze, automat, la suspendarea efectelor actului, ceea ce nu este însa în acord cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte condiţia iminenţei producerii unei pagube, singurul argument al primei instanţe, îl reprezintă cuantumul ridicat al sumei la care reclamantul a fost obligat, prin Decizia de impunere atacată, insuficient însă în lipsa altor probe pentru a dovedi posibilitatea producerii unui prejudiciu în sensul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
Aşa fiind, Înalta Curte va admite recursul formulat de D.G.F.P. Dolj, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi, în consecinţă, va modifica sentinţa recurată, în sensul că va respinge acţiunea formulată de reclamantul R.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Dolj în numele şi pentru Administraţia Finanţelor Publice Craiova împotriva sentinţei civile nr. 186 din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul R.M., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1636/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1710/2010. Contencios → |
|---|
