ICCJ. Decizia nr. 1710/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1710/2010
Dosar nr. 2652/2/200.
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2505 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta P.N. în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, acţiune având ca obiect obligarea pârâtului la stabilirea datei la care reclamanta să fie invitată pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române, precum şi obligarea la plata de daune morale în cuantum de 1 leu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 21/1991, reclamanta a solicitat potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, redobândirea cetăţeniei române prin cerere adresată misiunii diplomatice a României la Chişinău, autoritatea publică competentă având obligaţia de a înregistra cererea formulată în vederea parcurgerii procedurii prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 21/1991.
Prima instanţă a constatat legală susţinerea pârâtului potrivit căreia Legea nr. 21/1991 modificată şi republicată, nu prevede un termen de soluţionare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române şi nici o procedură de urgentare sau vreo excepţie de la procedura obişnuită.
Pe de altă parte, a apreciat judecătorul fondului, această procedură de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, prin esenţă, finalitatea şi consecinţele sale presupune examinarea unor aspecte de fapt şi de drept care se desfăşoară într-un interval apreciabil de timp, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispoziţiilor legale menţionate în această procedură sunt implicate şi alte organisme ale autorităţii publice, în afara pârâtului.
Totodată, caracterul rezonabil al termenului de soluţionare a cererii trebuie raportat la criterii obiective de apreciere, reţinându-se că în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat, că legea specială nu prevede un termen de soluţionare, iar competenţa de înregistrare, verificare şi înaintare a documentelor necesare revine unei singure secţii consulare a statului român.
2. Motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă în termen legal a declarat recurs reclamanta P.N., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii sale şi a fixării pe cale judecătorească a unei programări la o anumită dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, precizând că în speţă este vorba despre fixarea unui termen scurt, rezonabil.
Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea primei instanţe şi pentru că a nesocotit prevederile Legii nr. 177/1997 pentru ratificarea tratatului dintre România şi Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, publicată în M.Of. nr. 310 din 13 noiembrie 1997 (art. 22) ca şi practica CEDO cu privire la nedepăşirea termenului rezonabil prevăzut de art. 10 din Legea nr. 369/2002.
In acest sens s-a susţinut de către recurentă că amânarea cu peste 2 luni de zile a înregistrării unei cereri este contrară principiilor CEDO după cum motivarea potrivit căreia în Republica Moldova există o singură locaţie în care se pot primi cereri de redobândire, nu poate constitui o scuză pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând cauza de faţă, prin prisma motivelor de recurs invocate dar şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele în continuare arătate.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanta şi-a exprimat intenţia de a redobândi cetăţenia română, în temeiul art. 10 din Legea nr. 21/1991, sens în care, în luna decembrie 2008, s-a prezentat la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău pentru a depune cerere în acest sens.
Reclamantei i s-a recomandat să facă o cerere scrisă de programare/intenţie, prin poştă, recomandat, cu confirmare de primire, pentru a fi programată ulterior în vederea depunerii actelor pentru redobândire cetăţeniei române.
Prima cerere scrisă a fost adresată secţiei consulare în data de 7 ianuarie 2009. Răspunsul Direcţiei Generale Afaceri Consulare, comunicat în data de 29 ianuarie 2009, a învederat reclamantei numărul foarte mare de cereri care trebuie procesate, spatiile limitate de care dispune ambasada pentru desfăşurarea activităţii cu publicul, urmând a fi invitată pe cale poştală pentru depunerea documentelor.
Prin cererea înregistrată la data de 9 februarie 2009, reclamanta a revenit cu o cerere în sensul soluţionării cererii sale iniţiale, cerere la care neprimind răspuns, reclamanta a ales calea acţiunii în justiţie în vederea realizării dreptului său.
Curtea constată că sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante în sensul că pârâtul-intimat, prin pasivitatea de care a dat dovadă, i-a restricţionat, fără temei legal, dreptul de a înregistra o cerere, exclusiv pentru considerente ce ţin de organizarea administrativă a serviciului din Secţia consulară a Ambasadei României la Chişinău.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Chiar dacă Legea nr. 21/1991 nu cuprinde prevederi în care să se precizeze un anume termen în intervalul căruia pârâtul să soluţioneze cererea reclamantei, nu înseamnă că ministerul poate amâna fără o limitare rezonabilă în timp soluţionarea cererilor reclamanţilor, care tind să-şi valorifice drepturile conferite de Legea nr. 21/1991.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, pentru că art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M.Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
In ceea ce priveşte criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci şi procedurii administrative, nu se poate face abstracţie de principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiţionarului şi cea a autorităţilor competente.
Or, din această perspectivă, instanţa de fond nu a apreciat corect că trecerea unui termen de peste 1 an de la data primei cereri nu ar fi în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991. în plus, fără a face abstracţie de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reţine că în discuţie nu este însăşi rezolvarea cererii de redobândire a cetăţeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.
Drept urmare, reţinând temeinicia criticilor formulate cu privire la primul capăt de cerere, instanţa de control judiciar, primind recursul de faţă va casa sentinţa atacată în sensul că în fond va admite acţiunea reclamantei-recurente şi în consecinţă va obliga pârâtul Ministerul Afacerilor Externe să primească actele necesare de redobândire a cetăţeniei române de către aceasta.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul şi casând sentinţa atacată va admite acţiunea reclamantei, în sensul deja arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.N. împotriva sentinţei nr. 2505 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată.
Admite acţiunea reclamantei P.N.
Obligă pârâtul ca în termen de 30 de zile să primească actele necesare redobândirii cetăţeniei române de către reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1651/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1739/2010. Contencios → |
|---|
