ICCJ. Decizia nr. 1629/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1629/2010
Dosar nr. 518/43/200.
Şedinţa publică din 23 martie 201.
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 52 din 14 februarie 2005 Curtea de Apel Târgu Mureş a respins acţiunea reclamanţilor D.I.D., T.M.V. şi R.I., formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române Bucureşti, reţinându-se în considerentele sentinţei următoarele:
Prin cererea introductivă, reclamanţii au solicitat instanţei anularea ordinelor emise de Ministrul Afacerilor şi Internelor, respectiv numărul S/11/2688 din 24 mai 2004 şi S/11/2687 din 24 mai 2004 prin care s-a luat măsura destituirii din poliţie a reclamanţilor D.I.D. şi T.M.V., precum şi anularea deciziei I.G.P.R. nr. 059046 comunicată la 24 mai 2004, prin care s-a dispus destituirea din poliţie a reclamantului R.I., reintegrarea în funcţiile anterior deţinute, obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale cuvenite în perioada scursă de la destituire până la reintegrarea efectivă în funcţie, indexate, majorate şi recalculate; obligarea pârâţilor la plata daunelor morale; suspendarea executării sancţiunilor disciplinare aplicate în cauză până la pronunţarea unei hotărâri irevocabile în cauză, cu cheltuieli de judecată.
Instanţa a mai reţinut că recursul formulat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 52 din 14 februarie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş a fost respins prin Decizia nr. 4254 din 6 iulie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinându-se că în urma controlului efectuat de corpul de control a Inspectoratului General al Poliţiei Române, s-a întocmit raportul din 24 martie 2004 prin care de altfel s-a şi propus destituirea reclamanţilor din funcţiile deţinute, raport care în raport de dispoziţiile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 reprezintă referat de cercetare prealabilă, fiind sesizat în consecinţă şi Consiliul Superior de Disciplină. Acest Consiliu Superior de Disciplină a fost organizat la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în componenţa stabilită conform dispoziţiei nr. 209 din 14 aprilie 2004; şi în cadrul activităţii desfăşurate a audiat reclamanţii, a primit rapoartele acestora, propunând sancţiunile disciplinare individualizate pentru fiecare reclamant în parte, dar altele decât destituirea din funcţie.
Prin cererea de revizuire reclamanţii - revizuienţi au solicitat revizuirea sentinţei nr. 52 din 14 februarie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, solicitând instanţei admiterea în principiu a cererii, rejudecarea cauzei în fond şi schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii introductive, respectiv: anularea actelor atacate prin care s-a dispus destituirea atacanţilor, reîncadrarea pe funcţiile avute la data destituirii, respectiv Ofiţer specialist I pentru D.I., Ofiţer specialist II pentru T.M., şi subofiţer operativ principal R.I.; acordarea tuturor drepturilor salariale şi profesionale de la data destituirii şi până la încadrarea efectivă ; plata concediilor de odihnă pentru perioada cuprinsă de la data destituirii până la încadrarea efectivă precum şi a primelor de vacanţă pentru aceeaşi perioadă; recunoaşterea perioadei cuprinse între data destituirii şi data reîncadrării efective ca vechime în muncă; acordarea de daune morale în cuantum de câte 200.000 lei pentru fiecare revizuient, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 97 din 19 iunie 2009 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de revizuire formulată de revizuienţii D.I.D., T.M.V. şi R.I., a schimbat în tot hotărârea atacată în sensul că a admis acţiunea revizuientilor reclamanţi, a anulat ordinul Ministrului Administraţiei si Internelor nr. S/ll/2688 din 24 mai 2004, Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. S/ll/2687 din 24 mai 2004, Decizia nr. 059046 din 24 mai 2004 a Inspectoratul General al Poliţiei Române; a dispus reintegrarea reclamanţilor în funcţiile avute anterior destituirii şi restabilirea situaţiei anterioare aplicării sancţiunilor, în sensul obligării pârâtelor la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate pentru perioada scursă de la punerea în aplicare a dispoziţiei de destituire şi până la reintegrarea în funcţie, a respins celelalte petite din acţiunea introductivă şi a obligat pârâtele la plata sumei de 11,9 lei cheltuieli de judecată către reclamanţii revizuienţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut prin referirea revizuienţilor prin chiar cererea de revizuire cu privire la înscrisul nou, rechizitoriul prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestora, şi prezentarea acestuia la primul termen, este îndeplinită cerinţa prezentării înscrisului în faţa instanţei în termenul definit de legiuitor.
Astfel, prin natura sa, rechizitoriul, invocat de revizuienţi atestă o stare de fapt opusă celei reţinute de instanţa de fond prin hotărârea atacată, şi mai mult, circumscrierea acestui înscris în sfera noţiunii de act nou este determinată de faptul că revizuienţii nu puteau înfăţişa acest înscris instanţei întrucât nu era în măsură să determine pronunţarea ei la o dată anterioară spre a servi instanţei. Mai exact, la data pronunţării instanţei de fond, revizuienţii aveau calitatea de învinuiţi în dosarul nr. 32/D/P/2004 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Târgu Mureş, situaţie în raport de care nu se poate susţine ca suficient temei că, soluţia instanţei de fond nu ar fii întemeiată pe această realitate.
În ceea ce priveşte efectele actului nou, prezentat instanţei, este de observat că prin scoaterea de sub urmărire penală a revizuienţilor, aceştia sunt repuşi în situaţia anterioară începerii urmării penale, ceea ce conduce implicit la o stare de fapt fundamental diferită de cea reţinută de instanţă la pronunţarea hotărârii atacate.
Or, în raport de noua stare de fapt, este cert că actele atacate întemeiate pe raportul nr. 044410 din 24 martie 2004, care reţine în sarcina revizuienţilor faptele pentru care fată de aceştia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, sunt nelegale, întrucât stabilesc sancţiunea demiterii din funcţie pentru fapte care nu există; după cum s-a reţinut prin rechizitorul prezentat de revizuienti.
Instanţa a mai apreciat că revizuienţii sunt îndreptăţiţi la plata despăgubirilor cuvenite acestora, pentru a se asigura o justă reparaţie a prejudiciului.
În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, instanţa de fond a constatat că acestea nu au fost cuantificate şi cu atât mai puţin justificate în vreun fel, astfel că acest petit l-a respins ca nefondat; iar petitul privind suspendarea executării sancţiunilor disciplinare aplicate este rămas fără obiect ca urmare a admiterii în această fază procesuală a cererii reclamanţilor.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs intimaţii Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.) şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele motive:
- în mod nelegal s-a respins excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire.
Revizuienţii - intimaţi au formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 52 din 14 februarie 2005 pronunţată în dosarul nr. 567/2004 al Curţii de Apel Târgu Mureş, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Consideră recurenţii că înscrisurile prezentate de revizuienţi [rechizitoriul, trei adrese emise în dosarul nr. 32/D/P/2004 prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Târgu Mureş le-a comunicat că faţă de ei s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 249 C. proc. pen., art. 10 lit. d) raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.] nu pot constitui înscrisuri doveditoare apte să conducă la admiterea cererii de revizuire.
Aceste acte au fost emise după pronunţarea hotărârii ce se atacă, nu pot fi deci considerate înscrisuri noi, nu constituie documente doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, dat fiind faptul că la momentul pronunţării sentinţei a cărei revizuire se cere, nu existau.
Mai arată recurenţii că dosarul de urmărire penală nr. 32/D/2004 are ca obiect cercetarea penală a acestora şi nicidecum cercetarea disciplinară.
S-a mai arătat că atât instanţa cât şi revizuienţii confundă răspunderea disciplinară cu cea penală. La data la care a fost efectuată cercetarea prealabilă consemnată în raportul nr. 044410 din 24 martie 2004, precum şi la data la care au fost destituiţi din poliţie, nu era începută urmărirea penală, ceea ce denotă că faptele săvârşite sunt în mod evident abateri disciplinare.
Prin scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor, aceştia nu pot fi absolviţi de răspunderea disciplinară , întrucât parchetul a stabilit că în raport de prevederile art. 10 lit. d) raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
Au mai arătat recurenţii că prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. S/11/2688 nr. S/11/2687 şi Dispoziţia şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. S/121 din 24 mai 2004 numiţilor D.I.D., T.M.V. şi R.I. le-a fost aplicată sancţiunea disciplinară de destituire din poliţie conform prevederilor art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002, în contextul în care, cu ocazia verificărilor efectuate de Corpul de Control al Inspectoratului General al Poliţiei Române, au fost constatate aspecte grave de încălcare a atribuţiilor funcţionale şi ale deontologiei profesionale, precum şi fapte cu caracter penal, care exced laturii disciplinare, cu atât mai mult cu cât răspunderea penală nu exclude răspunderea disciplinară.
Este neîntemeiată critica referitoare la greşita aplicare a unei sancţiuni disciplinare în condiţiile în care faţă de intimaţi s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, întrucât potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. pen., numai hotărârea definitivă a instanţei penale nu şi ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei investite cu soluţionarea unei acţiuni disciplinare. În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 65/2005 - acţiunea disciplinară este perfect posibilă fără a se putea invoca cu autoritate de lucru judecat, sub nici un aspect, ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală.
În drept, cererile de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Intimaţii D.I.D., T.M.V. şi R.I. au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Se arată că instanţa de revizuire a considerat rechizitoriul ca înscris nou conform art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi nu cele 3 ordonanţe de neîncepere a urmăririi penale.
Consideră intimaţii că rechizitoriul îi absolvă atât de răspunderea penală cât şi de răspunderea disciplinară, în condiţiile în care faptele reţinute nu au fost săvârşite.
Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de revizuire, se reţine că aceasta deşi în mod corect a fost respinsă, motivele sunt greşit expuse.
Potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Inadmisibilitatea se referă la o situaţie interzisă expres de lege sau pe care legea nu o prevede.
Situaţia de revizuire prevăzută de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. se referă la descoperirea unor înscrisuri doveditoare, după darea hotărârii, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate mai presus de voinţa părţilor.
Intimaţii au invocat ca înscris nou Rechizitoriul din data de 22 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism , pronunţat după pronunţarea sentinţei civile nr. 52 din 14 februarie 2005 şi pe care nu l-au putut prezenta la data judecăţii, întrucât nu era începută urmărirea penală, aceasta constituind conform intimaţilor o împrejurare mai presus de voinţa lor.
Faţă de cele expuse mai sus, rezultă că cererea de revizuire este admisibilă prin raportare la motivele invocate şi încadrarea lor teoretică la prevederile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ.
În ceea ce priveşte temeinicia cererii de revizuire, Înalta Curte apreciază că abia aici trebuie analizate dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Prima condiţie a invocării unui înscris nou descoperit după darea hotărârii care reprezintă în sine un înscris doveditor , este îndeplinită. Astfel „Rechizitoriul" a fost emis la data de 22 septembrie 2008, după pronunţarea sentinţei civile nr. 52 din 14 februarie 2005 şi are forţă probantă de sine stătătoare.
A doua condiţie a înscrisului prezentat este ca acesta să fi existat la data pronunţării hotărârii. Această condiţie nu este îndeplinită, înscrisul nou este emis ulterior, după aproximativ 3 ani şi jumătate de la data pronunţării sentinţei a cărei revizuire se cere. Înscrisurile constituite ulterior nu pot constitui drept temei al revizuirii.
Cea de a treia condiţie - aceea ca înscrisul să nu fi fost înfăţişat în procesul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii - nu este de asemenea îndeplinită.
„Rechizitoriul" nu a fost prezentat în proces, dar acesta nu pentru că a fost reţinut de partea potrivnică şi nici dintr-o cauză de forţă majoră. Împrejurarea că a fost emis mai târziu, după câţiva ani de la pronunţarea sentinţei a cărei revizuire se solicită - nu justifică cea de-a treia condiţie.
Cea de-a patra condiţie - este aceea ca înscrisul prezentat să fie determinant, adică dacă acesta ar fi fost cunoscut de instanţa a cărei hotărâre este atacată cu revizuire, ar fi putut duce la pronunţarea unei alte soluţii.
Înalta Curte constată că în condiţiile în care înscrisul „Rechizitoriul" ar fi fost prezentat instanţei de fond, acesta nu avea putere determinantă faţă de faptele săvârşite de intimaţi, analizate ca abateri disciplinare grave sancţionate cu destituirea din poliţie, întrucât pentru a le analiza instanţa de fond s-a raportat la împrejurările faptelor şi la Regulamentele militare, la legislaţia specifică incidentă.
Aceeaşi faptă poate constitui o abatere disciplinară, o contravenţie, o infracţiune, fiecare având regim juridic diferit şi consecinţe şi sancţiuni diferite.
În privinţa intimaţilor revizuienţi li s-a reţinut în raportul Corpului de Control al Inspectorului General al Poliţiei, comportamentul necorespunzător în societate, legând onoarea şi probitatea profesională a poliţistului şi prestigiul instituţiei, lipsă de preocupare în îndeplinirea sarcinilor serviciului şi încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri conform art. 57 lit. a), b), l) din Legea nr. 360/2002.
De subliniat că şi instanţa care a pronunţat sentinţa a cărei revizuire se cere a făcut referire la faptul că în speţă a prevalat gravitatea încălcărilor atribuţiilor funcţionale, a deontologiei profesionale şi faptele penale ce exced laturii disciplinare, verificarea fiind materializată în sesizarea Parchetului cu nr. 46367/P/2004 (797 file) pentru cercetarea reclamanţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la înşelăciune şi favorizarea infractorului.
Prin urmare, instanţa fondului nu a considerat ca fiind determinantă pentru analizarea sancţiunilor disciplinare, eventuala latură penală a faptelor săvârşite.
Mai exact, la data pronunţării sentinţei civile nr. 52 din 14 februarie 2005, intimaţii - revizuenţi aveau calitatea de învinuiţi în dosarul nr. 32/D/2004 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Târgu Mureş, aceştia nu au solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea laturii penale şi nici instanţa nu a invocat din oficiu în conformitate cu art. 244 pct. 2 C. proc. civ., pentru simplul motiv că nu ar fi avut nici o înrâurire asupra abaterii disciplinare săvârşite şi sancţionate cu destituirea din poliţie.
Concluzionând, văzând că instanţa de revizuire a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică, Înalta Curte, în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursurile, va modifica sentinţa recurată în sensul că va respinge cererea de revizuire ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva sentinţei civile nr. 97 din 19 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de revizuire ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1625/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1637/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
