ICCJ. Decizia nr. 1613/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1613/2010
Dosar nr. 949/1/2010
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauze
1. Obiectul excepţiei de nelegalitate şi procedura derulată în primul ciclu procesual
La data de 15 decembrie 2008, în cauza înregistrată sub nr. 35241/3/2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, având ca obiect cererea formulată de B.G.C. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, de obligare a pârâtului la stabilirea şi acordarea corectă a drepturilor salariale pentru perioada 1 decembrie 2007 - 25 iunie 2008, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului ministrului justiţiei nr. 670/C/2008.
Curtea de Apel Bucureşti a fost sesizată cu soluţionarea acestei excepţii prin încheierea din 15 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, iar prin sentinţa civilă nr. 483 din 10 februarie 2009, admiţând excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Ordinului ministrului justiţiei nr. 670/C/2008, formulată de reclamantul B.G.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.
În esenţă, pentru a aprecia că excepţia de nelegalitate invocată nu este admisibilă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că ordinul contestat, prin care s-a stabilit că începând cu data de 1 ianuarie 2008 salariul de bază pentru consilierii pentru afaceri europene din Ministerul Justiţiei se stabileşte pentru funcţia de Secretar III, cu precizarea şi indicarea sporului de vechime ce urmează a se acorda, nu este un act administrativ, emis în regim de putere publică, în sensul Legii nr. 554/2004 republicată întrucât acest ordin produce efecte în sfera raporturilor de muncă, născute prin încheierea contractelor individuale de muncă dintre persoanele angajate şi angajator, care este autoritatea pârâtă.
Această sentinţă a fost casată cu trimitere spre rejudecare, prin Decizia nr. 2203 din 14 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinându-se că ordinul a fost emis de o autoritate publică, potrivit competenţelor legale conferite, în regim de autoritate publică, şi a fost elaborat în vederea executării legii.
2. Hotărâre Curţii de Apel
Rejudecând după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 268 din 19 ianuarie 2010, a respins excepţia de nelegalitate ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei, curtea de apel a reţinut că în susţinerea excepţiei de nelegalitate, reclamantul a invocat Ordinul nr. 3448/C din 12 decembrie 2007 conform căruia acesta beneficia de un salariu de bază de 4204 lei, corespunzător coeficientului de multiplicare 13,00, iar ordinul nr. 670/C/2008 prin care salariul de bază este redus la 3232 lei, contravine Legii nr. 373/2007, care a stabilit că salariile bugetarilor se vor majora în 2008, reclamantul susţinând apoi că, deşi în preambulul OG nr. 10/2008 se arată că acest act normativ este emis în baza art. 1 pct. V.l. din Legea nr. 373/2007, în realitate, dispoziţiile art. 30 ale ordonanţei sunt în vădită contradicţie cu dispoziţiile legii de abilitare.
Curtea a constatat că Ordinul nr. 670/C/2008 al ministrului justiţiei este emis în baza dispoziţiilor art. 30 alin. (2) din OG nr. 10/2008, potrivit cărora:
la art. 3 alin. (2), teza 1 din OUG nr. 19/2003 privind consilierii pentru afaceri europene, publicată în M.Of. Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 272/2003. cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Salariile de bază şi celelalte drepturi salariate ale consilierilor pentru afaceri europene sunt cele stabilite potrivit Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, pentru funcţia prevăzută la poziţia 7 din anexa nr. 1 la aceasta şi se reîncadrează în mod corespunzător pe funcţia de secretar III. ", dispoziţii în raport cu care, ordinul contestat în cauză prin excepţia de nelegalitate, este în deplină concordanţă.
Susţinerile reclamantului privind nelegalitatea OG nr. 10/2008, au fost respinse de curtea de apel, instanţa reţinând în acest sens faptul că, actele normative nu fac obiectul cenzurii instanţei de contencios administrativ, ordonanţa fiind adoptată în exercitarea competenţei legislative delegate, reclamantul având însă, posibilitatea de a supune instanţei de contencios constituţional problema conformităţii ordonanţei cu dispoziţiile legii fundamentale, pe calea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2009.
3.Calea de atac a recursului
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, solicitând modificarea ei în totalitate, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 670/C/2008.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de contencios administrativ era competentă să verifice, pe cale incidentală, conformitatea dispoziţiilor art. 30 alin. (2) din OG nr. 10/2008 cu dispoziţiile actului normativ de nivel superior, Legea nr. 373/2007, întrucât aceste dispoziţii au produs efecte juridice în perioada cât au fost în vigoare, până la modificarea lor prin OUG nr. 81/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 26 iunie 2008. Nemaifiind în vigoare, textul anterior nu mai poate fi supus procedurii speciale a contenciosului constituţional, ci este supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de drept comun.
Recurentul-reclamant a mai arătat că din acest motiv nu avea posibilitatea să recurgă la calea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004, aşa cum, în mod greşit, a reţinut prima instanţă, pentru că alin. (2) al textului menţionat face trimitere la condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992.
În concluzie, recurentul-reclamant a arătat că examinarea legalităţii actului administrativ nu trebuia limitată la nivelul ordonanţei de guvern în baza căruia a fost emis, aşa cum a stabilit curtea de apel, ci, dimpotrivă, instanţa poate şi trebuie să verifice dacă s-a produs sau nu o încălcare a drepturilor reclamantului, raportându-se la toate actele normative, cu respectarea principiului ierarhiei acestora.
4. Apărările intimatului-pârât
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a arătat, în esenţă, că soluţia recurată este legală, instanţa de fond constatând în mod corect concordanţa Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 670/2008 cu prevederile art. 30 din OG nr. 10/2008.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, care ar putea fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constatată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de drept relevante
Excepţia de nelegalitate cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ are ca obiect Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 670/C din 10 martie 2008, prin care s-a dispus că „începând cu data de 01 ianuarie 2008, salariul de bază pentru consilierii pentru afaceri europene din Ministerul Justiţiei, prevăzuţi în Anexa la prezentul ordin se stabileşte pentru funcţia de secretar III, respectiv un salariu de bază brut lunar de 3.232 lei, corespunzător coeficientului de multiplicare 10,00, aceştia urmând a beneficia şi de sporul de vechime în muncă dobândit anterior, precum şi de un spor de 15% pentru condiţii deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, Celelalte drepturi salariale vor fi stabilite ulterior, prin ordin al ministrului justiţiei."
Ordinul a fost emis în temeiul prevederilor art. 30 alin. (2) din OG nr. 10/2008, în forma în vigoare la acea dată, potrivit cărora„salariile de bază şi celelalte drepturi salariale ale consilierilor pentru afaceri europene sunt cele stabilite potrivit Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, pentru funcţia prevăzută la poziţia 7 din anexa nr. 1 la aceasta şi se reîncadrează în mod corespunzător pe funcţia de secretar III".
În legătură cu temeiul legal reţinut de autoritatea emitentă în preambulul ordinului se impune o observaţie: Art. 30 din OG nr. 10/2008 avea un singur alineat, care prevede că:
La art. 3 alin. (2), teza 1 din OUG nr. 19/2003 privind consilierii pentru afaceri europene, publicată în M.Of., Partea I. nr. 226 din 3 aprilie 2003. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 272/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Salariile de bază şi celelalte drepturi salariale ale consilierilor pentru afaceri europene sunt cele stabilite potrivit Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, pentru funcţia prevăzută la poziţia 7 din anexa nr. I la aceasta şi se reîncadrează în mod corespunzător pe funcţia de secretar III."
Prin urmare, norma citată nu era cuprinsă în art. 30 alin. (2) din OG nr. 10/2009, ci în art. 3 alin. (2) din OUG nr. 19/2003, dar această inadvertenţă de redactare nu afectează validitatea ordinului, pentru că prevederea legală a fost citată in extenso, fiind clară şi accesibilă.
Din motivarea căii de atac, rezultă că reclamantul nu contestă considerentul care a stat la baza respingerii excepţiei de nelegalitate, ci susţine că instanţa de fond era datoare să păşească la verificarea concordanţei dispoziţiilor art. 30 alin. (2) din OG nr. 10/2008 cu Legea nr. 373/2007, act normativ pe care îl consideră de nivel superior şi pe care l-a menţionat, de altfel, în susţinerea excepţiei de nelegalitate.
În esenţă, a arătat că, în pofida faptului că prin art. 1 pct. V.1 al legii nr. 373/2007, Guvernul României a fost abilitat, printre altele, să adopte ordonanţe prin care să instituie „reglementări privind majorările salariale ale personalului din sectorul bugetar în anul2008", aplicarea art. 30 din OG nr. 10/2008 a avut ca efect diminuarea salariului stabilit pentru luna decembrie 2007, în conformitate cu prevederile Legii nr. 334/2007.
Este adevărat, că potrivit interpretării art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cristalizate în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, un text de lege abrogat sau modificat printr-o normă care nu mai păstrează, în noua redactare, soluţia legislativă criticată, nu poate fi supus cenzurii contenciosului constituţional.
De aici nu se poate însă desprinde concluzia că mecanismul excepţiei de nelegalitate ar putea fi extins asupra normelor cu putere de lege cuprinse în ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, pentru că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în acord cu întreaga filozofie a contenciosului administrativ, prevede că, pe această cale, pot fi supuse controlului de legalitate numai acte administrative unilaterale, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege.
Prin urmare, instanţa de contencios administrativ învestită cu excepţia de nelegalitate a procedat corect limitându-se a analiza concordanţa ordinului Ministrului Justiţiei cu actele normative cu forţă juridică superioară în executarea cărora a fost emis, orice alte aspecte, legate de identificarea legii aplicabile în litigiul de fond ori de aplicarea în timp a legii intrând în căderea instanţei învestite cu acţiunea principală.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.G.C. împotriva sentinţei civile nr. 268 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1610/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1625/2010. Contencios → |
|---|
