ICCJ. Decizia nr. 1701/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1701/2010
Dosar nr. 1350/35/200.
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 28/CA-P.I. din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Oradea a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta F.H.E., şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Pe fondul cauzei, pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că definiţia pe care actele administrative normative atacate o dau noţiunii de „naştere" este în contradicţie cu dispoziţiile OUG în aplicarea căreia au fost emise şi, prin discriminarea pe care o creează între persoane aflate în situaţii identice, poate deturna actul normativ în aplicarea căruia au fost emise de la însuşi scopul pentru care a fost adoptat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Agenţia Socială pentru Prestaţii Sociale Satu Mare şi Guvernul României.
În esenţă, recurenta Agenţia Socială pentru Prestaţii Sociale Satu Mare invocă nelegalitatea hotărârii recurate apreciind că în mod greşit a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Oradea în raport de prevederile art. 1 alin. (7) şi art. 9 din Legea nr. 554/2004, reclamanta trebuia să se adreseze mai întâi Curţii Constituţionale având în vedere că cererea nu se încadrează în prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 care reglementează excepţia de nelegalitate a actelor administrative individuale în categoria cărora nu intră Normele de aplicare a OUG nr. 148/2005 emise de Guvernul României prin HG nr. 1025/2006.
Recurentul Guvernul României invocă excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a prevederilor HG nr. 1025/2006, având în vedere caracterul normativ al actului administrativ contestat.
Se apreciază că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează cercetarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual astfel că este inadmisibilă contestarea HG nr. 1025/2006 prin formularea unei excepţii de nelegalitate, având în vedere caracterul normativ al actului contestat.
Cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, recurentul arată că HG nr. 1025/2006 este temeinică şi legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României republicată, art. 111 din OUG nr. 44/2006, a Legii nr. 61/1993 iar la elaborarea actului au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, existând avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social şi Consiliului Legislativ.
Având în vedere excepţia tardivităţii declarării recursului de către Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale Satu-Mare, invocată din oficiu, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., se va pronunţa cu prioritate, asupra acesteia.
Analizând lucrările dosarului, Curtea constată că sentinţa nr. 28/CA-P.I. din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată pârâtei Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale Satu-Mare la data de 27 ianuarie 2010, astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii (fila 38 din dosarul Curţii de Apel Târgu - Mureş).
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 „soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare".
Cum recursul a fost expediat prin poştă, la data de 5 februarie 2010, la Curtea de Apel Oradea (a se vedea înscrisul existent la fila 17 din prezentul dosar), rezultă că declararea acestuia a fost făcută peste termenul legal, de 5 zile de la data comunicării hotărârii.
Faţă de situaţia constatată, în temeiul dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale Satu-Mare, ca tardiv formulat.
Examinând cauza prim prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de Guvernul României este nefondat.
Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Satu Mare la 11 noiembrie 2009, a fost sesizată Curtea de Apel Oradea cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 privind Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Curtea de Apel Oradea, în mod corect s-a învestit cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ emis de autorităţile centrale, conform art. 4 din Legea contenciosului administrativ, fiind sesizată prin încheiere motivată de instanţa în fata căreia a fost ridicată.
Excepţia inadmisibilităţii invocată ca motiv de recurs de Guvernul României nu poate fi reţinută.
Intimata-reclamantă a contestat legalitatea prevederilor HG nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005, act administrativ cu caracter normativ ce conţine reguli generale de conduită, impersonale şi de aplicabilitate repetată la un număr nelimitat de subiecţi.
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privinţa analizării legalităţii la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual. Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral" fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
În virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate prevăzute de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
Excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ ca mijloc de apărare poate fi invocată în cadrul oricărui proces aflat pe rol, astfel cum s-a şi întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de pârât sunt neîntemeiate, prevederile art. 21 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin HG nr. 1025/2006 sunt nelegale.
Potrivit art. 108 din Constituţia României, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 2 din HG nr. 2825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 şi art. 2 şi art. 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a aceluiaşi act normativ contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a OUG s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Recurentul Guvernul României a criticat neîntemeiat soluţia instanţei de fond, iar referirea la Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 pronunţată de Curtea Constituţională nu are relevanţă în prezenta cauză, întrucât intimata-reclamantă nu a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, motivând că acestea au fost încălcate prin actul administrativ contestat pe cale incidenţă.
În aceste condiţii, apreciind că în mod corect, în exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale, instanţa de fond a reţinut că prevederile din actele administrative normative atacate nu sunt conforme cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, sentinţa atacată se priveşte ca legală şi temeinică iar recursul declarat de Guvernul României, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 28/CA-P.I. din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Satu Mare împotriva aceleaşi sentinţe, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1615/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1708/2010. Contencios → |
|---|
